Ministrul delegat Angel Tîlvăr: Constatările studiului realizat la Nürnberg nu pot decât să ne bucure

logo_drp

Ministrul delegat pentru relaţia cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, salută concluziile recentului studiu realizat de către Institutul pentru studiul pieţei muncii şi ocupării forţei de muncă din Nürnberg, cu privire la integrarea cetăţenilor români şi bulgari pe piaţa muncii din Germania.

Respectivul studiu subliniază faptul că românii reprezintă una dintre comunităţile de străini care s-au integrat cel mai bine din punct de vedere ocupaţional. Majoritatea dintre ei sunt consideraţi ca având o bună pregătire profesională şi interesaţi în a avea un loc de muncă stabil. Mai mult decât atât, în luna noiembrie a anului 2014, rata şomajului în rândul românilor din Germania era de 7,1%, mai scăzută decât pentru orice altă comunitate de muncitori străini din această ţară.

“Constatările studiului realizat la Nürnberg nu pot decât să ne bucure, mai ales că ele confirmă faptul că românii sunt apreciaţi de către angajatorii germani şi dau dovadă de seriozitate, atunci când este vorba despre obţinerea şi păstrarea unui loc de muncă. Totodată, studiul reliefează avantajele deschiderii pieţelor de muncă din Europa pentru cetăţenii români şi evidențiază faptul că aşa-numita “invazie” românească pe piața muncii din spațiul european este o exagerare, menită să servească unor interese politice de moment, fără niciun fel de acoperire în realitate.” a declarat ministrul delegat Angel Tîlvăr.