Dan Caragea: Academia și dicționarele sale – DOOM, Ediția a III-a (IV)

Din aceeași categorie, a articolelor noi, face parte și un apreciabil număr de cuvinte străine, multe englezești, dar și din alte vocabulare, pe care românii le folosesc în comunicare. Este vorba de clasa străinismelor sau xenismelor, o clasă de frontieră, dar formată din unități de uz frecvent, prezente fie în limba generală, fie în limbajele specializate.

Prima chestiune care se ridică este apartenența sau nu a acestor cuvinte la limba noastră. Altfel spus, fac ele parte din vocabularul limbii române sau sunt unități lexicale externe acesteia pe care însă le folosim și noi?

La această întrebare răspunsul este simplu: străinismele (chiar și cele semiadaptate) nu fac parte din vocabularul limbii române, ele apar însă înregistrate în dicționar cu specificarea limbii căreia îi aparțin. Uneori, când au întrat printr-o filieră, se menționează și limba de origine: jiu-jitsu (fr./jap.), citindu-se: „cuvânt japonez întrat prin filieră franceză”. Aceasta nu înseamnă că străinismele nu ar avea un rol esențial în comunicare, că trebuie evitate ș.a.m.d.

De altfel, autoarele le descriu în felul următor: „Dincolo de modă și de imitația facilă, multe dintre acestea denumesc realități noi, îmbogățesc limba cu sinonime și au adesea și avantajul conciziei și al univocității; pe de altă parte, ele prezintă anumite probleme de grafie, de pronunțare sau/și de comportament gramatical. Pentru a contracara excesul de anglicisme ar trebui să se elaboreze liste de termeni românești recomandați în locul acestor împrumuturi – întreprindere care nu se află însă printre atribuțiile acestui tip de dicționar. DOOM3 nefiind un dicționar explicativ, ele nu au putut fi însoțite de indicarea sensurilor, care trebuie căutate în alte surse.” (p. 12)

Unitățile străine apar în DOOM cu pronunțare, indicarea limbii de origine și articulare. DOOM-ul nu precizează însă sensul, nefiind în sarcina sa. Cum spun autoarele însă, sensurile „trebuie căutate în alte surse”. Alte surse înseamnă dicționarele limbii engleze, site-urile de traducere, resursele Wiki etc. De drept însă, sarcina aceasta este a DEX-ului care oferă articole complete, cu toate informațiile din DOOM, dar și cu explicarea sensului, după cum se vede mai jos:

  • GADGET, gadgeturi, n. (Englezism) Obiect mic, ingenios construit, de valoare și utilitate neînsemnate. [Pr.: gáğet] – Din engl. gadget.
  • !gadget () [pron. g’eğet] (desp. ga-dget) s. n., pl. gadgeturi [pron. g’eğeturi].

Am remarcat neconcordanța la pronunțare între cele două transcrieri. Dacă vrem să ne lămurim, aflăm că în Oxford sau Collins transcrierea este /ˈɡædʒɪt/, prin urmare în spațiul anglofon ultima vocală este i, dar la noi ambele dicționare ne spun să pronunțăm e, căci așa rostesc românii.

Chestiunea spinoasă este însă alta. Academia ar trebui să disponibilizeze cât mai repede DOOM-ul, și DEX-ul, DELR-ul, DLR-ul, ROMTEXTUL etc. pe Web, să creeze un portal al limbii române cu resurse academice. Numai o astfel de decizie ne poate alinia la standardele europene. Astăzi, dicționarele nu mai pot fi privite ca opere „încremenite”, cum sunt, de fapt, edițiile lor pe hârtie.

Astăzi DOOM-ul sau DEX-ul trebuie să fie informatizate, actualizate permanent. Nu putem aștepta încă trei sau patru ani ca un cuvânt precum covid să apară în DEX (DOOM3 înregistrează COVID-19, fără să precizeze că este un termen din engleză și fără să țină seama că acronimul este perceput ca substantiv simplu: covid, fiind deja adaptat: covidul, covidului). Și nici nu trebuie să împovărăm profesorii, elevii, jurnaliștii, editorii, traducătorii etc. cu cheltuieli nenecesare, obligați, dacă ar dori să fie „la zi”, să cumpere ultimele tiraje ale „cărămizilor” academice.

Iată însă că și acum le-a sărit în ajutor DexOnline publicând imediat toate noutățile din DOOM3 și scăpându-i de cheltuieli. Să fim limpezi: Academia nu trebuie să sacrifice mai mulți copaci decât este necesar, pentru că astăzi niciun dicționar de referință nu poate fi corectat, revizuit, îmbogățit, interconectat prin noi tiraje. Conceptul de ediție tipărită nu mai este compatibil cu operele lexicografice de referință, gestionate de entități ale statului. Cu părere de rău, trebuie să spun că Academia noastră ne ține încă în anii ’70 ai secolului trecut, dacă este să judecăm după felul cum ne prezintă dicționarele sale.

A doua chestiune. Diferența între neologisme și străinisme constă în adaptarea primelor la sistemul limbii, din punct de vedere ortoepic, ortografic și morfosintactic. De exemplu, cuvântul show este străinism și se scrie după regulile limbii engleze. Dacă l-am dori românizat, ar trebui să scriem șou. În schimb, în exemplul de mai jos avem o situație de adaptare:

  • sandvici/sendviș n., pl. sandviciuri/sendvișuri (DOOM2, 2005)
  • !sendviș/sandvici (desp. send-viș/sand-vici) s. n., pl. sendvișuri/sandviciuri (DOOM3, 2021)

La aceste forme, pe care DOOM le permută la ediția a III-a, după cum se vede, se pot adăuga altele ca variante, unele fiind pronunții defectuoase: sendvici, senvici, sandviș, sanviș. Dacă ar fi să facem o simplă căutare pe Internet (în pagini obișnuite, în știri și cărți), forma sandviș (după pronunția franceză) are 570 de ocurențe, forma sandvici (după engleză) are 590 de ocurențe, forma sendviș (prima în DOOM3) are 440 de ocurențe, iar sendvici, 110 de ocurențe. Așadar, din perspectiva frecvenței, soluția preferabilă ar fi fost: sandvici/sandviș. Sunt multe astfel de exemple discutabile în DOOM, în toate edițiile.

Oricum, se pare că grafia românească, oricare ar fi forma aleasă, s-a impus celei franțuzești sau englezești (sandwich). Cum trebuie considerat acest cuvânt? Un neologism sau un străinism? Lexicografii l-ar putea probabil introduce în ambele clase, cu argumente diferite. În ceea ce ne privește, îl considerăm neologism. Era străinism la 1862, când G.M. Antonescu îl înregistra în Dicționarul său de „cuvinte străine”: „S a n d w ic h , (angl.) buccată de păne copperită cu unt şi siuncă.” Astăzi, după mai bine de o sută cincizeci de ani în limbă, părăsind veștmântul grafic englezesc sau franțuzesc (francezii l-au luat de la englezi la 1762), în ciuda ezitărilor lexicografilor, este un neologism dintre cele „vechi”, dacă ni se îngăduie o asemenea exprimare. Și, mai firesc, un cuvânt al limbii române. Dacă însă persistăm să îl scriem ca în engleză, atunci, dintr-un cuvânt firesc al limbii redevine străinism.

La unele cuvinte pătrunse mai demult ne-am obișnuit deja cu neconcordanța dintre pronunție și grafie. La cuvinte ca bleu, sufleur, föhn (DOOM, DEX) sau foehn (MDA), pizza, DOOM3 adaugă paella. Unele sunt semiadaptate (acceptă flexiunea) ca bleu-uri, sufleuri, foehnuri, pizze, la altele flexiunea e nebuloasă: paella. Cred că putem zice totuși gustul paellei:

„O rețetă grozavă, se poate renunța desigur la creveți, însă pentru cunoscători, aceștia chiar desăvârșesc gustul paellei.” (https://www.bucataras.ro/retete/paella-cu-creveti-81254.html)

La plural însă exprimarea întâlnită este două paella, ceea ce nu indică vreo adaptare:

„Dăm și comanda de două paella (care se comandă obligatoriu pentru minim două persoane, cam peste tot am întâlnit așa), și bunul nostru chelner începe și aduce diverse sticle pe o masă alăturată.” (https://designedtotravel.ro/cina-bilbao-spania/).

Articularea cu articol hotărât implică, la plural (neutru), în scris, două recomandări:

  1. „La substantivele străine a căror finală prezintă deosebiri între scriere și pronunțare, articolul -(u)l și desinența -uri se leagă prin cratimă: acquis acquis-ul [pron. ak’iul].
  2. La cele a căror finală se pronunță cum se scrie (inclusiv cu valoarea prototipică a literelor –w și –y), chiar dacă în interior au și grafii neromânești, articolul -(u)l/-i și desinența -uri se leagă direct: basedow basedowuri, cowboy art. cowboyi, whisky pl. whiskyuri.” (p. 190)

Prin urmare, vom scrie cu cratimă after-shave-ul, dar legat whiskyul.

Este firesc ca realități străine să fie numite cu cuvinte străine? Chiar dacă mâncăm frecvent sau preparăm pizza, credeți că ar trebui să scriem pița? Atâta vreme cât trăim într-o lume „globalizată”, cu aceleași etichete pretutindeni, nu e nicio problemă să avem și cuvinte străine în vocabularul cotidian, poate chiar în vocabularul fundamental dacă îl construim în funcție de frecvență.

De aceea, nu vedem motivul de a le oropsi cu soluții hibride, artificiale. Prin scriere și prin pronunțare se vede de la o poștă că whisky nu este un cuvânt adaptat. Adaptat ar fi uischi. Și în alte limbi problema este similară. Portughezii au propus forma uisque, spaniolii güisqui, dar aceste creații ale lexicografilor nu au învins forma originală. Moda limbii vernaculare a trecut cam peste tot, așa că politica adaptărilor lexicale forțate a fost și ea abandonată.

Este un fapt incontestabil că în comunicarea politică și socială, în media, dar și în viața de zi cu zi, limba noastră nu poate evita străinismele, chiar și atunci când avem bune corespondențe în română. Motivele pentru care oamenii apelează la englezisme sunt variate. Aș enumera câteva: în primul rând, pentru că este un fenomen la modă pretutindeni, în al doilea rând, pentru că vrem să ne distanțăm de „restul” societății prin codul lingvistic diferit, în al treilea rând, pentru că sunt multe realități pentru care nu aveam un nume convenabil sau suficient de nuanțat în limba noastră, în al patrulea rând, pentru că avem cunoștințe tot mai precare de limbă română, în fine, pentru că întreaga societate este guvernată de fenomene globale condiționante, de o uniformizare sub toate aspectele a vieții cotidiene.

Pentru ilustrarea străinismelor în DOOM3, vom analiza articole de la litera J.

+jam-session (engl.) [pron. engl. ğemseşăn] s. n., art. jam-sessionul

Mai întâi să lămurim sensul. Wikipedia ne sare în ajutor: Literal ar însemna „sesiune aglomerată”, dar „Termenul de jam session se referă la acțiunea de a improviza o piesă muzicală de către muzicieni care nu obișnuiesc să interpreteze în formula respectivă și care, într-un context relativ familiar, construiesc linii melodice noi bazându-se numai pe inspirația de moment.”

„Cineva a pus mâna pe o ghitară, alții s-au prezentat cu alte instrumente și s-a încins un jam session îndrăcit de vuia hotelul.” (Nicolae Covaci, Phoenix. Însă eu, o pasăre, Integral, București, 2015, ebook)

Termenul a fost introdus în lexicografia noastră de Dicționarul de neologisme (1986): „Reuniune de jaz formată de soliști și acompaniatori în vederea improvizării în colectiv.” și preluat ca atare de Micul dicționar academic. O observație: acest substantiv nu apare cu cratimă în Oxford, Merriam-Webster, Collins, American Heritage etc. Oare de ce o are în DOOM3? Simplu, pentru că așa apare în DN și MDA. Cine să mai verifice?!

+jazzman (engl.) [pron. ğazmen/ğezmen] s. m., pl. jazzmeni [pron. ğazmeni/ğezmeni]

Cuvântul a fost pentru prima dată înregistrat de Dicționarul de neologisme (1986), „Muzician de jaz”, dar a avut un tratament lexicografic complet în Dicționarul de cuvinte recente al Floricăi Dumitrescu (1982):

jazman s. m. pl. jazmeni (muz.; anglicism) Interpret de jaz ◊ „În cadrul schimburilor culturale S.U.A. ‒ România este programată în luna decembrie o vizită la București a unor jazzmeni de marcă.” Săpt. 5 VII 74 p. 7. ◊ „La Nisa se va desfășura, între 6 și 16 iulie, cea de-a 5-a mare paradă a jazului, la care vor participa 250 dintre cei mai celebri jazmeni din lume.” Sc. 24 VI 78 p. 6. ◊ Jazzmenii străini ne-au arătat că nu sunt suficiente talentul și pasiunea […]” Săpt. 10 IV 81 p. 7 [pron. jézmen; scris și jazzman] (din engl. jazzman; PR 1952, DMC 1966, DMN 1969; DJ; DN3)

Florica Dumitrescu îl atestă la 1974 și îl scrie cu un singur z, ca și DN, după forma jaz (semiadaptată, întrucât nu se pronunța /jaz/). Pluralul urmează engleza: man/men, la care adăugăm morfemul i (scurt).

+joint (engl.) [pron. ğoĭnt] s. n., pl. jointuri

Nu știm la ce sens al lui joint s-au gândit autoarele, dar se pare că nu poate fi altceva decât o „țigară de marijuana”:

joint, jointuri s. n. (tox.) țigară de marijuana confecționată artizanal, fumată, cel mai adesea, în grup. (Dicționar de argou, 2007)

Este un termen din argoul american, apărut în 1938, răspândit astăzi pretutindeni.

„Ca în vremurile bune! exclamă Pity, pufăind răbdător dintr-un joint.” (Dana Bordea, Dragostea all inclusive, vol. I: Craiul din Olimp, Editura Stylished, Timișoara, 2020, p.186)

+joystick (engl.) [pron. ğoĭstik] (desp. joy-stick) s. n., pl. joystickuri

Pentru lămurirea sensului am recurs la Dicționarul enciclopedic (1993-2009):

JOYSTICK [dʒoistik] (cuv. engl.) subst. (INFORM.) Dispozitiv alcătuit dintr-o articulație sferică mobilă, ale cărei deplasări unghiulare sunt transformate de un traductor în semnale electrice analogice, convertite apoi în formă numerică, prelucrate și afișate pe ecran sub formă de punct sau cursor grafic.

„Acum, cercetătorii din SUA spun că au antrenat cu succes patru porci pentru a folosi un joystick și a controla un cursor pe monitor.” (Digi24, 14.2.2021)

+juice [pron.. ğus] s. n., pl. juice-uri [pron. ğusuri]

Vom cita după ediția a II-a, din Dicționarul de cuvinte de recente (1997):

juice s. n. (lb. vorbită; alim.) Băutură răcoritoare sau cu rol curativ ◊ „El a făcut descoperiri deosebit de interesante privind folosirea plantelor locale sub formă de ceaiuri, jusuri, prafuri și tablete pentru vindecarea multor boli.” R.l. 16 V 84 p. 6. ◊ „Puțini sunt adulții care n-au simțit vreodată durerea deosebit de ascuțită a nevralgiei sciatice […] Refractară la orice tratament, se pare că, în sfârșit, și-a găsit «nașul». Este vorba de fructul exotic papaya. Din miezul lui, un grup de oameni de știință canadieni au extras un «juice» – materia primă a unui medicament care se infiltrează în discul intervertebral al bolnavului.” I.B. 18 I 85 p. 4; v. și stek [pron. gius; scris și jus] (din engl. juice; BD 1968; DEX-S)

Apare și în DEX (2009):

JUICE s. n. Suc de fructe; p. gener. băutură răcoritoare. [Pr.: ğús] – Cuv. engl.

„[Clienții] se așezau la rând pe canapelele aflate în dreptul peretelui lung al salonului, iar pe măsuțele din față tronau paharele-sondă cu juice de portocale atunci stoarse.” (Graziella Doicescu, Captivantul București interbelic, Editura Vremea, 2008, p. 36) (va urma)

Autor: Dan Caragea (Profesor – Lisabona, Portugalia)

Articol publicat în ediția tipărită 134/iunie 2022 – OR

Nota redacției:

Dan Caragea este critic literar, publicist, eseist, critic de artă, critic de teatru și traducător român. Este lusitanist, specialist în psihologie și lingvistică computațională. Din 2011, colaborator voluntar în cadrul redacției Occidentul Românesc. Dan Caragea a absolvit Facultatea de Limbă și Literatură Română (specialitate B: Limbă și Literatură Portugheză). Este doctor în Psihologie. În perioada 1978-1990, a fost profesor de limba română și asistent la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (unde a predat limba portugheză), autor de manuale de limbă portugheză, traducător, critic, publicând în diverse reviste culturale din România. Între 1991 și 2008 a fost bursier al Institutului Camões din Lisabona, autorul unui manual de portugheză pentru străini, Viver em Portugal, director al societății Cyberlex, responsabilă pentru versiunile portugheză și spaniolă ale programului Tropes
(analiza semantică a textului). Între 2009 și 2015 lucrează ca expert la UEFISCDI, unde realizează versiunea românească a programului Tropes și un software de detectare a similitudinilor (Semplag). Publică Analiza automată a discursului în 2013, la Editura Academiei (coautor Adrian Curaj). În 2017 coordonează la Lisabona un mare album despre relațiile culturale și diplomatice româno-portugheze (la care este și coautor). În anii 2018-2019 este expert la Institutul de Lingvistică „Al. Rosetti – Iorgu Iordan” din București, colaborând la prima fază de implementare a proiectului Romtext în România. Publică și revista în culturală Leviatan.