Fraţii Micula au câştigat primul proces economic împotriva statului român la ICSID

152

fratii micula

Fraţii Ioan şi Viorel Micula, proprietarii European Food au câştigat definitiv procesul intentat statului român la ICSID – Curtea de Arbitraj de pe lângă Banca Mondială, şi trebuie să primească despăgubiri de peste 200 de milioane de euro.

Suma pe care statul trebuie să o plătească a crescut constant începând din decembrie 2013, când s-a dat decizia în acest caz, atacată ulterior de stat şi Comisia Europeană. Potrivit site-ului ICSID, numărul statelor contractante şi semnatare este în prezent de 160.

Statul român trebuie să respecte decizia ICSID, iar în caz contrar avocaţii au primit dispoziţii să recupereze banii îndreptându-se împotriva activelor deţinute de stat în ţările care sunt parte a ICSID.

Antreprenorii Ioan şi Viorel Micula din Bihor au câştigat după 8 ani procesul pe care l-au intentat statului român la curtea de arbitraj ICSID de la Washington pe motiv că le-au fost eliminate anumite facilităţi fiscale, având în vedere că ei au venit în România ca investitori străini, din Suedia. Ei au cerut 250 mil. dolari despăgubiri, dar le-au fost acordate 376 mil. lei (85 mil. euro), plus dobânzi. Suma stabilită de arbitri este una dintre cele mai mari compensaţii acordate în istoria ICSID.

Procesul a fost deschis în anul 2005 la Centrul Inter­național de Re­glementare a Dis­putelor Relative la Investiţii (ICSID) de pe lângă Banca Mondială, cea mai înaltă instanţă jude­cătorească pentru litigiile economice, şi viza de­cizia autorităţilor române pri­vind eli­minarea unor facilităţi fiscale acor­date grupului Euro­pean Drinks pentru investiţiile în zonele defavorizate.

Motivaţia deciziei de la Wa­shington a fost publicată într-un document de 370 de pagini emis joi-noaptea.

Fraţii Ioan şi Viorel Micula, prin­cipalii acţionari ai grupului alimentar Eu­ropean Drinks, care au şi cetăţenie sue­deză, susţineau la data deschiderii pro­cesului, în 2005,  că  statul român nu şi-a respectat an­ga­jamentele referitoare la pro­tecţia reciprocă a investiţiilor cu­prinse în Acordul bilateral dintre Suedia şi România.

„Vineri, 26 februarie, s-a dat la Washington decizia în cererea de annulment (acţiunea în anularea hotărârii arbitrale , n.r.) făcută de România împreună cu Comisia Europeană împotriva rezultatului în procesul de la ICSID şi toate cererile României şi Comisiei Europene au fost respinse. Decizia este finală, iar statul nu mai are altă cale de atac pentru anularea deciziei care este executorie în toate ţările care intră sub competenţa ICSID”, a declarat  Ioan Micula.