Gabriela Căluțiu Sonnenberg: Las Vegas, fabulosul

1
????
DOWNTOWN LAS VEGAS

Welcome to fabulous Las Vegas, Nevada” e scris pe panoul iluminat în stil nostalgic cu lămpi stridente, de neon. Pancarta e amplasată acolo unde începea orașul acum șaizeci de ani.

Între timp, metropola a crescut peste poate iar panoul  ̶  motiv fotografic atât de-ndrăgit încât stăm la coadă ca să putem ajunge la el  ̶  e situat în inima orașului, protejat de lege, fiind mostră tipică a artei POP specifice vremurilor în care glamourul era-n floare. Stă bine-nfipt exact la locul său inițial, la începutul bulevardului Las Vegas și, implicit, la kilometrul zero al celebrului strip („fâșia”). Ne pregătim și noi să ne balansăm pe „panglica” orașului păcatelor, un fel de Mecca a capitalismului, la care americanii merg în pelegrinaj când vor să se închine zeității Mamona, sau când se satură de viața de cetățean cuminte.

Nu știu ce mă contrariază mai mult: cuvintele vegas și nevada, care înseamnă în spaniolă „pășuni” și „ninsoare”, sau adjectivul fabulous, care mă duce cu gândul la păcăleli între animale de poveste, din fabule. Îmi vine greu să-mi închipui că vietățile șirete, zăpada sau câmpiile mănoase își pot da mâna în deșertul arid, care se-ntinde în jurul nostru ca o cratiță supradimensională, încercuită ermetic de munții cu aspect la fel de dușmănos.

Dar ce să mă mai mir? În orașul despre care circulă atâtea povești misterioase, cu mafioți și bani spălați în apă adusă poate special în acest scop, o cacealma sau un truc ar fi la locul potrivit, făcând parte din peisaj! Dar despre asta mai târziu, căci altele sunt subiectele care ne frig degetele, la scurt timp după aterizare.

E cald în luna lui cuptor. Parcă Satana și-ar fi pus în minte să ne prăjească de vii! Degeaba ne liniștesc cei de pe aici, asigurându-ne că ne vom aclimatiza repede și că dogoarea uscată e mai suportabilă decât umezeala de la tropice. Ca să fac o fotografie dintr-un unghi favorabil am îngenuncheat din neatenție pe asfalt, doar preț de-o secundă. Imediat am sărit, arsă la propriu de dogoarea de la sol. A doua zi aveam o urmă roșie pe genunchi. Un ou s-ar fi făcut omletă pe loc! Gâtlejul nostru uscat strigă permanent după apă. Noroc că edilii orașului s-au gândit s-o pună la dispoziție la tot pasul. Cu Dumnezeu înainte!

2

Bunul Dumnezeu e veșnic pomenit prin banderola In God we trust tipărită de pe versoul fiecărei bancnote americane aruncate în joc. Ca să nu mai vorbim că alaiul de chapels (capele), construcții cochete ce flanchează o stradă lungă, e subordonat aceluiași Lord atotputernic. Sunt mini-întrerpinderi de fabricat cupluri, unde, fără formalități prea multe, se oficiază căsătorii taxate pipărat. Dacă ai actele necesare la purtător, poți spune DA în orice clipă din zi și din noapte în fața unui preot îmbrăcat, tuns și fardat ca Elvis Presely. Mai nou, în caz că te grăbești, te poți căsători și din mașină, la Drive In and Get Married (căsătorie la minut).

Înainte de a hoinări pe bulevardul reclamelor multicolore, merită aruncată o ultimă privire peste gardul care se învecinează cu indicatorul de bun venit în orașul cu două milioane de locuitori Las Vegas, pentru a admira la o aruncătură de băț aerodromul infernal, pe care aterizează în ritm frenetic avioane de pe tot globul.

”Nu suntem nebuni, nici surzi”, ne explică o ghidă localnică, ”pur și simplu orașul a crescut rapid și a înghițit aeroportul; iar cum noi trăim de pe urma turiștilor nu putem decât să ne bucurăm că-l avem în mijlocul nostru. Asta-i situația. Nu veți auzi niciodată de vreun protest al locuitorilor Vegasului împotriva zgomotului motoarelor aeronavelor, pentru că pur și simplu nimeni nu protestează.” Aha, interes sau instinct de supraviețuire? Indiferent care-o fi, e logic și aici că fără sacrificii nu e rost de câștig. No money, no fun, cum spun americanii.

las_vegas_strip_south_tropicana_ave

La capătul bulevardului capelelor e situat Downtown Las Vegas, centrul vechi al orașului, locul magic în care încă se mai respiră aerul secolului trecut. Nu e bine să cobori noaptea din mașină între centrul vechi și cel nou, supranumit The Strip. Acolo e zona gri, în care prostituția, drogurile, armele de foc și fărădelegea sunt la ele acasă. Dar cine să fie nebun să riște o astfel de escapadă? Pedeapsa cu ani de închisoare e așa de draconică încât tuturor le piere pofta de furtișaguri prin restul orașului, unde ești safe sută la sută. E ceva să poți garanta liniștea și pacea publică așa de bine!

Întruchiparea reverenței americanilor în fața sacrificiilor căutătorilor de aur e expusă într-o vitrină din sticlă groasă, în legendarul Cazinou Golden Nugget: e cea mai mare pepită de aur găsită vreodată pe Pământ. The Hand of Faith („mâna destinului”) seamănă cu o palmă cu degete întinse spre cer, în mărime naturală. Numai geloșii șoptesc pe la colțuri că monstruosul golomoț din metal prețios n-ar fi fost descoperit în America, ci taman în îndepărtata  Australie. „Așa e.”  recunosc nonșalanți americanii și adaugă „So what?”  („Și ce dacă?”).

La un braț distanță de Mâna Destinului e amplasat automatul de la care oricine poate să-și cumpere aur presat, în formă standardizată. Plata e posibilă numai în numerar iar cursul de schimb se actualizează la fiecare 60 de secunde. Așadar, dacă am câștiga la jocuri de noroc, aici am putea să ne ridicăm câștigul în aur. Problema e doar că nu câștigi decât multiplu de cât mizezi, iar cum noi, jucători de rând, mizăm mediocru, câștigul nu e deloc îndeajuns pentru un lingou de aur. Surprinde faptul că nu sunt forțe de ordine pe lângă automat. Tehnica modernă o avea cu siguranță cerberi mai buni!

Yummy! ̶  spun americanii, plescăind pofticioși din limbă, atunci când le place ceva. Și Doamne, ce fătuci frumoase, îmbrăcate doar cu trei triunghiuri minuscule și niște pene bogate se plimbă dezinvolt pe sub tavanul inundat de proiecții elucubrante care se boltește peste stradă. O inveniție modernă cu LED-uri de ultimă generațiene fură ochi și ne sucește gâturile!

3

Când ieși din Golden Nugget ți se pare că ai nimerit într-un vis din secolul trecut, căci te trezești înconjurat de Frank Sinatra, Bobby Brown și de mulți idoli ai genurilor Rock and Roll sau Flower Power, prezenți în carne și oase. Toate astea pe muzică live cu formații precum Eagles, Jon Bon Jovi, Melissa Etheridge sau alții din aceeași categorie consacrată. Spre deosebire de figurinele de ceară din muzeul Madame Tussauds, care nu sunt nici ele prea departe, starurile cântă aici la scenă deschisă, în contact direct cu publicul care nici măcar nu trebuie să-și cumpere bilet de intrare, pentru că programul de pe Fremont Street e un cadou gratuit din partea orașului! Incredibilă Fremont Street Experience!

Celor interesați de adevărata lume a jucătorilor ”serioși” le furnizez doar succint câteva hinturi (ponturi): jucătorul mediu  ̶  demn de luat în seamă, dar nu extraordinar de curtat  ̶  e cel care vine în Las Vegas cu minimum 150.000 de dolari (echivalentul unei case bunicele, cu piscină și cu tot confortul), sumă pe care e dispus s-o joace în întregime. Împreună cu însoțitorii săi e luat de la aeroport cu limuzina și i se pune la dispoziție un apartament dotat cu necesarul. În plus, un asistent personal se ocupă de toate nevoile sale în materie de alimente, băuturi și alte consumabile și are obligația de a-l … îndruma cum să-și cheltuie banii (dacă nu îi cheltuie pe toți, asistentul își pierde jobul).

Clientul ideal e însă altul, cel supranumit the whale („balena”). Se pare că nu există decât circa 40 de astfel de indivizi pe glob. În afară de responsabilii cazinourilor, mai nimeni nu știe cine sunt ei. Vin cu avioane private, sunt transportați cu limuzine blindate (care pe dinafară nu arată altfel decât cele „normale”), sunt cazați în vile special construite în interiorul hotelurilor, fără știința celor din afară și au credit de joc nelimitat, dar au obligația de a juca de mai multe ori pe zi, cu o miză minimă de zeci de mii de dolari pentru fiecare pariu, cel puțin 7 minute pe partidă. Ce ziceți, vă-nhămați? Dacă da: baftă!

Pe Fremont Street, amintirile din era prohibiției răsar la tot pasul. Legendarul Cowboy Vegas Vic, reclamă supradimensională de 12 metri înălțime e tot acolo unde era și acum optzeci de ani, luminând împreună cu partenera sa Vegas Vicky drumul împătimiților jocurilor de noroc spre încă existentele cazinouri legendare Binion´s Horseshoe și Golden Nugget. Strada e una din foarte puținele adrese ale Americii unde ai voie să bei alcool pe stradă fără să fii amendat (e drept că te costă usturător, ceva pe la 11 dolari paharul!). Tot aici poți înota într-un bazin cu pești carnivori, inclusiv rechini, fiind despărțit de ei doar printr-un perete de sticlă.

Muzeul Mafiei (The Mob) e doar la un pas, un loc din care ieși nelămurit, întrebându-te ce-a fost mai întâi, oul sau găina. Explic scurt: inițiativa de a construi în plin deșert, în loc nepropice oricărei forme de viață, a unui oraș dedicat distracțiilor și  ̶  nu e un secret  ̶  spălării banilor, a aparținut unui mafiot pur sânge. În schimb, inițiativa de a pune stavilă magnificului râu Colorado, care a săpat nu departe de Las Vegas spectaculosul Grand Canyon, cu adâncimi de 1400 de metri, zăgaz gândit pentru a crea un bazin capabil să alimenteze din belșug deșertul cu apă, s-a întâmplat să i se năzărească politicianului onorabil Hoover, contemporan cu aceași mafioți buclucași. Vreo legătură aparentă? Evident că nu. Sau poate totuși? Ciudată încrucișare de … personalități influente, pur sânge.

În orice caz, rezultatul e impunător: barajul care s-a construit ca prin minune în doar cinci ani și lacul din amonte, care a necesitat 7 ani până când s-a umplut cu apă pe colosala lungime de 170 de kilometri și pe o adâncime … kilometrică (Lake Mead) e unul dintre punctele de atracție maximă ale Americii și subiect al mândirei patriotice al întregii națiuni. Orbiți de splendoarea proiectului-mamult, mulți uită că, secat în aval de mulțimea de acumulări-gemene, fluviul Colorado ajunge în Mexic doar sub foma unui pârâu mâlos. Dar asta e, iarăși, altă poveste.

the-road-to-lake-mead

Las Vegas este și rămâne simbolul îndrăznelii și al puterii omului de a construi cu dârzenie lucruri durabile din aproape nimic, cu condiția să aibă voința tare. Metropola e o  mostră a tenacității unui popor cu mentalitate de stăpân și îmblânzitor, inclusiv al naturii,  și exemplu de paradă pentru setea sa de aventură, întruchiparea legendarului vis american împlinit.

THE STRIP

Primul complex de edificii-mamut de pe vestitul bulevard de paradă La VegasStrip este cel egiptean. Sunt prezente sfinx, obelisc, piramidă, replica mormântului faraonului Tutankamon și multe alte elemente caracteristice, toate la dimensiuni strivitoare, nu doar de jucărie, cum mi le-nchipuisem eu. Spre deosebire de original, piramida de aici nu e compactă pe dinăuntru, ci găzduiește în forul ei puzderie de mese și aparate de joc, în timp ce pereții exteriori sunt ”îmbrăcați” cu o mie (1000!) de camere de hotel, fiecare având un tavan lateral înclinat în unghiul piramidei, confecționat în totalitate din sticlă, cu vedere spre stele. Pe timp de noapte izvorăște din vârful piramidei un mănunchi de lumină intensă, în care se rotesc, atrase hipnotic ca niște fantasme antedeluviene, probabil toate păsările de pe raza orașului.

Pe lângă clădirea hotelului propriu zis, care depășește 3000 de camere, capacitatea piramidei de sticlă e totuși „modestă”. E lucru știut că fiecare complex tematic de pe Strip se mândrește cu unul sau mai multe edificii cu capacități de cazare comparabile, dispunând de în jur de 3000-5000 de camere. Cele mai pretențioase, cum este superbul Venetian, merg până într-acolo încât refuză să închirieze camere și oferă în schimb pentru înnoptare peste 3000 de miniapartamente de lux.

Fiecare complex hotelier se mândrește cu câte o atracție ieșită din comun, determinând vizitatorii orașului să se plimbe aproape zi de zi de la un cazinou la altul, pentru a nu scăpa nicio atracție. Complexul Excalibur, o feerie de turnuri și turnulețe în stil medieval britanic, dedicat epocii cavalerilor templieri are un drac mare la poartă, care scuipă foc pe nări. Bellagio, în schimb, e chintesența bunului gust renacentist, arborând stilul cel mai elegant posibil, cu expoziții de artă din cei mai prestigioși artiști ai lumii (Picasso, Miro, Dali etc.), cu vestitele fântâni arteziene care dansează parcă pe sunetul muzicii clasice, cu o grădină acoperită de dimensiuni hiperbolice, în care bogăția de flori exotice emană un parfum îmbătător.

????

Caesar´s Palace excelează prin Colosseum, Forumul Roman și Via Appia pe care sunt amplasate nu mai puțin de 180 de magazine de lux, tot unul și unul. În fața legendarului Mirage, amenajat ca o pădure tropicală luxuriantă, erupe în fiecare seară la ora 20 timp de o oră un vulcan artificial. Nu mai puțin impresionante sunt grădinile cu palmieri, aleile pe care se plimbă tigri albi sau acvariumul imens, în care înoată pești exotici din 85 de varietăți. Și fiindcă tot veni vorba de varietăți, oferta de spectacole de prin cazinouri e atât de mare încât în fiecare zi a anului s-ar putea viziona altul. Dacă însă am avea de ales o singură dată, de bună seamă că ar trebui să ne decidem pentru unul din cele 7 spectacole ale incredibilei trupe canadiene Cirque du Soleil, care sunt adevărate opere de artă (la fel de prețios e și biletul de intrare, ca se ridică la aproape 200 de dolari).

Circus Circus atrage cu spectacole de circ la fiecare jumătate de oră, Treasure Island cu decorul corăbiilor sale de pirați iar Flamingo cu grădinile cu păsări exotice. Strasphere Tower, cu cei 350 de metri înălțime, e cel mai înaltă construcție din America de la vest de Mississippi. Pe platforma sa de mare înălțime sunt amplasate trambuline și tiribombe de ultimul răcnet, care suspendă, aruncă și prind  doritorii de senzații tari direct deasupra abisului.

OK, OK, Las Vegas e așa de grandios încât până și drăcușorul critic care nu mi-a dat pace de când am traversat Atlanticul amuțește plin de respect și își retrage coada-ntre picioare, revizuind mai toate ideile preconcepute și pretinzând adesea contrariul. Exemplu: e-adevărat că multe dintre atracțiile orașului sunt inspirate din construcții monumentale ale Europei antice, dar ele nu arată nici pe departe ca niște imitații ieftine, ci mai degrabă ca un omagiu adus originalului, nu arareori cu mici îmbunătățiri de-a dreptul mișcătoare.

Așa se face că cerul de deasupra Colloseumului Roman, al Pieței San Marco, al canalelor traversate de gondole venețiene veritabile, al cartierului Montparnasse din Paris, al vestitei berării Hofbräuhaus din München șamdp. e mereu senin, umbrit doar pe alocuri de câțiva norișori pufoși, pentru simplul fapt că e pictat pe tavan în culori pastelate și iluminat din lateral cu multă dibăcie. Dar e cert că pavajul din mai toate lobbyurile hotelurilor, la fel ca mochetele de prin cazinourile asiduu frecventate sunt din materiale de cea mai bună calitate, rezistente fluxului continuu de turiști avizi de cunoaștere care le asaltează neîntrerupt! Sunt materiale poate chiar mai solide decât cele originale din Old Europe.

Orașul nu e deci nicidecum construit din carton, ci din materiale de construcție solide, excepție făcând poate statuile de dimensiuni considerabile, dar nu chiar la fel cu originalul, cum sunt Statuia Libertății sau Turnul Eiffel (care are 3 etaje!).

Zic că le asaltează neîntrerupt și exact asta e ce vreau să spun, pentru că mai totul e deschis 24 de ore din 24, timp de 7 zile din săptămână, fără excepție și fără pauză! Singurul amendament pe care pot să-l fac eu este că nu există decât două tipuri de magazine: fie cele de lux extrem, gen Armani, Porsche, Prada etc., care nu sunt la îndemâna oricui, sau cele de kitch zilnic, pe care le avem peste tot și în Europa, cu deosebirea că nu e scris pe suveniruri „Benidorm”, „Paris” sau „Roma”, ci „Las Vegas”. Cine vrea să se îmbrace la prețuri moderate din mărci americane solide, specializate oricum mai mult pe îmbrăcăminte practică, tip sport, de firme cum sunt Tommy Hilfiger, Ralph Lauren, Timberland, Nike, Sketchers, Victoria´s Secret sau Levis trebuie să se deplaseze la centrele de outlet din marginea orașului și … să nu meargă la pomul lăudat cu sacul prea mare.

Nimic în afară de arșița insuportabilă nu pune stavilă plimbării  prin locuri care ne fac să ne simțim ca acasă, începând cu Anglia și Egiptul, trecând prin Paris, Monte Carlo, New York, Roma, Veneția și terminând cu superbul complex de domeniul viselor din viitor, recent inauguratul complex Aria, unde clădirile din sticlă și beton sunt amplasate în așa fel încât sfidează parcă legile fizicii. Singurul ghimpe care înțeapă scurt la răstimpuri e faptul că în toate aceste „obiective” cu corespondență altundeva pe mapamond, steagul arborat e mereu unul și același: cel american. Inocentă ironie sau apropo subtil? Maldit soit qui mal y pense!

Aerul condiționat din interiorul clădirilor în care ne refugiem recunoscători ne întâmpină generos, dar șocul temperaturilor e prea mare. Hotărât lucru: în materie de rece și cald, americanii nu cunosc calea de mijloc! Ingenios e însă faptul că poți călători pe toată lungimea bulevardului fără să ieși în căldura toridă de la stradă, trecând pur și simplu dintr-un cazinou în altul. Doar-doar te vei decide să mai joci ceva bănuți!

Ca să ne mențină mintea trează și corpul în formă, aerul din cazinouri e îmbogățit cu oxigen și are un miros plăcut, de citrice amestecate cu vanilie și nucă de cocos, miros pe care eu l-am botezat „parfumul orașului Las Vegas”. Cui nu-i ajunge ventilația, îi recomand o vizită la unul din barurile de ozon răspândite la tot pasul, unde ți se suflă direct în nări un vânt cu aer ameliorat (contra cost).

Clădirile de pe Strip sunt construite uzând de trucuri și iluzii optice, pentru a părea mai mici decât sunt în realitate. De exemplu, ferestrele par de dimensiuni normale, dar de fapt sunt imense, mergând peste două-trei etaje. Cine a încercat vreodată să dea repejor ocolul câte unui astfel de nevinovat „bloc”, știe că durează o jumătate de oră până treci doar de fațadă.

La toată beția aceasta de forme și culori, e de mirare că un singur edificiu, suplu și înalt, de formă perfect rectangulară e complet aurit. Pe el e scris, cu litere mari de tot, numele posesorului: TRUMP.

Surpiză? Nu pentru numeroșii săi susținători, care așteaptă nerăbdători apropierea sorocului autumnal al alegerilor prezidențiale. Și sunt mulți, mult mai mulți decât ar crede europeanul precaut din noi. Căile Domnului seamănă uneori cu o scară la cer și sunt pavate cu … fațade poleite.

Același spiriduș critic mă somează să revizuiesc și unele obsesii legate de poporul american. Da, de acord, sunt excesiv de prietenoși, uneori la modul în care te fac să te simți agresat. Chelnerul te felicită pentru alegerea făcută din meniul restaurantului (m-ar bucura să aflu dacă există feluri de mâncare la care comentează ceva de genul „cred că asta e mai bine să nu mănânci”). Alții  te întreabă în timp ce aștepți la semafor din ce țară vii și cum îți place la ei. Ar fi nedrept să reproșăm unui popor ospitalitatea și comunicativitatea sau stilul său direct, deschis.

În plus, nu sunt mulți americani horizonntally challanged („crescuți pe orizontală”), doar puțini se alimentează cu fast food și nimeni nu servește masa la restaurant în tacâmuri și veselă de plastic. În fapt, oferta de produse vegetariene și reclama pentru produse nemanipulate genetic e imensă, mult mai curpinzătoare decât în Europa.

Nici îmbrăcămintea din magazine nu e supradimensionată, nici felul semeț al americanilor de a se mândri cu națiunea lor á priori superioară nu are darul de a jigni la tot pasul (decât poate doar pe alocuri, câte un pic).

Posibil să existe o tendință spre exagerare în genele lor, dar minciuna nu le este deloc proprie. Până și zăpada sugerată în denumirea statului Nevada apare regulat în lunile de iarnă și se așează bine pe culmile munților din împrejurimi, spre bucuria orășenilor arși de soarele verii, gata să se lanseze pe schiuri pe pistele din apropiere.

Aș fi vrut să fiu mai concisă și să las loc mai mult pentru cele pe are le consider cu adevărat importante, lucrurile pe care turistul grăbit nu le remarcă și nu le știe, legate de împrejurimile orașului Las Vegas. Chiar dacă poate nimeni nu-mi va da dreptate, eu una nu scap de impresia că orașul uluitor nu e de fapt nimic altceva decât o fațadă menită să ne detruneze privirea de la ceva mult mai important. Cu cât mai mare sclipiciul, cu atât mai mare secretul din spatele său!

Nu știu dacă e vorba de bazele militare secrete, care abundă prin împrejurimi, de punctele strategice de interes național, pentru furnizarea cu energie a Americii, de unele fenomene naturale unice în lume, cum este Grand Canyon, de cele peste 100 de teste atomice efectuate aici în anii ´50, însoțite de o propapgandă aș spune eu nerușinată, care ridica în slăvi valențele fuziunii nucleare și minimaliza scandalos efectele secundare negative, sau pur și simplu despre ceva necunoscut nouă, care e la el acasă în deșertul acesta plin de surprize.

luxor-pyramid-area51-plane

Cea mai controversată pată de pe harta împrejurimilor este AREA 51, zonă în care se spune că s-ar păstra o navă spațială extraterestreă aterizată întâmplător în trecut, precum și rămășițele unor ființe de pe alte planete. E evident pentru toată lumea că baza militară secretă cu acest nume există, chiar dacă guvernul se încăpățnează să dezmintă vehement zvonurile. Mai nou există și o rută „turistică” tangențială, pe care se poate călători cu automobilul (traseul extratereștrilor).

Doar puțini dintre vizitatorii Las Vegasului acordă atenție și reversului medaliei, sau al bancnotelor, căutând după sensuri ascunse, așa cum nu m-am putut opri să o fac eu. De pildă, mai nimeni nu se uită și pe versoul panoului de bun venit al. „fabulosului Las Vegas”. Acolo stă scris: Drive carefully. Come back soon („conduceți prudent. Reveniți în curând”). Cum să nu? Oricând, cu mare plăcere. Mai avem atâtea lucruri de descoperit.

Mi-a rămas în minte citatul de pe un magnet pentru frigider care se vinde cu succes în Las Vegas: ”Du-te în rai pentru climă; pentru companie, du-te mai bine în iad.” (Mark Twain). Mă-ntreb, Las Vegas ce este: rai sau iad?

Autor: Gabriela Căluțiu Sonnenberg/ America, august 2016