București: Clubul Colectiv, locul unde se întorc supravieţuitorii ca să aprindă lumânări

273

colectiv-1 [640x480]

Vin oameni cu flori şi lumânări. Unii nu au rude sau prieteni printre cei care au fost în club, dar au auzit la televizor şi au venit. Pun crizanteme albe şi lumânări roşii într-un colţ, în stânga intrării – nu au voie să meargă până la intrarea în clădire.

În partea opusă locului cu flori şi lumânări, în miezul zilei, primarul Sectorului 4 le explica jurnaliştilor că, din perspectiva hârtiilor, nu are ce să-şi reproşeze, totul era în regulă. Are un dosar cu actele firmei din care citeşte fragmente şi promite că în 10 minute vine cineva de la primărie cu mai multe acte, ”ca să fie totul clar”.

Procurorul general explică şi el apoi că ancheta nu mai este pentru omor din culpă, ci pentru omor calificat, pentru care, spune el apăsat, „pedeapsa este foarte mare, cu închisoare”. Dă asigurări că vor fi făcute toate eforturile posibile şi transmite condoleanţe familiilor victimelor. Intră în club pe o poartă metalică, păzită de poliţişti de la Locală. Iese după câteva minute cu un „ofiţer” care să explice ce se întâmplă acolo şi că au început oficial cercetările la faţa locului. La insistenţele jurnaliştilor, procurorul descrie vag locul, cu scuzele că poate suna cinic descrierea sa: „sunt clasicele urmări ale unui incendiu, carbonizat, negru, funingine„.

După ce preşedintele Iohannis şi-a anunţat vizita la locul incendiului, apar jandarmi care se asigură că rămâne liber culoarul până la intrarea în clădire. Înainte să ajungă preşedintele, şeful cancelariel sale, Dan Mihalache, ajunge la faţa locului, intră în club şi apoi aşteaptă afară. Câţiva jandarmi mută florile şi lumânările aproape de intrarea în clădire.

Şeful statului ajunge cu un buchet de cale şi cu o lumânare albă, pe care le pune lângă celelalte, şi intră să vadă cu ochii lui locul tragediei. La ieşire spune că locul este „total impropriu”, transmite condoleanţe, se declară alături de cei care sunt în spitale şi de familiile lor şi cere un moment de reculegere pentru victime.

După plecarea preşedintelui dispar şi jandarmii şi din ce în ce mai mulţi oameni de toate vârstele vin să fie solidari cu cei care suferă. Oamenii lasă acolo flori, lumânări, icoane, chibrituri şi brichete. Din toate părţile se aud frânturi de conversaţie: „săracii copii”, „ce-o fi în sufletul părinţilor?”, „e o tragedie”, „presa trebuie să investigheze”, „cunoaşteţi pe cineva care a fost aseară aici?”.

Citește articolul integral accesând:

http://www.mediafax.ro/social/reportaj-clubul-colectiv-locul-unde-se-intorc-supravietuitorii-ca-sa-aprinda-lumanari-foto-14869353