Călătoria în străinătate a cetățenilor români minori

11

2931-l-image

Minorii români care se întorc în statul în care au domiciliul / reședința, nu mai trebuie să prezinte declarație autentificată a părinților la ieșirea din România.

Începând de joi, 6 octombrie a.c., Poliția de Frontieră Română pune în aplicare noile reglementări privind condițiile de ieșire din România ale cetățenilor români minori, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 169 din 30.09.2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Principala modificare este introducerea, la art. 30 din lege, a alineatului (61) care prevede că în cazul minorilor, cetățeni români cu domiciliul/reședința în străinătate, care se deplasează însoțiți în statul în care au domiciliul/reședința, nu mai este necesară declaraţia celuilalt părinte/a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul/a părintelui care exercită singur autoritatea părintească/a părintelui supravieţuitor/a reprezentantului său legal la ieșirea din România. Dovada domiciliului sau a reședinței în străinătate a cetățenilor români minori se face cu documente oficiale care atesta acest fapt (paşaport sau carte de identitate/carte de identitate electronică).

(Legea 248/2005, în forma inițială, nu prevedea posibilitatea ca minorul cu domiciliul/reședința în străinătate să părăsească România în lipsa acordului părintelui/părinților/reprezentantului legal, sub forma unei declarații autentificată care trebuia să cuprindă statul sau statele de destinație, data plecării și data sosirii din călătorie.)

În situația în care minorul călătorește în altă țară decât în cea în care își are domiciliul sau reședința, însoțit de către un părinte sau un alt însoțitor major, se menține în continuarea necesitatea ca părintele/părinții/reprezentantul legal să își dea acordul cu privire la călătoria minorului.

Mai multe detalii aici:
https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/i-modificari-legislative-privind-calatoria-in-strainatate-a-cetatenilor-romani-minori-7797.html