Cristian David, ministru delegat pentru românii de pretutindeni va efectua o vizită de lucru în Spania

10

658x0_cristian

Ministrul Delegat pentru Românii de Pretutindeni, Cristian David va efectua în perioada 9-13 februarie, o vizită de lucru în Spania, unde va avea întâlniri atât cu reprezentanți ai autorităților centrale și locale cât și cu membri ai numeroasei comunități românești aflate în această țară.

„Vin cu mare interes și cu mare bucurie în Spania, o țară unde se află nu doar una dintre cele mai importante comunități românești din afara granițelor dar și una dintre cele mai bine integrate și bine văzute. În Spania se află aproape un milion de români, care formează cea mai importantă comunitate de străini din acestă țară. Sunt oameni care au venit aici în căutarea unor oportunități de angajare mai bune, exercitându-și dreptul de liberă circulație pe care îl au ca cetățeni europeni. Prin numărul lor, ei reprezintă o prioritate pentru noi. Suntem bucuroși să aflăm că românii din Spania reprezintă o comunitate bine integrată, care contribuie din plin la prosperitatea acestei țăi, că românii sunt apreciați și căutați de angajatorii spanioli chiar și în aceste momente de criză economică traversată de întreaga lume. Am ținut să am întâlniri de lucru atât cu reprezentanții guvernului spaniol cât și ai comunităților. La ambele niveluri am găsit mereu parteneri de dialog constructiv cu care am depășit toate problemele ivite în timp. Pentru portofoliul meu întâlnirea directă cu românii din Spania este un lucru esențial în dorința de a afla chiar de la sursă cum se spune, problemele cu care se confruntă și lucrurile pe care și-ar dori ca statul român să le facă  pentru ei” a declarat Cristian David Ministrul Delegat pentru Românii de Pretutindeni.

Vizita în Spania va include deplasări la Madrid, Sevilla și Bilbao.

La Madrid, în prima etapă a turneului ministrul român se va întâlni cu Fátima Bañez García, ministrul muncii și securității sociale în Guvernul spaniol, Iñigo Méndez de Vigo, secretar de stat pentru UE în Ministerul Afacerilor Externe și al Cooperarii, José Eugenio Azpiroz Villar, președintele Comisiei pentru Muncă și  Securitate Socială din Congresul Deputaților, precum și  alți parlamentari membri ai acestei comisii. Tot la Madrid, vor avea loc întâniri cu Jesus Fermosel Diaz, responsabilul pentru probleme sociale și comunități străine în guvernul Comunității Madrid precum și cu primarii din Comunitatea Madrid, în care se află comunitățile cele mai importante de cetăţeni români (Coslada, Torrejón de Ardoz, Alcalá de Henares, Móstoles, Arganda del Rey și Aranjuez). De asemenea, la Madrid, ministrul român va avea o întânire cu P.S. Episcop Timotei, Episcopul Spaniei si Portugaliei. Nu vor lipsi din program nici întâlniri cu reprezentanți ai românilor din regiunea Madrid. Presei românești atât din Spania, cât și din țară îi va fi rezervată o conferință de presă.

La Sevilla, în a doua etapă a turneului, ministrul român se va întâlni cu Susana Diaz, președintele Juntei de Andalusia, cu Manuel Gracia Navarro președintele Parlamentului Andaluz și cu Francisco Herrero Leon, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Navigație din Sevilla. Nu vor lipsi nici la Sevilla întălnirile cu românii din Spania, fiind programată o întrevedere cu reprezentanții comunităților românești din Andalusia și Murcia.

La Bilbao, în ultima etapă a turneului, ministrul român va avea întâniri cu Iñigo Urkullu Renteria, președintele guvernului  din Țara Bascilor, cu Carlos María de Urquijo Valdivielso, delegatul Guvernului Spaniei în Ţara Bascilor și cu Juan Carlos Izagirre Hortelano Primarul localităţii San Sebastian-Donostia (Capitală Cultural Europeană 2016). De asemenea, nici de la Bilbao nu vor lipsi întâlnirile cu reprezentanții românilor din Spania.