Andreea Molocea, artista din Praga ce pune rotunjimea dorului românesc în ilustrațiile sale

Vibrante și calde, culorile și figurile din ilustrațiile Andreei alcătuiesc un univers definit de linii domoale, care te duc cu gândul la pâinea coaptă în cuptorul bunicii, la iile albe, brodate cu măiestrie sau la brazdele lăsate în iarbă de coasa mânuită abil. O frumoasă reinterpretare a mitologiei românești, pusă cu drag și dor în desen de tânăra de 35 de ani care afirmă că nașterea ei ca artistă a coincis cu plecarea sa din România și stabilirea în Praga, capitala Cehiei. „Cred că arta mea nu s-ar fi născut dacă nu aș fi avut ca sursă de inspirație portul, artele și poveștile românești. Dorul meu și căutarea rădăcinilor m-au adus aici”, mărturisește artista. Prima ei expoziție a avut loc anul acesta, cu ocazia Zilei Internaționale a Iei, la Ambasada României din Praga.

Andreea Molocea este născută la Botoșani, în 1986; a copilărit la țară și a fost parte, după cum spune chiar ea, din „generația copiilor cu cheia la gât”. A urmat, la  București, cursurile de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Științe  Politice și Administrative (SNSPA), continuate cu un master de studii de gen și, ulterior, și-a obținut doctoratul în Științe Politice, cu tema mișcării feministe din perioada anilor ’90 din România. Timp de zece ani, a locuit în București, unde a lucrat în diverse domenii, de la beauty editor la revistă pentru femei până la proiecte de anvergură în zona civică, ea fiind o cunoscută activistă pentru drepturile femeilor și nu numai. Ultimul ei loc de muncă în România a fost la Ministerul Muncii, în cadrul Agenției Naționale de Egalitate de Șanse. După zece luni petrecute acolo, a plecat din țară și s-a stabilit în Praga, Cehia, alături de partenerul ei de viață.

„Sunt un caz norocos”, își deapănă Andreea amintirile migrării, „pentru că am avut unde să stau și mi-am găsit joburi bune. Am venit la Praga deoarece cumnata mea și familia ei erau deja aici, așa că ne-a găzduit o perioadă. Iar în privința locurilor de muncă, m-am îndreptat către industria IT, am început cu service desk și m-am reinventat, am trecut printr-o reconversie profesională, am câștigat experiență și acum, de câțiva ani, lucrez în zona de Project management în IT, pentru piața financiară. Pot spune că am luat totul de la zero, într-un domeniu profesional nou, dar am făcut asta bazându-mă pe cunoștințele și educația dobândite pe bune acasă. Fără acestea și fără capacitatea mea de a învăța mereu probabil mi-ar fi fost mai greu să ard etapele atât de rapid și să ajung unde sunt acum”, spune Andreea Molocea.

„Dacă nu aș desena, mi-ar fi rău”

Față de viața agitată din București, unde era mereu prinsă între proiecte din care încerca să își asigure o existență decentă, Praga i-a adus Andreei liniște și seninătate. „Eram mereu obosită, nu aveam un program de muncă clar definit, predictibil, nu aveam o viață bună. Eram și în perioada aceea a tinereții când vrei să faci de toate, când agitația pare un lucru normal. Dar odată cu vârsta a venit dorința de a mă așeza, a venit maturitatea dorințelor… Pe lângă asta, Praga este un oraș superb, cu multe parcuri, cu o societate deschisă și o administrație în interesul cetățenilor. Ne-am îndrăgostit de ea și am decis că vom rămâne aici. Iar stabilitatea financiară și liniștea astfel câștigate mi-au adus timpul necesar pentru a-mi dezvolta pasiunea”, mărturisește artista.

Niciodată nu e prea târziu să îți amintești ce făceai cu plăcere când erai copil, niciodată nu e prea târziu să dezvolți acele identități ale tale pe care le-ai ținut uitate, iar exact asta s-a întâmplat și în cazul Andreei. Obișnuită, ca activistă, să se exprime prin cuvinte, a găsit o altă modalitate de exprimare acum, mai intimă, prin desen și culoare. Lucrează mult cu acuarele, guașe și acrilice și spune că desenează în primul rând pentru ea, pornind de la emoțiile ei, de la dorul ei. „Ilustrațiile mele au primit multe aprecieri de la oameni, odată ce le postam pe rețele de socializare. Căldura lor m-a încurajat foarte mult. Fără acest sprijin virtual nu știu dacă aș fi continuat sau mai ales dacă aș fi crescut așa rapid ca artist. A contat foarte mult pentru mine”, afirmă ea. Cu pași siguri, s-a îndreptat spre proiecte din ce în ce mai complexe: ilustrații originale create la solicitarea unor clienți, inspirate din cărți, poezii sau cântece, ilustrații pentru copii ce urmau să vină pe lume („asta m-a făcut să mă simt ca o zână bună ursitoare”, zâmbește Andreea), coperți de cărți și unul dintre cele mai recent proiecte – o carte de educație financiară pentru copii scrisă de Iulian Tănase și ilustrată de Andreea.

„Asociez, acum, perioada mea de maturitate din România, între vârstele de 19 și 30 de ani, cu un mediu nu foarte stabil, o muncă perpetuă, pe care mi-a plăcut să o fac, pentru o vreme. Apreciez toată experiența trăită. Dar plecarea mea la Praga a însemnat o altă etapă, o altă Andreea, care a vrut să prindă rădăcini, să se așeze puțin și de asta cred că acest oraș, cu calmul său, cu verdele său, cu o viață fluidă, ca un dans magic, mi-a fost foarte fertil pentru ceea ce am devenit”, consideră artista.

„Am plecat din România, dar nu am scos România din mine”

Deși este departe de țară, Andreea nu se simte deloc ruptă de ea, ba chiar dimpotrivă. „Nu am cum să am, în viața asta, vreodată, o conexiune cu altă țară așa cum am cu țara mea natală. Da, emigrarea te face să îți creezi o altă identitate. Plecarea te face să îți fie dor. Eu, de când am plecat, mă înconjor de elemente ale culturii noastre și am devenit chiar mai curioasă în legătură cu ele decât eram înainte. Caut legende, povești, elemente ale satului românesc, citesc despre arta noastră, despre mitologia noastră, mă gândesc la spiralele ceramicii noastre de Cucuteni, la zeițele noastre de lut… Îmi lipsește puțin, cred, și gustul mâncării de acasă și uneori acel sentiment al ieșirii în oraș când te întâlnești cu cineva pe stradă și asta se transformă într-o discuție la o cafenea. Dar nu îmi lipsesc deloc instabilitatea, neîncrederea în instituțiile statului, stresul… Acum, când citesc știrile zilei de acasă și mă întristez, prefer să mă refugiez în lumea României mele magice”, spune artista.

Și tot de la distanță (fizică) de țară, Andreea se implică în continuare în viața civică românească. Recent, alături de Camelia Rangu, a lansat proiectul „Mame cu brațele goale”. Acesta își propune să conștientizeze publicul în legătură cu dramele trăite de femeile care pierd sarcini sau care nu reușesc să rămână însărcinate. Într-o societate care tinde să ascundă sub preș problemele femeilor sale, proiectul susținut de Andreea va încerca să ofere un loc de regăsire celor care au trecut printr-o asemenea traumă și, totodată, o formă de educare în legătură cu pierderea, cu doliul, o cale spre normalizarea gândurilor și emoțiilor care vin la pachet cu astfel de drame.

„Mame cu brațele goale” este un proiect colectiv care dorește să adune laolaltă poveștile femeilor care au trecut prin pierderi de sarcină. Este un proiect artistic și educațional, născut chiar din experiențe trăite de inițiatoare și din nevoia personală  de a căuta alte mame cu povești similare și a forma, astfel, un „acasă” alături de ele. Statisticile spun că una din patru femei pierde o sarcină. Dar acestea sunt doar datele reci. Pentru a normaliza un subiect tabu, nediscutat în spațiul public, este nevoie de povești personale și curajul de a le spune. „Pentru că avem nevoie să fim respectate și înțelese”.

Adunate pe un site, poveștile mamelor cu brațe goale și fotografiile inspirate de acestea, realizate de fotografa Camelia Rangu, vor fi în egală măsură o mărturie despre durere și un îndemn la a discuta problema în spațiul public. „După ce am pierdut prima mea sarcină, mi-am dorit mult să fac ceva cu durerea aceea. Când nu poți crea biologic, vrei să suplinești cumva acest lucru. Multe femei simt rușine și vinovăție după ce pierd sarcini, oamenii nu știu cum să reacționeze la ceva care nu se înscrie în standardele de bine cu care ne obișnuiește societatea. Da, proiectul se adresează femeilor din România, dar problema este una globală. Nu prea avem arhetipuri de femei infertile, nu? Mitologia din jurul infertilității este toată negativă: femeile care nu au copii ajung babe-cloanțe, vrăjitoare, vor să fure copiii altora… Este o pedeapsă, este ceva în neregulă cu femeia care nu ajunge să aibă un copil în brațe. Avem nevoie să ieșim din acest tipar, pentru că el face ca femeile care nu au copii să se simtă anormale”, explică Andreea Molocea.

Cu pași înceți, proiectul său de conștientizare a societății românești se creionează ca un loc în care discuția despre pierdere devine ceva firesc. Poveștile femeilor se adună în spațiul virtual, formează un „acasă” unde există înțelegere și compasiune, iar de acolo vor deveni mesagere ale unei schimbări de atitudine la care speră autoarele proiectului. „Eu cred că noi, ca popor, noi, românii, trebuie să începem să parcurgem un proces terapeutic de curățare, de învățare a blândeții. Cred că avem nevoie de o vindecare de traume, pentru că suntem o societate foarte traumatizată, de dictaturi, de perioada de tranziție, totul a fost o continuă traumă de care nu ne-am vindecat. Consider că acest lucru este foarte important pentru evoluția noastră ca societate, dacă vrem să putem trăi frumos. Chiar mi-aș dori, pentru țara mea, ca oamenii ei să știe că se poate trăi în armonie”, mai spune Andreea, oferind țării sale acest gând sincer în prag de zi națională pe care poate ar fi frumos să începem să o celebrăm privind în interiorul nostru.

Un material realizat de: Camelia Jula, jurnalist Occidentul Românesc

Material video și montaj: Raúl Sánchez Costa

Articol multimedia publicat în cadrul proiectului Stars4Media – „Connecto: Towards European Values Through Digital Media. The Live Streaming Hub”