Vineri, 2 august 2024, România a pierdut una dintre cele mai strălucitoare stele ale muzicii rock: Nicu Covaci. Legendarul solist al formației Phoenix, artist de excepție și vizionar al rock-ului românesc, a lăsat în urma sa o moștenire muzicală de neegalat, plină de pasiune, emoție și autenticitate. De la debutul său în anii ’60 și până la ultimele sale apariții, Covaci a fost un simbol al spiritului și al creativității românești, influențând și inspirând generații întregi de muzicieni și fani.
Născut în Timișoara, Nicu Covaci a fost întotdeauna un inovator în domeniul muzical, îmbinând elemente de rock progresiv și folk cu muzica tradițională românească, creând un sunet unic care a redefinit scena muzicală din România. Formația Phoenix, sub conducerea sa, a devenit cunoscută nu doar în țară, ci și peste hotare, câștigând recunoaștere internațională și admiratori devotați.
Timpul a trecut, dar muzica sa a rămas un refugiu și o sursă de inspirație pentru mulți. Dincolo de succesele comerciale și de aplauzele publicului, Covaci a fost mereu un simbol al curajului și al perseverenței, un artist care a îndrăznit să își exprime viziunea într-o lume adesea nemiloasă cu cei care nu se conformează normelor.
Într-o notă emoționantă Gabriela Căluțiu Sonnenberg a marcat pentru Occidentul Românesc în 2016, importanța lui Nicu Covaci nu doar ca artist, ci și ca om de cultură și lider spiritual. În cuvintele ei, reflectând asupra Galei Excelenței din 2016, eveniment organizat de Occidentul Românesc în Spania, Gabriela Sonnenberg și-a exprimat admirația pentru Nicu Covaci și pentru contribuția sa extraordinară la cultura românească.
În cadrul acelei gale, Nicu Covaci a susținut un minirecital, acompaniat de doi colaboratori, interpretând piese nemuritoare precum „Strunga”, „În umbra marelui URS” și „Mugur de fluier”. Momentele au fost extrem de vibrante, readucând în memoria celor prezenți vremurile când Phoenix era unul dintre puținele licăriri de speranță într-o țară ferecată de regimul comunist. Gabriela Sonnenberg a rememorat: „Au fost momente extrem de vibrante, care ne-au amintit de istoria mai recentă, de tinerețea pe care mulți dintre noi au petrecut-o într-o țară ferecată, în care muzica acestor băieți curajoși a fost una dintre puținele licăriri de speranță pe care le mai aveam, noi cei care … «împușcam în lună», cum bine ne-a mai (în)cântat odată solistul.”
Covaci a lăsat în urma sa o moștenire impresionantă, atât prin muzica sa, cât și prin spiritul său unic. La fel cum la concertul din 1977, susținut în mijlocul unei păduri de salcâmi din Munții Apuseni, natura a răspuns acordurilor muzicale printr-o înflorire miraculoasă, tot astfel, migdalii Spaniei înfloresc acum, amintindu-ne că frumusețea este peste tot, câtă vreme nu strivim puritatea din noi.
Nicu Covaci va rămâne pentru totdeauna în amintirea noastră, ca un titan al muzicii românești, un adevărat erou cultural care a transformat sunetele în speranță și rezistență. Fie ca amintirea sa să fie veșnică și inspirația pe care ne-a lăsat-o să continue să ne ghideze pașii spre libertate și creativitate. Rest in peace, Nicu Covaci!
Articol omagial și fotografii: Occidentul Românesc
