Acordarea în Spania a prestaţiei economice pentru întreţinerea copilului sau a minorului aflat în plasament familial

234

copii2

În Spania nu există alocaţie de stat pentru copii, care să se acorde necondiţionat tuturor copiilor, indiferent de veniturile părinţilor, aşa cum se intamplă în România sau în alte state europene.

În Spania obţin ajutor pentru creşterea copilului doar familiile care se incadrează în baremele de venit anual stabilite de Institutul Naţional de Securitate Socială (aproximativ 11.200 euro/an).

Dacă lucrează legal în Spania, atunci părintele sau reprezentantul legal al copilului trebuie să solicite întâi prestaţia corespunzătoare în Spania, şi doar dacă face dovada că i s-a negat acest drept în Spania poate solicita ulterior alocaţia pentru copii în România.

Detalii privind indemnizaţia pentru copilul minor aflat în întreţinere

  • Ce este prestaţia economică pentru întreţinerea copilului sau a unui minor aflat în plasament familial permanent sau în vederea adopţiei?

Este o prestaţie familială necontributivă, acordată pentru fiecare copil sub 18 ani sau peste această vârstă care are un grad de invaliditate de cel puţin 65%, aflat în întreţinere, ca şi pentru minorii aflaţi în plasament familial permanent sau în vederea adopţiei.

  • Care sunt condiţiile pentru a putea beneficia de prestaţie?

Beneficiarii prestaţiei trebuie să dovedescă rezidenţa legală în Spania, să nu beneficieze de acordarea unei prestaţii de aceeaşi natură de către alt sistem public de protecţie socială (a beneficia şi de alocaţia din România şi de prestaţia din Spania este o încălcare a legii) şi să nu perceapă venituri anuale, de orice natură, de peste 11.519,16 euro, cuantum care se măreşte cu 15% pentru fiecare copil aflat în întreţinere, începând de la al doilea copil, inclusiv.

Pentru copiii aflaţi în întreţinere care prezintă un grad de invaliditate în baza căruia beneficiază de prestaţie nu se stabileşte limită de venituri pentru acordarea acesteia.

  • Care este cuantumul prestaţiei?

Cuantumul prestaţiei depinde de vârsta copilului şi de gradul de invaliditate şi se actualizează la începutul fiecărui an. Plata se realizează semestrial, în ianuarie şi iulie, în cazul prestaţiilor acordate copiilor minori, şi lunar, la sfârşitul lunii, pentru copii de peste 18 ani care prezintă un grad de invaliditate de peste 65%. Cu caracter general, se acordă 291,00 euro anual (24,25 euro pe lună pentru fiecare copil minor).

Pentru minori cu un grad de invaliditate de cel puţin 33% se acordă 1000,00 euro anual (250,00 pe trimestru pentru fiecare copil).

Pentru copii cu vârsta de peste 18 ani cu grad de invaliditate de cel puţin 65% se acordă o sumă de 4 390,80 euro anual (365,90 euro pe lună pentru fiecare copil).

Pentru copii cu vârsta de peste 18 ani cu grad de invaliditate de cel puţin 75%, care au nevoie de altă persoană pentru realizarea unor acţiuni elementare, precum a se îmbrăca, a se deplasa, a se alimenta, se acordă o sumă de 6.586,80 euro anual (548,90 euro pe lună). Sursa: Ambasada României în Regatul Spaniei

Material publicat în ediția tipărită Occidentul Românesc  / Iunie 2015.

http://occidentul-romanesc.com/anul-v-nr-52-iunie-2015-a-aparut-editia-tiparita/