Dosare penale privind problemele de la votul din diaspora

diaspora-voteaza-680x365
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a anunţat, joi, că după primul tur I al alegerilor prezidenţiale a fost deschis un dosar în care a început urmărirea penală in rem, respectiv faţă de fapta de încălcare a dreptului la vot, ca urmare a problemelor la scrutinul din diaspora.Este vorba de sesizări primite atât de la persoane fizice, cât şi de la instituţii. Potrivit procurorului general, respectivele sesizări vizează miniştri şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor implicate în organizarea alegerilor din diaspora.”Sesizările sunt îndreptate împotriva miniştrilor, a celor care, în opinia petiţionarilor, au avut atribuţia de a organiza alegerile. Unele sunt venite din partea diferitelor instituţii, dar cele mai multe sunt venite din partea persoanelor. Pe e-mail sunt cele mai multe trimise, la care sunt anexate plângeri”, a spus şeful PICCJ.

În acest moment, nimeni nu este pus sub urmărire penală, nu sunt inculpaţi, însă urmează să vedem dacă vor fi persoane vizate din Ministerul de Externe sau ambasade. Tiberiu Niţu a spus că procurorul va fi cel care va aprecia dacă a fost încălcată legea sau nu.Conform Codului penal, împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
La ambele tururi ale alegerilor prezidenţiale, românii din străinătate au ieşit la vot în număr foarte mare. În mai multe capitale europene, cozile au fost uriaşe, iar mii de oameni nu au mai putut vota.
Problemele de la votul din diaspora au dus la demisia ministrului de Externe, Titus Corlăţean. Înlocuitorul lui, Teodor Meleşcanu, a făcut apel, înaintea turului 2, ca românii din diaspora să vină la vot devreme, el menţionând că dacă declaraţiile pe propria răspundere sunt completate din timp şi dacă cei şapte membri ai secţiei sunt prezenţi, numărul celor care vor vota se va dubla.
După scrutin, Meleşcanu şi-a cerut scuze românilor din diaspora care nu au putut vota şi a declarat că trebuie identificate soluţii legislative pentru a asigura condiţiile ca românii să-şi exercite dreptul de vot oriunde s-ar afla în străinătate.
La două zile după turul 2, şi Meleşcanu a demisionat, el precizând că face acest lucru pentru că nu toţi românii din diaspora au putut vota şi că a luat această decizie ca „om de onoare”, „într-o ţară în care nimeni nu prea-şi asumă responsabilităţile”.
Teodor Meleşcanu a declarat că singurul lucru pe care nu a reuşit să îl realizeze a fost suplimentarea numărului secţiilor de votare, întrucât, deşi a solicitat Biroului Electoral Central (BEC) acest lucru, Biroul „nu a putut oferi clarificările necesare privind existenţa unei soluţii legale, în acest sens”. Potrivit lui, exista, în cazul modificării numărului secţiilor de votare între cele două tururi de scrutin, riscul contestării alegerilor.
Meleşcanu a mai spus că soluţia prelungirii programului de vot nu a putut fi pusă în aplicare, întrucât contravine prevederilor legale în vigoare, iar Biroul Electoral pentru Străinătate a atras atenţia asupra acestui lucru, într-o adresă, prin care se preciza că închiderea tuturor secţiilor se va face la ora 21.00. Sursa: mediafax.ro, antena3.ro