Los Angeles: între paradis și groapa de gunoi postmodernă a visului american

La fiecare incendiu devastator care mistuie pădurile și suburbiile din sudul Californiei, întrebarea fundamentală rămâne nerezolvată: cum putem conviețui cu focul și, mai important, cum putem învăța să-l respectăm? Incendiile care au transformat mii de case în cenușă sunt mai mult decât niște catastrofe ecologice; ele sunt semne clare ale unui model de dezvoltare urbană eronat în care s-a ignorat voința naturii în favoarea unor câștiguri pe termen scurt.

În această perioadă de crize ecologice tot mai evidente, lucrurile nu sunt atât de simple precum par. În timp ce echipele de salvare și pompieri din întreaga lume se unesc în fața unui război comun împotriva flăcărilor, politicienii continuă să fie preocupați de politici de „protecție” care de multe ori agravează situația.

În loc să adopte măsuri care să reducă vulnerabilitatea regiunii la schimbările climatice și să regândească modelul urbanistic, se perpetuează mitul protecției absolute, în ciuda unui lucru pe care mulți ecologiști îl afirmă de decenii: nu putem lupta constant împotriva unui element natural cu atât de mare putere.

În sudul Californiei, incendiile nu sunt un fenomen excepțional. Ele au fost mereu o parte integrantă a peisajului, un element esențial al regenerării naturale a ecosistemelor locale. Însă, începând cu primele decenii ale secolului XX, deciziile politice și economice de a stinge fiecare foc au dus la acumularea masivă de combustibil vegetal. Astăzi, aceleași politici care s-au vrut protectoare pentru oameni și proprietăți, au transformat un fenomen natural gestionabil în uriașe incendii de proporții apocaliptice.

Mike Davis, unul dintre cei mai incisivi critici ai urbanismului californian, a spus-o clar: «Focul nu este doar un pericol, ci o necesitate ecologică. Încercarea de a suprima complet incendiile, a transformat sudul Californiei într-un „butoi cu pulbere” , unde fiecare vânt Santa Ana poate declanșa haosul. Vegetația acumulată lăsată să se usuce fără intervenții periodice prin ardere controlată, devine combustibil pentru incendii de proporții biblice.»

Dar vina nu aparține doar deciziilor politice. Cultura americană a expansionismului adânc înrădăcinată în ideea de progres fără limite a contribuit la această problemă. De la Malibu până în Los Palisades s-a construit fără a se ține cont de realitățile naturale ale regiunii, iar soluțiile aplicate nu au făcut decât să agraveze problemele.

Revenind la analogia cu Mexicul, putem observa că politica de suprimare a incendiilor din sudul Californiei a fost, de fapt, un model exportat de la nord la sud. Așezările și economiile din Baja California, unde focurile erau mai frecvente, dar gestionate prin practici tradiționale, au avut de suferit sub presiunea adaptării la un sistem care nu respectă legile naturii. Acesta este un exemplu perfect al pericolelor pe care le poate aduce intervenția externă în ecosisteme fragile. Nu doar California, ci întreaga planetă are de învățat din lecțiile acestei zone.

Aici, în fața incendiilor care sunt aproape imposibil de controlat în fața vânturilor și a condițiilor climatice extreme, întrebarea nu mai este doar cum să protejăm clădirile și proprietățile, ci și cum să acceptăm că unele daune, de fapt, nu pot fi prevenite. Nici măcar construirea de noi baraje sau protecții artificiale nu pot opri la nesfârșit efectele acestor fenomene naturale. Și atunci, poate că soluția nu stă în protecția absolută, ci în adaptarea noastră.

Poate că, în loc să continuăm să construim pe terenuri vulnerabile, ar trebui să regândim urbanizarea. Poate că, în loc să protejăm luxul și riscurile imobiliare din Malibu sau alte regiuni similare, ar trebui să învățăm din tradițiile mai simple ale celor care au trăit în armonie cu natura. Dacă privim focul nu ca pe un inamic, ci ca pe o parte a ciclului natural, atunci poate că putem învăța să construim un viitor mai rezistent.

Natura nu poate fi controlată, iar acest lucru trebuie să-l acceptăm. În fața acestei realități, mai degrabă decât să investim în protecții împotriva unui dușman imaginar, ar trebui să investim în educație ecologică și în regândirea urbanismului pentru viitor. Incendiile sunt un simptom al unei probleme mai mari, iar soluțiile nu se găsesc în protecția fără limită a proprietății sau în ignorarea riscurilor. Ar trebui să construim un „pact” cu natura, în care focul să fie văzut nu ca pe un dușman, ci ca pe un partener inevitabil al proceselor ecologice.

Așadar, pentru a evita dezastrul, nu este suficient să construim mai multe ziduri de protecție; trebuie să învățăm să trăim cu focul, nu împotriva lui. Trebuie să învățăm să regândim relația noastră cu natura, iar aceasta înseamnă să nu mai vedem fiecare incendiu ca pe o tragedie, ci poate ca pe o oportunitate de regenerare. Mike Davis nu mai este printre noi, dar mesajul său rămâne: „pentru a evita dezastrul, trebuie să învățăm să trăim cu focul, nu împotriva lui.”

Los Angeles: între paradis și groapa de gunoi postmodernă a visului american

În anul 1900, Los Angeles era un mare sat apărut de nicăieri în mijlocul deșertului californian. Astăzi, este al treilea pol economic cel mai important din lume, după Tokyo și New York. Niciun alt oraș nu a fost mai iubit și urât în același timp. Pentru susținătorii săi, „L.A. le are pe toate”. Și, într-adevăr, oferă: soare, capital (mult capital), arhitectură iconică, multiculturalism și diversitate, Bel Air, Hollywood etc. Dar oferă și droguri, violență rasială, poliție privată, un nivel ridicat de persoane fără adăpost, inegalitate extremă și lăcomie. Los Angeles: între paradis și groapa de gunoi postmodernă a visului american.

Scris în 1990 și revizuit în 2018, Orașul de cuarț este un clasic contemporan esențial al sociologiei urbane. În această lucrare, Mike Davis reconstruiește istoria sumbră a Los Angeles-ului și analizează rolul și jocurile de putere ale principalilor săi actori: elitele din domeniul imobiliar, vechile dinastii care dețin Los Angeles Times, lumea culturală, locuitorii marginalizați ai suburbiilor, imigranții, Biserica, faimoasa poliție LAPD (Poliția din Los Angeles) etc. O operă fascinantă care oferă o privire asupra viitorului nostru, reflectat cu o claritate înspăimântătoare.

Să scrii despre Mike Davis este o sarcină descurajantă. Simți că nu ești demn să cântărești munca unei minți atât de strălucitoare – pentru că nu ești. Nimeni nu este. Davis, care a murit la vârsta de șaptezeci și șase de ani, ar fi urât să citească o astfel de replică despre el însuși. Dar ne place sau nu, Mike Davis a scris ca niciun alt scriitor, într-o proză puternică, sintetizând argumente originale, bazate pe istorie, despre clasa muncitoare, vreme, colonialism, orașul Los Angeles și orașele din întreaga lume, război, mahalale, ciume virale și multe altele într-un teanc enorm de cărți, eseuri și interviuri.

A scrie despre Davis este o provocare ce te obligă la umilință intelectuală. Munca sa monumentală caracterizată prin proză puternică și sinteze istorice originale, l-a consacrat ca un gânditor unic, capabil să abordeze teme vaste – de la clasa muncitoare la colonialism, de la orașele globale la dezastre climatice. Davis nu a fost doar un scriitor, ci un militant al ideilor sale, un „socialist de școală veche” a cărui viață a fost dedicată cauzei eliberării umane.

Prima sa carte, Prisoners of the American Dream este o analiză incisivă a fragilității clasei muncitoare americane, iar lucrări ulterioare precum City of Quartz și Planet of Slums au cimentat reputația sa de vizionar al urbanismului și inegalităților globale.

În pofida succesului său, Mike Davis a rămas fidel idealurilor sale, evitând tentația izolării academice. A interacționat activ cu comunități marginalizate, activiști și gânditori progresiști, fiind un mentor generos și o sursă de inspirație. Deși vremurile au fost adesea potrivnice, el a continuat să scrie despre speranța colectivă și despre rolul oamenilor obișnuiți în lupta împotriva opresiunii.

Moștenirea lui Mike Davis nu este doar literară, ci profund umană. Ne-a arătat cum să privim lumea cu luciditate, fără iluzii, dar și cu credința că schimbarea este posibilă. Este o chemare să ne implicăm, să visăm și să acționăm, ca „soldați ai umanității”, așa cum Davis și-ar fi dorit să fim. Pe toate fronturile!
Anaheim (California), ianuarie 2025
Autor: Kasandra Kalmann Năsăudean
Editorialul ediției tipărite 165, Anul XV, Occidentul Românesc

Nota Redacției:

Kasandra Kalmann Năsăudean a fost unul dintre redactorii primului post de radio în limba română, RadioUniplus92 (Millennium) Santa Susana (CA), mulți ani editor la prestigiosul ziar Gândacul de Colorado (Denver, Colorado) și redactor-șef la Radio Diaspora Online (Chicago), Statele Unite ale Americii. Licențiată în Informatică de gestiune (Felix C-256) și Științele Comunicării (Investigații), Kasandra înființează în anul 2010 ziarul Occidentul Românesc dedicat românilor din Peninsula Iberică, în special, și celor din lumea occidentală, în general, publicație de limba română, care apare lună de lună, fără întrerupere, în format print și online de peste 14 ani. A scris pentru numeroase reviste și ziare în limba română din străinătate și din România, iar în Spania a fost redactor-șef la primul ziar în limba română din Peninsula Iberică, Român în Lume. A colaborat cu revista Origini și ziarul Noi în Spania din Madrid. Este autor al volumului bilingv Destine distruse de comuniști, coautor la volumul The Mists of Time și în documentare dramatice privind istoria comunismului, alături de Michael Harrison Cronkite, manager de proiect.