Într-o zi blândă de toamnă din 1995, Andrei Grama a pășit pe tărâm american cu o valiză plină de vise și ambiții. Era tânăr, cu ochii sclipind de determinare, hotărât să-și construiască un viitor într-o lume necunoscută, dar plină de promisiuni. Fost student eminent la Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune din București, Andrei fusese acceptat într-un colegiu de elită din Statele Unite, la Western Michigan University din Kalamazoo, Michigan. Distincția de a fi primit în „clasa de onoare” i-a confirmat încă o dată valoarea excepțională și a întărit convingerea că luase cea mai bună decizie emigrând.
Deși inițial i s-a recunoscut doar un an din studiile absolvite în România, Andrei nu a lăsat această piedică să-i zdruncine determinarea. A muncit neobosit, susținând examene peste examene, recuperând rapid materia pierdută și dovedindu-se unul dintre cei mai străluciți studenți ai generației sale. În 2001, l-am întâlnit în aeroportul din Los Angeles, unde își încheia cu succes parcursul universitar. Cu diploma în mână, un contract de angajare deja semnat și un viitor promițător, Andrei era pregătit să cucerească lumea afacerilor.
Anii au trecut, iar cariera sa a luat amploare. A lucrat pentru companii de prestigiu, s-a impus ca un specialist de referință în domeniul său, iar recunoașterea profesională nu a întârziat să apară. Dar, în ciuda succesului, România a rămas întotdeauna în sufletul său. Niciodată nu și-a uitat rădăcinile, copilăria petrecută în casa părintească și lecțiile primite de la părinți, oameni simpli, dar de o noblețe sufletească rară.
Acum, la pensionare, destinul îl poartă din nou spre locul de unde a plecat. Din motive de sănătate, a decis să își încheie cariera profesională, dar nu și dorința de a lăsa ceva în urmă. Împreună cu soția sa, medic pediatru american, a hotărât să transforme casa părintească într-o clinică privată. Vede în acest proiect un mod de a da ceva înapoi țării care l-a format și de a contribui, măcar puțin, la nevoile unui sistem de sănătate aflat în suferință.
Între timp, copiii și nepoții săi rămân în Statele Unite, continuând să își construiască propriile vieți. Andrei știe că nu va fi ușor să se readapteze în România, unde problemele par să se adâncească an de an, unde specialiștii de valoare continuă să plece, iar speranța renașterii naționale devine din ce în ce mai firavă. Dar nu poate sta deoparte. Chiar și într-o societate ce pare că a uitat să-și prețuiască elitele, el alege să lupte pentru un ideal.
Oare câți români asemenea lui Andrei Grama vor avea curajul și dorința de a reveni, de a contribui, de a schimba ceva? Poate că prea puțini. Poate că niciodată. Și totuși, cât timp există oameni ca el, există și speranță.
A consemnat: Occidentul Românesc
Foto: Andrei Grama (Arhiva personală)