Michelle Obama: „Mergeți la vot! Dacă nu pentru voi, măcar pentru copiii voștri!”

First Lady Michelle Obama speaks during the first day of the Democratic National Convention on Monday, July 25, 2016 at the Wells Fargo Center in Philadelphia, Pa. (Olivier Douliery/Abaca Press/TNS)
First Lady Michelle Obama speaks during the first day of the Democratic National Convention on Monday, July 25, 2016 at the Wells Fargo Center in Philadelphia, Pa. (Olivier Douliery/Abaca Press/TNS)

Discursul lui Michelle Obama de la Convenția Națională Democrată a făcut înconjurul lumii. La numai o săptămână după ce Malania Trump (soția candidatului republican Donald Trump) a gafat grav copiindu-și parțial discursul după unul din 2008 al lui Michelle Obama, Prima Doamnă a Statelor Unite vine cu riposta: un speech excelent în care o susține pe Hillary Clinton în cursa pentru președinția SUA.

Dincolo de culisele politicii americane, merită să ne uităm la ceea ce face ca discursul lui Michelle Obama să fie unul memorabil, devenit viral peste noapte și, o lecție de comunicare pentru noi toți. Discursul a fost cel al unei mame către o națiune de părinți.

Când vrei să transmiți un mesaj, este important ca oamenii să te asculte fără scepticism, să fie receptivi. Așa că, Michelle Obama a început prin a-și demonstra credibilitatea: „E greu de crezut că au trecut opt ani de când am stat aici, în fața voastră, și v-am spus de ce soțul meu trebuie să fie președinte. Vă amintiți cum v-am povestit despre caracterul și convingerile lui, decența și buna cuviință, trăsături pe care le-am văzut în fiecare zi în care și-a servit țara la Casa Albă. V-am demonstrat că știu ce spun și că puteți avea încredere în mine. Vă cer ca și astăzi să faceți același lucru!”

Odată urechile și mințile audienței deschise, Michelle a continuat cu o poveste personală: prima zi de școală a celor două fiice ale familiei Obama după ce tatăl lor a devenit președinte. Ea povestește, cu detalii de culoare („în acea dimineață de iarnă”; „aveau doar șapte și nouă ani”; „fețele mici lipite de geam”), cum și-a privit fiicele urcându-se în mașină alături de agenții de securitate și plecând spre școală și s-a gândit: „Ce-am făcut? În acel moment, mi-am dat seama că anii petrecuți la Casa Albă vor crea fundația pentru cine vor deveni și că experiența asta poate să le dea aripi sau să le distrugă.”

Povestea este una simplă și puternică. Mama care își petrece copiii la școală și se gândește cu îngrijorare la viitorul lor. E un sentiment cu care se poate identifica oricine. Povestea creează empatie, îi coboară pe soții Obama de pe piedestal și-i aduce în rând cu lumea și, cel mai important, setează cadrul și contextul pentru restul discursului: „Tot ce ne dorim noi, ca și voi, este binele copiilor noștri. Cine e cel sau cea care le poate asigura cel mai bun viitor?”

President Barack Obama, First Lady Michelle Obama, and their daughters, Sasha and Malia, sit for a family portrait in the Oval Office, Dec. 11, 2011. (Official White House Photo by Pete Souza) This official White House photograph is being made available only for publication by news organizations and/or for personal use printing by the subject(s) of the photograph. The photograph may not be manipulated in any way and may not be used in commercial or political materials, advertisements, emails, products, promotions that in any way suggests approval or endorsement of the President, the First Family, or the White House.Ê

În continuare, Michelle Obama nu a făcut decât să construiască pe această structură, să demonstreze de ce Hillary Clinton este cea mai potrivită să asigure un viitor bun copiilor americani, indiferent de rasă, etnie, sex și statut social (pentru că democrații se bazează pe votul tinerilor, femeilor, hispanicilor și a altor minorități).

„Există o singură persoană în care am încredere cu responsabilitatea de a se îngriji de viitorul copiilor noștri în următorii 4-8 ani. Am încredere în ea pentru că i-am văzut devotamentul de-o viață arătat nu doar fiicei sale pe care a crescut-o la perfecțiune, ci tuturor copiilor națiunii noastre. Hillary Clinton a muncit timp de decenii pentru a face o diferență adevărată în viața copiilor, fiind un avocat al drepturilor copiilor cu dizabilități, luptând pentru dreptul tinerilor la îngrijire medicală în calitate de senator și Primă Doamnă.

Ce admir cel mai mult la ea este că nu renunță niciodată și acesta este genul de președinte pe care mi-l doresc pentru copiii mei! Cineva puternic, care perseverează, cineva care știe ce face și-și ia jobul în serios. Îmi doresc un președinte a cărui muncă de-o viață le arată copiilor noștri că nu vânăm faima și averea pentru noi, ci că luptăm pentru a le oferi tuturor o șansă egală. Hillary înțelege că președinția are un singur scop: de a lăsa o țară mai bună pentru copiii noștri!” 

Michelle Obama nu l-a atacat direct pe Donald Trump (ceea ce ar fi însemnat să se coboare la nivelul lui), ci a presărat doar aluzii de „așa nu” la adresa candidatului republican:

„Le explicăm copiilor noștri că discursul plin de ură pe care îl aud la televizor nu reprezintă spiritul acestei națiuni. Le spunem că atunci când cineva se comportă ca un bătăuș, nu ne coborâm la nivelul lui. Când ai coduri nucleare la îndemână și armata în subordine, nu poți lua decizii pripite și nu te poți lăsa guvernat de furie. Trebuie să fii calm, chibzuit și bine informat!”

A urmat un apel la solidaritate. Michelle Obama a dat mai multe exemple în care cetățenii americani sunt uniți și se sprijină unii pe alții, de la părinții voluntari care antrenează echipele de fotbal ale școlilor, la cei care au donat sânge după atacul armat din Orlando. A făcut, de asemenea, referințe repetate la egalitatea în drepturi care stă la baza democrației americane. Aceasta în contextul în care Donald Trump are un discurs dur la adresa minorităților și imigranților.

Prima Doamnă a încheiat așa cum a început, cu o poveste despre fiicele sale: „Mă trezesc în fiecare dimineață într-o casă construită de sclavi și-mi privesc fiicele, două frumoase tinere de culoare, cum se joacă cu câinii pe peluza din fața Casei Albe. Și îi datorăm lui Hillary Clinton faptul că fiicele mele și toți fiii și fiicele noastre iau astăzi ca un lucru normal că o femeie poate fi președintele Statelor Unite. Vreau un lider demn de viitorul fetelor mele și de visele minunate pe care le avem pentru copiii noștri!”

După cum spunea Michael Moore într-un articol recent, dacă s-ar putea vota de pe canapea, Hillary Clinton ar câștiga fără probleme. Provocarea este că mulți dintre votanții ei sunt săraci, ajung greu la vot sau se simt descurajați. În contrast, votanții lui Trump sunt privilegiați și mult mai hotărâți.

„Nu putem sta acasă și spera că totul va fi bine. Nu ne putem permite să fim obosiți sau frustrați sau cinici. Până în noiembrie, trebuie să facem ce am făcut acum opt și patru ani! Trebuie să batem la fiecare ușă și să adunăm fiecare vot!”

De la început până la sfârșit, discursul lui Michelle Obama a fost impecabil, iar fiecare parte a lui a avut un rol bine definit:

– Stabilirea credibilității;

– Crearea de empatie printr-o poveste personală, simplă și puternică;

– Punerea problemei în context;

– Tema centrală: viitorul copiilor americani;

– Temă secundară: egalitatea tuturor cetățenilor;

– Repetiția obsesivă a mesajului principal: „Vrem un viitor bun pentru copiii noștri, iar Hillary Clinton e singura care îl poate asigura!”;

– Antiteza între erou (Hillary) și personajul negativ (nenumit, pentru a accentua ideea că nu se ridică la nivelul rolului pe care vrea să-l câștige);

– Îndemn final la acțiune.

Cei care au scris discursul l-au creat pentru un grup țintă bine definit. Scopul speechului nu a fost să câștige alegători din tabăra adversă, ci să-și convingă propriul electorat și pe cei apatici să meargă la vot. Vorbind despre viitorul copiilor și evocând sentimentele materne și paterne, democrații speră să motiveze electoratul: „Mergeți la vot! Dacă nu pentru voi, măcar pentru copiii voștri!” Discursul a avut context, mesaj clar, argumente, emoție și a fost livrat cu convingere.

Autor: Sabina Varga

Material publicat în ediția tipărită „Occidentul românesc” pentru luna august 2016.