Anul acesta, Hruşcă îi va colinda și pe românii din Madrid

149

hrusca (2) (1) [640x480]

Ştefan Hruşcă revine an de an în România pentru întâlnirea cu publicul şi pentru a duce mai departe străvechiul obicei: colindul. Anul acesta îi va colinda și pe românii din Comunitatea Madrid, în seara zilei de 13 decembrie când turneul de colinde al lui Hruşcă poposeşte în Getafe.

Concertul va avea loc în Auditorio Pabellón Juan de la Cierva, Avenida España s/n, Getafe, începând cu orele 17:00 şi le va aduce românilor prezenți, celebrele melodii ale „Dascălului de colinde”, aşa cum a fost supranumit artistul de către poetul George Ţărnea. „Florile Dalbe”, „Trei Păstori”, „Afară Ninge Liniştit”, „Linu-i Lin”, „Sfântă-i Sara de Crăciun” dar şi „Ruga pentru părinţi” vor putea fi ascultate în seara zilei de 13 decembrie în Getafe (Madrid). Este cel mai frumos obicei creştinesc şi românesc, de a merge să urezi de bine, pentru sărbători, celor dragi. Faceţi asta şi o să vă curăţaţi şi o să vă simţiţi mult mai bine sufleteşte  Eu nu doar cânt, eu simt fiecare colind” declară Ştefan Hruşcă.

Colindatul sau uratul pe la case constituie un obicei străvechi, sfânt, pentru că transmite un mesaj ceresc, o veste de la Dumnezeu. Este o nepreţuită zestre spirituală, pe care o moştenim din moşi-strămoşi. Cei dintâi colindători au fost păstorii care au mers la peştera în care s-a născut Iisus. Bucurându-se de acest semn ceresc şi de glasul îngerilor, păstorii au vestit minunea în cetatea Betleemului.

Ștefan Hruşcă, cel mai cunoscut şi iubit interpret de colinde se face auzit an de an în casele oamenilor, dând viaţă frumoaselor tradiţii româneşti, celebrând de fiecare dată Crăciunul şi datinile străbune.

Preţul biletelor pentru concertul de colinde din Getafe din data de 13 decembrie 2015 este de 12 euro și se găsesc în fiecare biserică ortodoxă română din Comunitatea Madrid.