Adrian-Vladimir Costea: „Paralizia” în faţa „Infinitului”

“Pe Brâncuși printre străini l-am regăsit și mai Brâncuși” – (V.G. Paleolog)

“Dintre tăceri, Brâncuși a ales-o pe cea adâncă, mai grăitoare decât toate, tăcerea omului, și a sculptat-o. A tăcea-tăcere, ce lung infinitiv! […] Dar din tăcerea aceasta, ținând fie de istorie, fie de gramatica românească, el avea să facă un monument universal. Universal? Da, la propriu universal, adică plin de înțeles pentru oricine. O catedrală nu e așa; o piramidă nu e așa. Dacă – ducând gândul până la capăt – îţi închipui o ființă extraterestră venind să ne vadă, nu-i poți arăta o catedrală, nici o piramidă, fără explicații. <<Stai să vezi ce au vrut oamenii>>, i-ai spune. Dar în fața Mesei tăcerii, ai spune doar: << Stai și vezi>>, E o cloșcă cu pui, ar pricepe marele străin, dacă sunt vietăți cu pui și în lumea să; ori e un gând cu faptele lui; ori este Unu și Multiplu, și-ar spune – căci măcar geometru ori filosof ar fi și el. Și ce e plin de tâlc este nu numai că el ar înțelege ceva, dintr-o masă goală și niște scaune goale; ar înțelege că sunt goale, că e acolo o așteptare, sau o tăcere. Ar înțelege, așadar, și el, în felul său, că e vorba de un infinitive lung; până la capătul lucrurilor lung, și puțin dincolo de el.” (Constantin NOICA)

Ceva mă tulbură… Pentru că ar trebui să deschidem ochii atunci când vorbim despre propriile Valori. Din fericire, România nu are soarta Ucrainei, iar statutul de țară membră UE și NATO ne oferă protecție… Însă, rănile ni le cauzăm noi înșine. Nu avem un dușman, un inamic, căci noi suntem, uneori, proprii noștri inamici. Un caz concret de război al nostru împotriva noastră constă în respingerea de către Plenul Senatului, în data de 3 iunie 2014, a propunerii de lege care viza “înființarea Muzeului Național de Artă “Constantin Brâncuși”, inițiată de deputați și senatori aparținând tuturor grupurilor parlamentare. Textul legii precizează că printre obiectivele acestui muzeu ar fi fost și acela de a promova opera și viața lui Constantin Brâncuși, precum și protejarea și conservarea operei acestuia”. Un adevărat suicid politic, moral, Valoric. Au trecut aproape două luni de la aceasta “năzbâtie”, iar noi am acceptat-o, căci Opoziția nu există.

Analizând strategia de construire a Branding-ului românesc, observ faptul că nu este clar definit, nu s-a ajuns la un consens în privința acestuia, iar valorile culturale românești, apreciate și recunoscute pe plan internațional, nu sunt valorificate în mod corespunzător. Brâncuși este un exemplu, nu însă singurul de acest fel.

În schimb, se poate afirma faptul că Branding-ul SUA fundamentat pe respectul drepturilor omului și al cetățeanului, pe egalitatea în fața legii, libertatea, abolirea discriminării rasiale, de gen, sau de orice alt tip, nu are o adresă exactă, nu poate fi localizat, nu este ceva palpabil; însă este un Brand internalizat la nivelul societății, este identificabil prin faptul că este Legitimat prin conștientizare atât de către cetățenii SUA, cât și de către ceilalți actori de pe scena internațională. Sintetizând, Branding-ul SUA nu există dacă luăm drept criterii localizarea observabilă din punct de vedere empiric, însă, devine un Brand cu valoare Universală, care impune trand-ul într-un sistem concurențial, dacă se ține cont de valorificarea principiilor și normelor constituționale generate de istoria SUA şi consensul actorilor implicaţi. Cu alte cuvinte, chiar dacă nu este ceva vizibil din punct de vedere al percepției vizuale, SUA și-au impus propriul model de Branding luând ca reper norma și valorile constituționale, prin abolirea sclaviei și a discriminării rasiale.

În mod paradoxal, chiar dacă la prima vedere, din punct de vedere al analizei comparative, situația operei lui Constantin Brâncuși nu prezintă un punct de convergență cu exemplul SUA, se observă, totuși, o discrepanță majoră în privința Absenței Operei lui Brâncuși din Branding-ul de Ţară al României. În mod paradoxal, tensiunea este majoră: Opera există, este localizată în timp și spațiu, apreciată pe plan internațional, Brâncuși revoluționând Arta şi Arhitectura prin operele sale (Coloana Infinitului, precum și transpunerea în Artă a conceptului de “Negative Space”). În schimb, Brâncuşi nu este vizibil/valorificat la nivelul Branding-ului naţional.

Întrebarea care ar trebui să ne frămȃnte pe toţi este următoarea: De ce îl neglijăm pe Brȃncuşi? De ce nu ne mȃndrim cu Operele lui? De ce?

Un material realizat de Adrian-Vladimir Costea