Un român în vizită la… Oscar

Este cel mai mare eveniment cinematografic al anului, se desfășoară în California, este vizionat de sute de milioane de oameni din toată lumea și are loc anual la sfârșitul lunii februarie. Este vorba, după cum probabil ați intuit deja de decernarea premiilor Oscar. Trofeul înalt de 34,3 de centimetri, cântărește 3,85 kilograme, fiind premiul cel mai râvnit de artiștii din lumea filmului. Numele oficial al statuetei este însă „Premiul de Merit al Academiei”. Originea numelui de „Oscar” nu se știe cu precizie de unde a apărut. Legenda spune însă că un angajat al Academiei Americane de Film ar fi afirmat într-o bună zi că statueta ar semăna cu figura unchiului ei pe care-l chema Oscar, și de atunci așa i-a rămas numele. Prima dată când acest premiu a fost acordat sub numele de Oscar, a fost în 1934, an în care Walt Disney a câștigat premiul pentru cel mai bun subiect de film de desen animat. În perioada celui de-al II-lea Război Mondial, datorită resurselor limitate de metal, statueta a fost făcută din ghips vopsit. După război însă, câștigătorii acestui premiu au putut să îl preschimbe cu unul din metal, placat cu aur. N-am să particip la evenimentul din California însă am avut ocazia să asist la un alt moment la fel de inedit, dar mai puțin mediatizat: fabricarea oscarurilor. Aceste faimoase premii sunt fabricate an de an la Chicago, motiv pentru care nu puteam să nu fac o vizită la fabrică pentru a vedea pe viu cum iau naștere celebrele statuete. Situată în partea nordică a orașului Chicago, compania R.S. Owens, după nume nu spune mare lucru, în realitate am avut însă parte de o surpriză. Fondatorul ei, Owens Siegel, avea origini mioritice. Mai precis, tatăl lui care sătul fiind probabil de măcinat făină în România, fiind morar de meserie, s-a decis să emigreze în America. Siegel nu prea sună deloc românește, însă în acele vremuri mulți emigranți, o dată sosiți pe noul continent renunțau la numele de origine care era de multe ori greu de pronunțat în engleză, adoptând unul nou, american.

Iată ce mi-a declarat în exclusivitate Scott Siegel, cel care în prezent conduce compania, pe care a preluat-o de la tatăl sau care a decedat în 2001. „Bunicii din partea tatălui meu erau amândoi din România, însă s-au cunoscut și căsătorit aici în America. Din câte mi s-a spus, bunicul meu în România fusese morar de meserie. A emigrat în America și s-a stabilit la Chicago încercând să își câștige pâinea făcând tâmplărie. Nu prea i-a mers treaba cu tâmplăria și atunci a intrat în afacerile cu provizii pentru porumbei, reușind în acest fel să o ducă destul de bine. În 1938 tatăl meu lucra pentru bunicul meu. Într-o zi bunicul i-a cerut tatălui meu să meargă la un magazin de unde să cumpere două trofee, pentru niște clienți. Tata a mers la magazinul respectiv dar acesta intrase în faliment, pentru că era în timpul Marii Depresii. Nu s-a lăsat însă bătut, a luat cartea de telefoane și a căutat un alt magazin. Când a ajuns însă acolo aceștia fiind și firmă producătoare, au crezut că tata era un negustor de trofee și i le-a vândut la prețul de fabricație. Tata a făcut un profit foarte bun din acea tranzacție încât s-a decis să se apuce de acest tip de afacere.” Din păcate Scott nu mai vorbește românește și nici nu mai are rude în România.

L-am rugat pe acesta să-mi povestească cum a ajuns fabrica sa, care numără în prezent aproximativ 150 de angajați, să producă celebrele statuete?! „Ideea primului trofeu i-a venit tatălui meu participând la un târg unde asociația crescătorilor de porcușori de guineea aveau ca și trofeu o statuetă reprezentând un iepure, pentru că nimeni nu concepuse până atunci o statuetă care să reprezinte un porcușor. Tata, văzând această oportunitate, s-a chinuit și a găsit oameni care au făcut o matriță pentru a turna astfel de trofee personalizate și a început să le vândă asociației respective. De atunci s-a decis să facă această afacere deschizând prima fabrică în 1950. Fabrica unde suntem acum a fost deschisă în 1960, și datorită calității produselor pe care le făceam am început să fim cunoscuți din ce în ce mai mult. Mulţi dintre muncitorii care au lucrat la noi erau veniţi din Europa. Tatăl meu, ajutat de aceşti meșteșugari a dezvoltat compania și i-a crescut reputația. În anii ‘70 a început să producă premiile Emmy pentru televiziune, iar la începutul anilor ‘80 Academia de film a venit la noi și ne-a întrebat dacă putem să fabricăm Oscarurile.”

Noreen Prohaska, responsabilă de relația cu publicul, a fost cea care mi-a oferit un tur în interiorul fabricii. Prima oprire a fost turnătoria. Aici unul din muncitori, toarnă manual într-o matriță, metalul argintiu numit Britannium, un aliaj pe bază de cositor. După ce matrița este umplută cu metalul lichid, durează aproximativ două minute până acesta se solidifică. Matrița se desface ușor, ieșind la iveala o strălucitoare statuetă Oscar. Aceasta este studiată cu mare grija pe toate părțile pentru a fi sigur că a ieșit perfect. Din câte am aflat, fabrica nu are niciun tehnician care să facă controlul tehnic de calitate, așa numitul CTC, această responsabilitate revenindu-i fiecărui angajat în parte, prin mâinile cărora trec aceste statuete. Următorul popas este sala unde se șlefuiesc, proces care durează 30-45 de minute pentru fiecare statuetă în parte. De aici sunt duse într-o altă sală unde sunt scufundate pe rând în băi de cupru, nichel, argint și apoi poleite cu un strat gros de aur de 24 de karate. Următoarea destinație, este sala unde se face numerotarea lor. La bază, acestea au fiecare un număr de ordine care contabilizează câte au fost fabricate până în prezent. În acest fel se știe cu precizie câte au fost fabricate de-a lungul timpului, cui aparțin, fiind astfel evitată posibilitatea de a fi falsificate sau vândute ilegal. După ce aceste premii sunt decernate mai există o plăcuța care se atașează în partea din față, cu numele câștigătorului, și categoria la care le-a câștigat. Întrebat cum se simte că produce celebrele statuete unul din muncitori mi-a povestit că de cele mai multe ori când le spune prietenilor acest lucru aceștia nu vor să-l creadă. Am întrebat-o pe Noreen cum sunt statuetele păstrate și transportate.

Mi-a spus că după fiecare proces de producție acestea sunt închise și păstrate sub lăcat, iar transportul spre California se face cu un zbor special al companiei United Airline. Trei ani la rând ea a fost cea care a avut privilegiul să le însoțească spre Los Angeles, fiind un adevărat ritual. „De obicei un exemplar îl iau la bord și îl dau pe rând pasagerilor din acel zbor. Acest lucru este bineînțeles de fiecare dată o surpriză plăcută pentru călătorii care au acest privilegiu să țină în mână un Oscar. La aeroport, președintele Academiei de Film întâmpină acel zbor și fiecare pasager primește un poster cu statueta” a declarat Noreen. Cu toate măsurile de securitate în anul 2001 cele 55 de statuete au fost furate înainte ca ele să ajungă la Academia de Film. Eforturile autorităților de a le găsi au fost zadarnice, motiv pentru care compania din Chicago a fost înștiințată că va trebui să producă altele într-un timp record, fiind cu doar două săptămâni înainte de premiere, de obicei fiind nevoie de 4-6 săptămâni să fie fabricate. „Am primit un telefon vinerea, și cei de la Academie mi-au spus de dispariție, sperând că statuetele vor apărea de undeva curând, iar dacă nu, urmau să mă sune luni, și vroiau să știe cât de rapid putem face altele, pentru că era cu două săptămâni înainte de gala festivă. M-au sunat din nou luni și mi-au spus că n-au fost găsite și ne-a spus să fabricăm cât mai multe posibil până la eveniment. Am început să le producem muncind aproape 24 de ore din 24, încercând să le terminăm, și am reușit să facem cam 30” a mărturisit Scott Siegel. „Cei din mass media n-au aflat de întâmplare decât abia joi. M-au sunat la telefon pe la două noaptea, iar când am ajuns la muncă dimineața pe stradă era plin de mașini de la televiziune. Oamenii mai vorbesc încă și acum de acea întâmplare” a mai spus Scott. La scurt timp 53 dintre statuete au fost recuperate dintr-un tomberon de gunoi, unde au fost găsite de către un căutător de metale. Acesta a contactat autorităţile, primind în schimb 50 mii dolari recompensă. A fost invitat inclusiv la gala festivă, actorul Billy Crystal mulțumindu-i personal în timpul ceremoniei. Găsitorul nu s-a prea bucurat de recompensă, deoarece la scurt timp hoții i-au prădat casa furându-i peste 40 mii de dolari. Pe lângă Emmy și Oscar, am aflat că fabrica mai produce numeroase alte trofee la fel de faimoase precum premiile MTV, NESCAR, premiile Academiei Britanice de Film, Rock’n Roll Hall of Fame, premiile Clio acordate celor mai creative clipuri comerciale şi multe trofee oferite de corporații, precum Microsoft sau McDonalds. Nu știu când vom avea și noi românii ocazia ca printre artiștii premiați să vedem și un actor sau o actriță din România, însă până una alta, putem să ne mândrim că măcar cei care le produc au o legătură cu țara noastră. Nu în ultimul rând pot și eu să mă numesc printre puținii români care au primit un Oscar, fie el și temporar, doar pentru a imortaliza momentul într-o fotografie.

Marian Petruţa – Chicago – USA