Maşinile „made in România” urcă în clasament şi domină top cinci pe final de 2020

Din top cinci cel mai bine vândute maşini noi din decembrie, modelele Dacia Logan, Duster şi Sandero, alături de Skoda Octavia şi Ford Puma, doar Sandero a înregistrat un declin, de 24% faţă de luna similară din 2019, în timp ce Duster a punctat un avans de peste 50%, scrie  ZF.

Ford Puma a încheiat primul an de comercializare pe locul 10 la nivelul întregului an 2020, cu aproape 2.000 de unităţi înmatriculate. În luna decembrie Puma a ocupat locul cinci cu 419 unităţi. Puma a încheiat pe locul al zecelea în condiţiile în care uzina a fost oprită aproape două luni în primăvară, exact în momentul în care la Craiova americanii se pregăteau să crească producţia mode­lului pentru a livra la nivel european.

Contribuie și tu...

Publicația noastră independentă Occidentul Românesc se bazează pe eforturile voluntare ale unor oameni dedicați care doresc să contribuie la dezvoltarea unui spațiu media mai deschis, liber de influențe politice sau religioase. Furnizăm informații de calitate, promovăm discuții constructive și încurajăm gândirea critică în rândul cititorilor noștri.

Pentru a ne susține în acest demers, vă invităm să luați în considerare o donație. Fiecare contribuție ajută la menținerea independenței și integrității publicației noastre.


Susține publicația de limbă română din Peninsula Iberică, Occidentul Românesc!

Doar o dată


Doar o dată


Doar o dată


Alege suma și doneză lunar



Îți mulțumim!

Donația dvs. va susține echipa noastră în cercetarea, scrierea și publicarea articolelor, precum și în dezvoltarea de proiecte menite să îmbunătățească calitatea informațiilor furnizate. Va contribui la promovarea unui jurnalism de înaltă calitate, care respectă etica și standardele profesionale.

Orice sumă este binevenită și va fi folosită cu responsabilitate pentru a vă oferi informații relevante și de calitate.

Vă mulțumim.