MRP a lansat Campania Națională „INFORMARE acasă! SIGURANȚĂ în lume!”

11

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu mai multe instituții publice din România, a lansat Campania Națională „INFORMARE acasă! SIGURANȚĂ în lume!” .

Această inițiativă își propune informarea cetățenilor români asupra riscurilor la care se pot expune odată cu decizia de a căuta un loc de muncă, un program de studii sau de a se stabili în afara granițelor României.

„Considerăm că un cetățean informat este un cetățean câștigat, întrucât are la dispoziție instrumentele necesare pentru a face față situațiilor dificile și pentru că este echipat cu informația care îi poate salva viața în caz de necesitate, prin solicitarea sprijinului autorităților competente din România și din țara de rezidență. Am inițiat această campanie ca urmare a identificării unor situații vulnerabile în care se găsesc concetățenii noștri și în urma numeroaselor probleme care mi-au fost prezentate în cadrul întâlnirilor pe care le-am avut cu reprezentanții comunităților românești de peste hotare. Mulțumesc doamnei prim-ministru pentru susținerea acordată acestei campanii, mulțumesc colegilor de la celelalte ministere pentru disponibilitatea și implicarea lor în materializarea acesteia și mulțumesc tuturor instituțiilor care ne-au oferit tot sprijinul. Nu în ultimul rând, mulțumesc mass-media din România și din afara granițelor pentru interesul față de aceste demersuri și vin la dumneavoastră cu rugămintea de a promova această campanie în așa fel încât ea să ajungă la câți mai mulți români”, a subliniat Natalia-Elena Intotero, ministrul pentru românii de pretutindeni.

Proiectul se va derula în două etape, prima în lunile mai-iunie, destinată tinerilor, iar a doua în perioada septembrie-octombrie, destinată persoanelor adulte.