Mihaela Tatu, singurul jurnalist român care a participat la Sa Sartiglia

Ivana Iancu:

Călătoriile ne învăța să ne reinventăm. Poate întâlnirea cu oamenii sau energiile naturii ne trezesc sentimente și emoții noi, îmbogățindu-ne. Poate, a călători înseamnă a fugi de ceva sau pur și simplu a-ți satisface curiozitatea descoperirii de noi locuri. Mihaela Tatu călătorește mult în ultima vreme, dar se întoarce acasă ca la o fântână. Se redescoperă găsind, în locurile în care călătorește, un motiv în plus să trăiască intens, să creeze și să exploreze. Faimoasa Insulă Sardinia, ultimul loc pe care l-a văzut, nu este doar un loc cu plaje celebre ci un spațiu cultural care te face să deschizi cărți, să meditezi și să iubești.

Descoperirea Sardiniei

Chiar dacă v-aș fi trimis toate fotografiile pe care le-am făcut, tot nu aș fi putut cuprinde minunea care se numește Sardinia. Are un farmec și un magnetism deosebit în orice perioadă a anului. Nu vreau să vă vorbesc despre peisaje. Sardinia trebuie văzută și gustată cu toate simțurile. Marea Mediterană are în Sardinia, poate, cele mai frumoase culori și cele mă variate plaje. De aceea este și foarte căutată de turiștii străini. Este o destinație de vacanță destul de puțin cunoscută. Arheologii vin aici și studiază nuraghele, niște construcții din piatră mai vechi decât piramidele, care au intrat, nu demult, în atenția lor. Iar grotele în care nu se poate intra decât de pe mare și plajele sălbatice au fost locuri unde s-au filmat multe producții hollywood-iene. Biologii cercetează păsările flamingo, fenicote cum le zic sarzii, care pot fi văzute chiar în apele de lângă Cagliari.

Ca jurnalist nu a trebuit să caut ineditul

Anul acesta am participat la o mare sărbătoare națională a sarzilor, care se ține de sute de ani neîntrerupt, indiferent de vreme sau de vremuri. Prima atestare scrisă este datată din anul 1547. Deci am participat la cea de a 565-a ediție a Sa Sartigliei. Când mi-am propus să văd Sa Sartiglia, mi-am zis că voi fi unul dintre mulții turiști care văd ceva deosebit într-o altă țară. Dar lucrurile au evoluat neașteptat. Mi-am dorit puțin mai mult. Am fost prezentă la Sa Sartiglia în calitate de jurnalist. Mi-am luat acreditare și mi-am adus aminte de vremurile trecute când mai filmăm în locul operatorului și făceam fotografii. Așa că mi-am luat aparatură și am pornit aventura. Am avut șansa să fiu ajutată de colegii de breaslă din alte țări, care, după ce au aflat ce vreau de fapt, îmi lăsau chiar locurile mai bune ca să pot lua imagini bune. A fost o experiență inedită. Spiritul locului, emoțiile cavalerilor, frenezia publicului care participă la festivalul folkloric m-au cuprins treptat și pe mine și m-am pomenit că am chiar și o echipă favorită în cavalcadă. I-am filmat și fotografiat încă de la grajduri. Unul dintre cavaleri este ghid la muzeul din Oristano, altul este artist, pictor, șomer, iar cel de-al 3-lea cavaler este mecanic. Toți trei călăreau ca niște haiduci. I-am susținut și am trăit emoțiile întrecerilor alături de ei și de familiile lor. Mi-am dat seamă că indiferent de zona de pe glob în care te afli, emoțiile unei reușite sunt aceleași.

Să vorbim un pic despre tradițională Sa Sartiglia

Sa Sartiglia nu este tocmai un festival folcloric. Cred că e mai mult un fel de ritual al bărbăției. Spuneam că Sardinia dea lungul timpului a fost ocupată de diverse puteri maritime. De la arabi și spanioli până la portughezi, genovezi și fiecare și-a lăsat câte puțin amprenta asupra culturii și obiceiurilor. Sa Sartiglia a prins viață, se zice în timpul Eleonorei de Arboreea, așadar își are originile în tradiția spaniolă. Două bresle, cea a fermierilor respectiv agricultori și crescători de animale și cea a lemnarilor, se întrec în curse de acrobație călăre. Prima probă constă într-un galop nebun în care, cavaleri aleși de șeful fiecărei bresle, se numește Su Componidoru, trebuie să nimerească o stea cu un diametru interior de aprox 15cm. Pentru a doua probă se formează se echipe de câte trei cavaleri și își conduc caii tot în galop, foarte apropiați, în așa fel încât să se poată ridica în picioare și să formeze piramide umane călăre. Și în tot acest timp atât cavalerii cât și Su Componidoru poartă măști pe față. Absolut spectaculos. Tot orașul timp de trei zile respiră aer de carnaval, veselie, sărbătoare. Micii producători își vând produsele tradiționale, atât culinare cât și specifice folclorului din zona Oristano.

Unii știu să își păstreze reperele

Sarzii ăștia țin extraordinar de mult la cultura și tradițiile lor. Sunt chiar puțin naționaliști, în sensul bun al cuvântului. Abia dacă rezistă acel lanț de fast- food celebru în toată lumea. Ei fac produsele în casă și nu prea vezi sarzi foarte grași. Mănâncă sănătos. Zicem noi “eco” sau „bio” sau cum o fi. Așa cum mâncam și noi cu vreo 20 de ani în urmă. Or face ei parte din Italia și din Europa dar țin la valorile lor naționale și culturale. Asta am admirat și mi-a plăcut. Și întotdeauna îți place la alții ce simți că nu ai, sau că nu mai ai tu… Asta e. Au mândrie națională, iar părinții au reușit să transmită asta copiilor.

Sardinia are lucruri comune cu România

Pot spune că sentimentul de solidaritate este la fel de puternic chiar dacă nu știi limba. Emoțiile nu cunosc granițe de limbă și nație. Mi-am dat seamă că urârea „în bocca lupo” care înseamnă „în gura lupului” și are semnificația de succes sau baftă sau cum zic pescarii, „fir întins!”, se strigă cu aceleași emoții și entuziasm ca și-n România. Mi-am dat seamă că pentru oamenii ăștia mai există și altceva înafară de fotbal, politică și criză. Și încă o dat am realizat că OAMENI există în toate colțurile lumii. Și am aflat despre mine că mai am atât de multe de văzut și învățat. Și nu v-am arătat tot. În martie sunt în Mexic. Altă cultură, alte obiceiuri, o altă LUME. Acolo voi prinde echinocțiul la piramidă din Chichen Itza. Am să va împărtășesc și vouă tot ceea ce voi trăi acolo. Așa că…. „În boca lupoooo!!!!”

Reportaj de călătorie

A consemnat Mihaela Tatu