Primul ministru al Spaniei – Mariano Rajoy a participat la faimoasa sărbătoare de toamnă „Moros y Cristianos” din Calpe

223

2 [640x480]

Calpe / Provincia Alicante: „Moros y Cristianos” 19 – 25 octombrie 2015

„Moros y Cristianos” este o sărbătoare care se desfășoară pe întreg cuprinsul părții de est a Spaniei și în mod special în Comunitatea Valenciană.

„Moros y Cristianos” (în limba română: mauri și creștini) este un remember adus luptelor care se dădeau în Evul Mediu între musulmani și creștini pe teritoriul spaniol pentru putere, care, trecea alternativ când la musulmani, când la creștini. Este una dintre principalele și cele mai spectaculoase sărbători spaniole declarate sărbători de interes mondial.

11 [640x480]

Când vine vorba de sărbătoarea „Moros y Cristianos”, în Calpe se simte aroma vremurilor antice și de demult deoarece bătăliile dintre mauri și creștini sunt puse în scenă urmând cu strictețe detaliile din istorie legate de acestea, adaptate în funcție de costumele istorice și prezentate pentru spectatori, adică localnici și turiști sosiți  din toate colțurile lumii.

În această toamnă la sărbătoarea „Moros y Cristianos” din Calpe a fost prezent și primul ministru al Spaniei – Mariano Rajoy (președintele guvernului spaniol), care, împreună cu Isabel Bonig și primarul orașului Calpe – César Sánchez Pérez, a participat la diverse momente importante ale sărbătorii și peste 45 de minute și le-a petrecut printre cetățenii orașului prezenți pe străzile aglomerate.

12 [640x480]

8 [640x480]

3 [640x480]

În prima zi a avut loc o slujbă religioasă iar după-amiaza zilei, spectatorii au fost încântați de parada fascinantă a grupurilor distincte de mauri și creștini, costumați în straie din Evul Mediu.

5 [640x480]

În următoarele zile „iadul” s-a dezlănțuit, metaforic, deoarece a fost momentul în care adversarii s-au confruntat în luptă. Nori de fum s-au împrăștiat pe străzile stațiunii Calpe, iar stilul antic a fost simțit din nou, iar și iar, ca în fiecare toamnă, spre încântarea localnicilor și a miilor de turiști prezenți.

6 [640x480]

Nota redacției:

Informaţii politice – Regatul Spaniei

Forma de guvernământ: monarhie constituţională

Şeful statului: Felipe al VI-lea (din 19 iunie 2014).

Preşedintele guvernului (Primul ministru): Mariano Rajoy (din decembrie 2011)