Gruia Bădescu îşi doreşte să redeseneze România

A studiat geografia în America, (Middlebury College), designul urban şi ştiinţele sociale în Marea Britanie (London School of Economics), ştiinţe politice în Franţa (Sciences Po, Paris) şi istoria în Germania (Johannes Guttenberg Universitaet, Mainz). S-a oprit, în cele din urmă, la un domeniu pentru care a făcut o mare pasiune: arhitectură şi urbanism. Doctorand la Cambridge, astăzi, Gruia ne-a vorbit despre cum ar redesena, la propriu, România.

Medalia de Aur la Olimpiada Internaţională de Geografie, Durban, Africa de Sud, 2002. Summa Cum Laude, Phi Beta Kappa, la Middlebury College. Bursier Jack Kent Cooke, pentru studii postuniversitare, între cei 35 nominalizaţi din peste 500 universităţi americane. Publicaţii în reviste şi jurnale academice internaţionale, capitole în cărţi publicate în Statele Unite, Cehia şi România. Bursă de cercetare National Geographic Society pentru proiectul „Rolul reconstrucţiei arhitecturale şi a designului urban în reconcilierea postconflict din Beirut şi Sarajevo”. Membru al echipei care a lucrat pentru Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a Centrului Bucureştiului.

Arhitectura urbană l-a acaparat, în cele din urmă, după acest lung periplu în mediul academic internaţional. La 29 de ani, lui Gruia Bădescu îi este destul de clar ce vrea să facă cu ceea ce ştie: să salveze lumea de urât, de ce este greşit şi prost înţeles de cei din jurul său. Atât cât poate el, singur sau alături de ceilalţi. Mai ales acasă. Totul în viaţa lui înseamnă, într-un fel sau altul, o încercare de a răspunde cumva la trauma urbană a prezentului. Fie că este vorba de Bucureştiul mutilat de intervenţiile din anii ’80, dar şi de astăzi, fie de oraşele distruse de războaie. Tema lucrării sale de licenţă a fost, de altfel, intersecţia dintre politică şi arhitectură în reconstrucţia oraşelor germane după cel de-al doilea Război Mondial. În acelaşi timp, prin grantul National Geographic Society, a încercat să afle cum a fost folosită, ca instrument de reconciliere, arhitectura reconstrucţiei în oraşe precum Sarajevo şi Beirut. Iar munca la Planul Integrat de Dezvoltare Urbană pentru zona centrală a Bucureştiului nu a fost altceva decât expresia dorinţei sale de a face ceva pentru oraşul natal. Un lucru care îl preocupă de mult timp pe tânărul doctorand la Cambridge.

Ce-am avut, am pierdut!

Înainte să plece la studii, în America, Gruia a vrut să cunoască mai bine România. Şi a bătut ţara-n lung şi-n lat, câteva luni, cu trenul, cu autobuzul, făcând autostopul. La plecare, ştia precis ce lăsase în urmă: o comunitate febrilă, însetată de entuziasmul schimbării. Şi da, cu fiecare întoarcere, tânărul student redescoperea o Românie modificată câte puţin, într-o permanentă şi firească dezvoltare. Din păcate, multe se petreceau şi se petrec într-un fel ce pare insensibil la propriul potenţial şi la bunele practici, ori la greşelile comise de alţii, „de la care am fi putut învăţa – din America de Nord sau Vestul Europei”, spune Gruia. Tot ce învăţase la cursurile de urbanism, la Middlebury, se derula, acasă, ca într-o oglindă. „De exemplu, fenomenul de strip mall – şosele bordate de parcările interminabile ale magazinelor mari şi reclame luminoase, criticate de designul urban, care preferă dezvoltările mai compacte, în care parcările nu domină spaţiul public. Revenit în ţară, observam repetarea acestui model şi vedeam cu multă consternare cum DN 1, prin pădurea Băneasa, fusese, în mare parte, transformat într-un strip mall.”

O altă problemă pe care ne-o aminteşte Gruia sunt spaţiile de birouri de care Capitala noastră avea, natural, nevoie. La concursul internaţional „Bucureşti 2000”, aflăm de la el, „se considera zona Casei Poporului o imensă oportunitate de a rezolva această problemă. O pădure de clădiri de birouri ar fi putut transforma, pe de o parte, efectul megalomaniac al palatului şi, pe de alta, ar fi eliberat restul oraşului de marea presiune imobiliară”. Deşi planul câştigător al concursului descria detaliat această viziune, el nu a fost niciodată implementat. În schimb, avem un oraş în care cartierele istorice au suferit demolări mai agresive decât în anii ’80, pentru a se construi… clădiri de birouri! „Oraşul avea nevoie de acestea”, intervine Gruia, „dar, după experienţa ceauşistă traumatizantă, te-ai aştepta să fie protejat ceva mai mult patrimonial architectural. Cartierele istorice au fost mutilate de jocul imobiliar, apoi prin alterări, anvelopări, polistirenizări şi renovări greşite. Şi nu este vorba numai de rechinii imobiliari. Ci de foarte multe persoane care, poate inconştient, alterează agresiv spaţiul oraşului. Dintr-unul cu o întinsă zonă veche a caselor, între grădini, Bucureştiul nostru este din ce în ce mai neprietenos. Gardurile noi, înalte, blochează accesul vizual înspre case, renovările de proastă calitate abundă, demolările continuă, arhitectura nouă, de calitate, este destul de rară. Iar la ţară, lucrurile nu stau deloc mai bine.”

Casele făloase au demolat şarmul satului românesc

„În mediul rural migraţia masivă a dus la fenomenul pe care antropologul Vintilă Mihăilescu îl numeşte al „caselor făloase” – acele construcţii prin care cei care lucrează în Italia sau Spania vor să îşi demonstreze succesul, pe de o parte, şi modernitatea, tranziţia de la statutul de «ţăran», pe care ei îl văd denigrator, pe de altă parte. Urmarea – arhitectura tradiţională este abandonată, distrusă, denigrată chiar. Satele româneşti s-au transformat într-un fel care este greu de reparat, în colecţii de arhitectură grotescă. Sigur că trăim într-o lume în continuu flux, în care nu putem să oprim oamenii din a trăi cum vor ei şi de a schimba lucrurile. Satele nu pot să fie colecţii muzeale, ci trebuie să rămână vii. Trebuie ca ele să ofere o bună calitate a vieţii locuitorilor. Ceea ce trebuie şi putem face, însă, este să le arătăm acestor oameni modele pozitive: de la renovări şi construcţii noi, de calitate, la proiecte care arată avantajele arhitecturii tradiţionale, de la caracteristici de mediu, la valoarea identitară şi de spirit a locului.

La nivel administrativ, zonele rurale nu mai trebuie neglijate. Uităm că România este jumătate rurală. Educaţia, serviciile sanitare şi sociale sunt la pământ. Dincolo de politici agricole, trebuie să ne concentrăm mai mult pe politici de dezvoltare rurală. De multe ori, se vorbeşte despre marea şansă pe care o reprezintă turismul. Dar turismul trebuie să fie doar un ingredient dintr-un cocktail mult mai complex. Nu putem şi nu trebuie să dorim să avem numai sate de pensiuni. De la agricultură biologică, la meşteşuguri, dar şi IMM-uri, mediul rural trebuie stimulat în mai multe direcţii. Un sat nu este sustenabil doar prin turism. Vara trecută, am făcut parte din echipa de organizare a unui atelier interdisciplinar de regenerare rurală în Soveja (Vrancea), în care tineri foarte inimoşi din toate colţurile ţării – arhitecţi, urbanişti, sociologi, ingineri au dezbătut diverse strategii pentru regenerarea Sovejei şi a mediului rural românesc. Abordările acestea multisectoriale sunt cele pe care se poate merge, de la scară locală, la cea a politicilor guvernamentale.”

Am venit, am văzut, m-am întors

Toate acestea l-au făcut pe tânărul Gruia să-şi dorească să revină acasă. „Dacă procesele sociale şi politice sunt ciclice, sau, mai bine zis, sunt reversibile, odată făcută o intervenţie în peisaj, fie că este vorba de cel urban sau cel rural, este foarte greu să întorci roata. Schimbările în mediul construit sunt de cele mai multe ori ireversibile. Şi am considerat că, de vreme ce mă afectează atât de mult ceea ce văd acasă, trebuie să fac ceva. Cât de mic, dar să mă implic”. În urmă cu 3 ani, când termina masterul de Design Urban la London School of Econoics (un program inovativ care combină abordarea spaţială a arhitecţilor şi designerilor urbani cu cea a ştiinţelor sociale), Gruia s-a întors în România, pentru doi ani.

„Cei doi ani petrecuţi în ţară au fost extraordinari”. În acest timp, a participat la un proiect legat de regenerarea centrelor istorice la PNUD (Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare), a avut şansa să lucreze la Planul Integrat de Dezvoltare Urbană pentru centrul Bucureştiului, şi la cel de evaluare a spaţiilor publice din România, Space Syntax România. A reuşit, totodată, să participe la organizarea de ateliere şi cursuri, să disemineze ce învăţase în America, la şcoală, să se alăture unor cauze, pentru că aşa îi dictau valorile şi convingerile profesionale şi civice. Desigur, a trecut prin multe lupte şi prin inevitabile dezamăgiri, în demersurile sale. A descoperit, însă, mulţi dintre oamenii pe care astăzi, în România, trebuie să îi cauţi bine: implicaţi şi dedicaţi cauzelor comune, alături de care poţi lupta şi spera. „Bucureştiul”, spune tânărul doctorand la Cambridge, „ca orice mare oraş, are multe universuri paralele. Am fost fericit să descopăr universul paralel al oamenilor interesaţi să facă ceva pentru oraşul lor, pentru civism, pentru valori. Oameni liberi şi solidari deopotrivă, oameni care cred într-o ţară mai bună şi fac tot posibilul să lupte pentru ea”.

Între timp, Gruia Bădescu a plecat din nou, pentru doctorat, la una dintre cele mai prestigioase universităţi de pe Glob. România, satul nostru, Bucureştiul, se tot schimbă. Ceea ce înainte era pentru acest tânăr o plimbare de plăcere şi redescoperire, a devenit sursa unui şir tot mai lung de dezamăgiri: o altă casă demolată, o altă construcţie nepotrivită, alte mulţimi de termopane PVC care ruinează implacabil toată arhitectura… „Dar oamenii aceia minunaţi despre care v-am vorbit sunt în mare parte tot acolo, acasă. Iar pentru că ei sunt acolo, şi eu sunt acolo.”

Un material realizat de Adriana Mărgărit