Eveniment dedicat României de către Clubul Rotary Madrid Serrano

La data de 16 mai 2011, ambasadorul României la Madrid, Maria Ligor, a fost invitatul prânzului organizat, la Hotelul Intercontinental din Madrid, de Clubul Rotary Madrid Serrano.  La eveniment au participat peste 40 de membri ai Cluburilor Rotary din Spania, Austria  şi Franţa, în majoritate oameni de afaceri.  Intervenţia ambasadorului s-a axat pe prezentarea oportunităţilor oferite de economia românească investitorilor spanioli în contextul intern descris de recentele măsuri adoptate în plan economic şi fiscal, precum şi al evoluţiilor în plan european. A fost subliniat potenţialul deosebit al relaţiei bilaterale şi rolul central pe care îl are comunitatea românească din Spania în consolidarea acesteia.  Întrebările participanţilor au relevat un interes deosebit pentru situaţia din România şi încredere în perspectivele economiei româneşti. Au fost aduse în discuţie aspecte legate de mobilitatea forţei de muncă între România şi Spania, impactul reformelor întreprinse asupra mediului economic, măsurile avute în vedere pentru creşterea consumului intern, afinităţile de limbă şi cultură dintre România şi Spania, eficienţa măsurilor adoptate de autorităţile române pentru reducerea economiei subterane.