Alegerile Europarlamentare din 9 iunie – Un moment crucial pentru viitorul european al României

685

Alegerile europarlamentare din 9 iunie se apropie cu pași repezi, iar scrutinul din acest an este poate cel mai important de până acum, având în vedere contextul geopolitic complicat în care ne aflăm. În aceste momente decisive, implicarea activă a cetățenilor români din străinătate este esențială pentru viitorul proiectului nostru european comun.

În acest sens, Ambasada și Consulatele României în Regatul Spaniei și-au concentrat eforturile pentru a facilita participarea la vot a comunității românești din Spania, organizând 147 de secții de votare pe întreg teritoriul spaniol. Invităm și pe această cale toți cetățenii români cu drept de vot să participe în număr cât mai mare la aceste alegeri, deoarece fiecare vot contează în conturarea viitorului european al României.

Eforturile depuse de către Ambasadă, Consulatele României în Spania și Consulatele Onorifice din teritoriu, pentru ca informațiile legate de alegeri să ajungă la cât mai mulți conaționali, au fost însoțite de sprijinul valoros al membrilor din Comunitatea Românească.

Implicarea fiecăruia dintre noi poate face diferența în aceste alegeri esențiale pentru viitorul nostru european!

Despre Alegerile Europarlamentare 2024
Alegerile europarlamentare din 2024 sunt esențiale pentru definirea direcției viitoare a Uniunii Europene și pentru asigurarea unei reprezentări adecvate a intereselor României în cadrul instituțiilor europene. Este vital ca toți cetățenii cu drept de vot să își exercite acest drept democratic și să contribuie la consolidarea unei Europe unite și puternice.

 A consemnat: Occidentul Românesc
Informații și imagini: Ambasada României în Regatul Spaniei