Primul zbor direct între Insula Tenerife și New York

267

Vineri, 10 iunie a.c., Aeroportul Internațional Tenerife Sud a inaugurat primul zbor direct, fără escale, între New York și Insula Tenerife, zbor efectuat de către compania americană United Airlines. Noul serviciul al companiei aeriene americane va consta în trei zboruri directe pe săptămână, care se vor desfășura până la data de 30 septembrie 2022.

La ceremonia de bun-venit pentru acest zbor inaugural a participat Pedro Martín – președintele Cabildo Insular de Tenerife, directorul general al United pentru planificare internațională – Matt Stevens și directorul general al Aeroportului Internațional Tenerife Sud – Luis López Chapí însoțit de către Directorul Insular al Turismului – Laura Castro, CEO-ul Tenerife Tourism – David Pérez și echipajul acestui prim zbor, precizează laprovincia.es.

Pentru noul său serviciu cu trei zboruri directe pe săptămână, care va lega Aeroportul Internațional Newark Liberty din New York de Insula Tenerife, compania americană a ales o aeronavă Boeing 757-200 cu un total de 169 de locuri, dintre care: 16 locuri cu pat plat în clasa business United Polaris și 153 în clasa economică, inclusiv 45 de locuri Economy Plus cu mai mult spațiu ca de obicei.

Potrivit companiei aeriene americane, acest nou serviciu în Tenerife este singurul zbor între Insulele Canare și Statele Unite și se alătură ofertei United cu servicii din Madrid și Barcelona către New York/Newark, servicii sezoniere din Madrid și Barcelona către Washington D.C. și serviciul sezonier recent inaugurat de la Palma de Mallorca la New York/Newark. United Airlines este compania aeriană nord-americană cu cele mai multe destinații în Spania.

Noul serviciu între Tenerife și New York/Newark face parte din cea mai mare expansiune transatlantică pe care compania americană United Airlines a întreprins-o în istoria sa, anticipând o creștere puternică a călătoriilor europene din această vară. În total, United a lansat 30 de zboruri transatlantice de la mijlocul lunii aprilie până la începutul lunii iunie.

Prezența United în Spania datează din 1991. În această vară, United Airlines va opera peste 400 de zboruri pe zi către 148 de destinații din 38 de țări. Hub-ul Newark este cel mai mare hotspot transatlantic al său, cu o ofertă extinsă la cinci noi destinații europene în vara 2022.

Important de menționat este faptul că Aeroportul Internațional Tenerife Sud a inaugurat recent o extindere a terminalului cu care intenționează să proceseze anual până la 16 milioane de pasageri din toată lumea.

A consemnat: Occidentul Românesc

Foto: eldigitalsur.com/ și laprovincia.es/