Concursul George Enescu 2014: Pianistul spaniol Josu de Solaun a câştigat secţiunea Pian
Josu de Solaun din Spania a câştigat premiul I al secţiunii Pian a Concursului Enescu, sâmbătă, într-o seară de gală în cadrul căreia pianiştii finalişti au susţinut concerte alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, potrivit unui comunicat.
Născut pe 27 octombrie 1981, câştigătorul secţiunii de pian a Concursului Enescu 2014, pianistul Josu de Solaun a concertat în calitate de solist alături de orchestre internaţionale renumite precum Mariinsky Theatre Orchestra, Mexico City Philharmonic Orchestra, New York Sinfonietta, Leos Janacek Symphony Orchestra.
La Bucureşti, pe durata Concursului Enescu, pianistul a locuit într-un apartament închiriat, chiar pe strada George Enescu. „Ştiam că este aproape de Ateneu, dar am fost surprins să văd că locuiesc chiar pe strada George Enescu, exact în blocul în care a locuit timp de 6 ani. Surpriza cea mai mare a fost că sunt cazat exact în apartamentul situat sub apartamentul în care a locuit Enescu. Mă simt de parcă m-ar veghea. Sunt fan Enescu de foarte mult timp. Mi-am dorit întotdeauna să cânt la Ateneul Român”, a declarat Josu de Solaun.
De Solaun a interpretat în semifinala concursului „Sonata op. 24 nr. 1 în fa diez minor”, de George Enescu, în timp ce în finala a cântat „Concertul Nr. 1 în si bemol minor pentru pian şi orchestră op. 23”, de Piotr Ilici Ceaikovski.
Premiul al doilea al secţiunii de pian a Concursului Enescu 2014 i-a revenit tânărului pianist Ilya Rashkovskiy din Rusia, în timp ce premiul al treilea a fost câştigat de Vassilis Varvaresos din Grecia.
Pianiştii finalişti Josu de Solaun (Spania), Ilya Rashkovskiy (Rusia) şi Vassilis Varvaresos (Grecia) au încheiat, sâmbătă, cea de-a XIV-a ediţie a Concursului Enescu, interpretând alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, sub bagheta renumitului Justus Frantz, „Concertul Nr. 1” de Ceaikovski şi „Concertul Nr. 3” de Rahmaninov, într-o sală a Ateneului Român arhiplină, în care s-a stat şi în picioare. Publicul a putut urmări finala de pian în transmisie live şi pe ecranul amplasat în faţa Ateneului Român, o premieră tehnologică a acestei ediţii a Concursului Enescu.