„Cu palmele îndreptate spre nori”, de Paul Gabor
Cred că cel mai ușor lucru din lume este să stai pe balcon, noaptea tîrziu, să simți cum trece vremea pe lîngă tine și să încerci să realizezi unde te afli, de ce te afli aici și acum, unde vei merge mai departe, în ce condiții… Spania arde, incendiile din Tenerife sînt, acum, cînd scriu aceste rînduri, devastatoare. Există demenți care se bucură cînd aprind bricheta și dau foc pădurilor, caselor și vieților oamenilor din jur. Pentru ei nu este suficientă închisoarea. Trebuie inventat un nou Purgatoriu, alți diavoli, alte cazane cu smoală. Iar sufletele acestor ipochimeni să nu se poată odihni niciodată. O altă vară fierbinte este pe cale să se sfîrșească. Peninsula Iberică este sub secetă. Arșița e cumplită. Căldurile sînt insuportabile la sfîrșitul lunii august.
Dar și în aceste condiții mai există timp pentru reflecție, pentru a-ți trage sufletul și pentru a-ți lăsa mintea să zboare. Așteptăm ploile care par să nu mai ajungă pe aici, norii par să ne ocolească și să lase loc nisipului și arșiței. Visăm adăposturi, răcoare și briză. Deschidem ochii: nimic din toate astea nu se întîmplă. E doar o iluzie. Pietre încinse. Pereți care ard. Și oameni care merg pe străzi lipindu-se de ziduri.
Aprind o pipă. Caut știri din zonă și din România. Microbul nu se lasă ucis, vreau încă să mai fiu la curent cu realitatea românească. De ce? La ce-mi folosește? Cu ce mă ajută după atîția ani în străinătate? Poate doar pentru a-mi adînci starea nervoasă, gastrita și sindromul depresiv pe care îl simt din ce în ce mai aproape. Ar fi mult mai bine să mă pot detașa complet. Să uit. Să ignor. Să nu mă intereseze nimic.
Dar există un îngeraș negru în cerul gurii care îmi șoptește zilnic de pe umăr: „Știi ce s-a mai întîmplat? Ești la curent?” Și nu pot să nu deschid paginile. Nu pot să țin televizorul închis. Nu pot să-mi așez cîrpa pe ochi și să orbesc instantaneu. Femeile care mor pe stradă, în fața spitalelor, nu pot fi trecute cu vederea. Minciuna, corupția, mizeria morală, incompetența, legăturile mafiote care cimentează absolut totul în societatea românească – toate aceste aspecte nu pot fi ignorate.
Tăcerea solemnă a unui președinte absent din viața publică este jenantă, este sub orice critică. Un primar mediocru care a fost adus la Cotroceni de băieții de la Grivco a pierdut șansa de a intra în istorie pe ușa potrivită. România Educată a lui Iohannis e o glumă proastă. Examenele au ajuns niște șușanele sinistre. Politrucii din Cultură și Educație au făcut praf speranțele unui popor de a găsi o luminiță la capătul vreunui tunel, indiferent care ar fi acela.
Revin în politică plagiatorii. Priviți-l pe Ponta: e mîndru. Va face, va drege, va pune România pe roate. Alături de extremiștii de drepta și de Ciolacu. Și de Ciucă. Și de peneliștii care fug în turmă la PSD. Moscova lucrează cu spor pe teritoriul României și face tot posibilul să o îndepărteze de Europa. Are destule cozi de topor care duc mai departe discursul lui Putin. Există foarte mulți ticăloși care visează un nou imperiu întins de la Lisabona la Marea Bering. În România au teritoriu fertil. Există mase întregi de oameni dispuși să asculte și să adere.
Există și astăzi din păcate, după 33 de ani de la crimele din Piața Universității, segmente de populație care au nevoie de tătuc. De un tătuc care să le dea totul. Să-i conducă pe oameni către „progres și civilizație”. Dar nu care cumva să facă ceva prin forțele proprii. Nu! Tătucul să le dea și să-i călăuzească! Pentru că ei, oamenii, merită. Doar trebuie să stea cu capetele plecate, cu gheaba îndoită și cu palma întinsă. Iar tătucul le va da case, slujbe și vacanțe. Și vouchere. Mii de vouchere. Pentru că după un an de muncă și de suferință ei merită să se odihnească pe un litoral mizerabil, scump, cu servicii indecent de proaste. Pentru că oamenii muncii, trimiși de tătuc la mare, se bat cu salvamarii și intră în valuri cînd flutură steagul roșu a pericol iminent. Pentru că tătucul le dă voie să urce pe munte în șlapi și colanți, să facă poze la urșii care caută mîncare prin containere.
E o senzație ciudată în același timp: stau în balcon, e foarte cald, pipa scoate fumul ei dulce și nu pot să nu mă gîndesc la faptul că merităm tot ce avem. Tot ce ni se oferă. Fără excepție! Sîntem o nație cu grave carențe educaționale. Cu un spirit civic egal cu zero. Parcăm unde ne tună. Pe trotuar, pe locul altuia, pe iarbă, pe locul de joacă. Românul înjură. Scoate spume și blesteme. Înjură de mamă și de sfinți. Dar face cruce pînă-n buric atunci cînd trece pe lîngă vreo biserică înălțată din te miri ce. O nație care acceptă, tolerează și zîmbește neputincioasă în fața unei găști formată din politicieni și securiști bătrîni care fac și desfac totul în țară.
Trecem prin tot felul de sărbători, vine vara, vacanță, trece vara, începe școala, copiii au nevoi, uităm totul și ne dedicăm nevoilor lor, mergem la serviciu, ne tîrîm de pe-o zi pe alta, intră salariul pe card. Privații scîncesc, nu le ajung banii. La stat e altceva. Sporuri, vouchere, măriri, mai o primă, mai o pensie specială. Treaba merge, poporul nu vede. Că e ocupat cu supraviețuirea.
Și întrebarea vine de la sine: cine e mai vinovat? Clica aceasta formată din politruci agramați, din doctori cu diplome false, din verișori, cumnați, amante și frățiori, din gineri și nepoți? Sau poporul român care ține capul în pămînt și suportă mizeriile care i se aruncă pe umeri? O fi vina împărțită echitabil între cele două tabere? Dacă da, atunci cred că e bine să nu ne mai plîngem. Deloc. Nici în fața blocului, nici la șpriț, nici pe Facebook. Ci să înghițim. Să deschidem larg gurile și să-i lăsăm pe cei care ne scuipă de zeci de ani să o facă în continuare. Dar nu cumva să-i deranjăm. Pentru că ei știu bine ce fac. Și-au desăvîrșit tehnica. Noi trebuie doar să stăm cuminți și să răbdăm cu sfințenie batjocura, minciunile și ticăloșiile lor. Și să nu uităm: să acceptăm să ne scuipe cu dezinvoltură. Pentru că ne e frică. Sîntem o nație cu frica lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu ne-a spus, printre altele, să-i tolerăm pe nemernici la infinit. Pentru că viețile lor contează, iar ale noastre absolut deloc.
Ploaia se lasă așteptată. Între timp, ne vom împrieteni cu seceta. Și cu așteptările, din ce în ce mai lungi.
Articol realizat de: Paul Gabor, scriitor (Tarragona, Spania)
Foto: publico.es
Nota redacției:
Paul Gabor a fost jurnalist de radio și presă scrisă în România. S-a stabilit de 22 de ani în Spania, de unde, fără să fi rupt legăturile cu cei de acasă, încă mai scrie pentru Republica și Dilema Veche. Paul este și autor de proză scurtă, cu trei volume prezente în librăriile din țară: „Negustorul de pipe”, „Rapel” și „Mediterana din mine”. Descrierea lui în câteva cuvinte sună astfel: „Uneori acid, alteori placid, sunt un om care încearcă să-și respire porția de aer pe care i-a oferit-o planeta și trec prin viață cât pot de liniștit”. Paul Gabor a fost premiat cu Trofeul Excelenței, secțiunea Literatură, pentru întreaga sa activitate și valoroasa reprezentare a literaturii românești peste hotare, în cadrul celei de-a treia ediții a campaniei „Noi susținem excelența!”, care s-a desfășurat la Madrid, în noiembrie 2022.
Contribuie și tu...
Publicația noastră independentă Occidentul Românesc se bazează pe eforturile voluntare ale unor oameni dedicați care doresc să contribuie la dezvoltarea unui spațiu media mai deschis, liber de influențe politice sau religioase. Furnizăm informații de calitate, promovăm discuții constructive și încurajăm gândirea critică în rândul cititorilor noștri.
Pentru a ne susține în acest demers, vă invităm să luați în considerare o donație. Fiecare contribuție ajută la menținerea independenței și integrității publicației noastre.
Susține publicația de limbă română din Peninsula Iberică, Occidentul Românesc!
Doar o dată
Doar o dată
Doar o dată
Alege suma și doneză lunar
Îți mulțumim!
Donația dvs. va susține echipa noastră în cercetarea, scrierea și publicarea articolelor, precum și în dezvoltarea de proiecte menite să îmbunătățească calitatea informațiilor furnizate. Va contribui la promovarea unui jurnalism de înaltă calitate, care respectă etica și standardele profesionale.
Orice sumă este binevenită și va fi folosită cu responsabilitate pentru a vă oferi informații relevante și de calitate.
Vă mulțumim.