Anul Sabatic al Mihaelei Tatu
Anul Sabatic al Mihaelei Tatu s-a incheiat cu un drum in Bucovina, dupa ce a mai tras o fuga pana la Barcelona. Nu stiu cam fac altii de prin alte tari, dar ei pot avea un An Sabatic platit între 50% si 80% din salariu. In alte locuri nu e considerat fita de vedeta ci o incercare de a te regasi. Obiceiul de a avea un timp al tau e mostenit de la iudei carora li se impunea, prin religie, ca o data la 7 ani in Anul”Sabbath”-ului – anul iertării şi al odihnei sa isi lase pentru o perioada indeletnicirile. Mihaela Tatu si-a incheiat periplul prin lume din Sardinia, in Italia pana in Mexic, si in Spania pe unde a strabatut drumuri si si-a odihnit gandurile. Barcelona, orasul lui Gaudi, ultima destinatie de până acum i-a adus iar bucuria de a descoperi.
Orasul seamana cu oamenii care îl locuiesc
La Barcelona m-a frapat firescul relatiilor intre oameni. Relaxarea si felul in care relationeaza. Fara circ, scandal si scrasnit din dinti. Fara clacsoane si depasiri de raliu. Fara bagat in fata si taiat calea. Si orasul e ca ei: vesel si frumos. Ce nu pot uita? Stradutele inguste din Cartierul Vechi, mirosul de paine proaspata, fructe de mare si berea „grande” care curgea unsa in zilele in care stateam la cate o coada sa intram la vreun muzeu sau spectacol. Of, Barcelona nu e de uitat, e de revazut deseori. Pentru mine, Barcelona, se afla intre cele trei orase cel mai mult vizitate, alaturi de Londra si Paris. Acolo, prietena noastra Pilar, pe care am cunoscut-o pe Camino, ne-a gatit niste supe creme de castraveti si dovlecei racoroase si foarte potrivite pentru caldurile de afara. Barcelona este Gaudi, poate mult prea uzitat. Dar Barcelona inseamna un oras cosmopolit, turistic si universitar. Strazile sunt pline de tineri care invata in Barcelona. Ii vedeam dimineata facand sport pe plaja, care la ora aceea era mai aerisita. Barcelona mai inseamna parcurile unde in foisoare linistite, perechi de toate varstele si din toata lumea dansau. Este extraordinar cum exista un limbaj universal, numit tango argentinian, care face ca oameni din toata lumea sa vibreze pe o muzica, in acorduri si pasi stiuti numai de ei. Am petrecut doua seri in astlel de locuri. De data aceasta doar ca simplu spectator al fiicei mele. Barcelona are un aer de detasare si relaxare, cu toate ca starea de criza se simte si la ei. Poate ca numai este chiar atat de curat sau spaniolii nu-si mai permit atat de multe lucruri, dar traiesc civilizat, intr-un cult fata de masa, timpul liber, veselie. Prietena mea locuieste chiar langa Parc Guell si vedeam in fiecare dimineata varstnici care ieseau la plimbare. Apoi am urcat pe muntele Monserat si am vizitat catedrala Sf. Monserat. Istorie si civilizatie. Barcelona inseamna cultura si multa istorie. Iar acum si mai mult turism. Daca pana mai anii trecuti ziceam ca nu exista obiectiv turistic fara turistul japonez, acum zic fara turistul rus sau ucrainean. Infrastructura orasului este perfecta. Distante uriase le parcurgi intr-un timp scurt pentru ca totul curge. Nu astepti mult un autobuz sau metroul, sa fii chiar netot ca sa te ratacesti, pentru ca toate arterele sunt foarte bine semnalizate. Am stat intr-o zi vreo ora si ceva la o coada uriasa ca sa traversam o parte a orasului cu o telecabina. Pentru ca era ingrozitor de cald, angajatii obiectivului ne intampinau cu umbrele ca sa suportam mai bine canicula si asteptarea. Se gandesc la tot. Doar ca sa le fie bine celor care le viziteaza orasul, ca sa mai revina si ca sa le iasa profitul din turism. Firesc de altfel! Cum celelalte ramuri ale economiei scartaie, turismul a ramas de baza in sustinerea financiara a orasului. Si le iese pentru ca se gandesc la TOT. Of!
De la Barcelona m-am dus in Bucovina via Bucuresti
Barcelona si Bucovina au fost concediul nostru. Adica al fiicei mele Ioana si al meu. Iar in Bucovina am fost si cu Gore, care de acum face parte din familie. Am plecat la Carmen, o fata draga intalnita pe Camino. Barcelona si Bucovina au in comun „B”-ul de la inceputul cuvantului. Ca si Spania si Suceava. Dar chiar gasesc similitutdini! Ospitalitatea si naturaletea oamenilor, starea de relaxare si bucurie cu care ne-am pornit sa descoperim si un loc si celalalt. Au in comun timpul minunat pe care l-am petrecut cu fiica mea, alaturi de prieteni dragi. Cand am ajuns acolo mi-era dor de acasa. Am trecut prin Gura Humorului, Sucevita, Pojorata dar am urcat Pietrele Doamnei si asta mi-a placut cel mai mult. Am vizitat niste familii tinere de langa Suceava care ne-au primit cu tot felul de bunatati dar preferata a fost o ciorbita radauteana, mmmm…! Un alt loc binecuvantat de Dumnezeu in aceasta tara! Si stau si ma gandesc cateodata ca nu meritam acest loc de basm in care ne-a lasat Dumnezeu. Nici nu avem nici un merit si nici nu pastram ce am primit. Am primit si o lectie, dupa atatea calatorii. Da. Aici e acasa dar mi-am dat seama ca „acasa”, pentru mine, e acolo unde imi este sufletul si acolo unde inima mea se simte bine. La o singura concluzie am ajuns: omul sfinteste locul, indiferent de regim, nivel de trai, conditii financiare. Iar la noi, in marile orase si-n anumite zone din tara, de mult timp, omul nu mai stie cum se face asta.
Concluzii la Anul Sabatic
Dupa acest an in care am cutreirat pamantul in lung si-n lat, crezi ca ma mai poate soca trecerea de la sat la oras sau invers? Sau de la Spania la Romania? Poate doar daca as ajunge in jungla amazoniana. Dupa ce am ajuns acasa in Bucuresti am plecat iar. Tot acasa, dar la casuta mea de la tara dupa care am mai stat cateva zile la Timisoara la alti prieteni de suflet. Acum sunt in Bucuresti saptamani, am fost la una dintre cele mai frumoase nunti, cea a Deliei Matache si ma straduiesc sa ma racordez la realitatile cotidiene. Asta soc! De Camino se leaga niste prietenii foarte stranse. Si asta s-a dovedit in cele doua destinatii. Am vizitat-o pe Pilar in Spania si pe Carmen in Suceava. Doua fiinte cu care m-as duce „si la furat de cai” vorba proverbului, atat de apropiate imi sunt. Si nu cred ca-mi va ajunge spatiul pentru a enumera toti oamenii dragi si de drum lung pe care i-am intalnit si cu care am ramas in relatii de prietenie adevarata. Greutatile leaga. Bucuriile leaga. Ce-i frumos si autentic, leaga. Calatoriile nu m-au oboist nicidecum. Ma energizeaza, ma umplu de experienta, de nou si cunoastere. Imi place sa vad cum traiesc si altii si cum se descurca in aceste vremuri de criza. Ce obiceiuri au si mai ales cum reusesc sa-si pastreze vitalitatea si demnitatea si in aceste vremuri! Apoi imi place sa ma bucur de frumusetile pamantului. E un miracol. Dar da, trebuie sa mai stau si pe acasa. S-au intamplat atat de multe lucruri cat am lipsit. Peste tot, in toate domeniile. Macar pana-n primavera! Si mi-e cam dor de “sticla”. Am fost invitata, in aceasta perioada la tot felul de emisiuni ale colegilor mei de breasla si am avut nostalgii. Vom vedea ce imi rezerva viitorul.
Un material realizat de Ivana Iancu