
Lisabona a găzduit un nou eveniment dedicat promovării culturii române contemporane, prilejuit de lansarea ediției bilingve româno-portugheze a volumului de poezie „Epitaf” semnat de tânăra poetă Cătălina Sandu. Manifestarea a fost organizată de Ambasada României în Republica Portugheză, în parteneriat cu Instituto Cultural Romeno Lisboa, reunind membri ai comunității românești, reprezentanți ai mediului cultural și academic portughez, precum și numeroși iubitori ai literaturii.

În deschiderea evenimentului, ambasadorul României în Republica Portugheză, Daniela Gîtman a salutat prezența numeroasă a publicului și a evidențiat rolul noii generații de creatori români în consolidarea prezenței culturale românești în spațiul lusitan. Totodată, a subliniat importanța participării active a acestora la viața culturală și socială din Portugalia, contribuind astfel la întărirea legăturilor dintre cele două țări.
Momentul central al serii l-a constituit dialogul dintre reputatul critic literar Dan Caragea și autoarea Cătălina Sandu. Cei doi au oferit publicului o perspectivă amplă asupra procesului de creație și a universului poetic al volumului „Epitaf”. Discuția a abordat principalele teme ale cărții, sursele de inspirație ale autoarei și provocările pe care le presupune publicarea unei ediții bilingve destinată atât cititorilor români, cât și celor portughezi.

Un interes aparte a suscitat reflecția asupra procesului de traducere, participanții evidențiind subtilitățile transferului lingvistic și conceptual dintre cele două limbi, precum și efortul de a păstra autenticitatea și expresivitatea mesajului poetic.
Programul a fost completat de intervenția masterandei Nicoleta Manoli, care a prezentat o cercetare dedicată volumului Epitaf”. Studiul a analizat provocările publicării unui autor român debutant pe piața editorială portugheză și modul în care literatura română este receptată într-un context intercultural.
Evenimentul a avut și o puternică dimensiune emoțională, marcând apariția unui nou nume în literatura română promovată în Portugalia. Prin ediția bilingvă a volumului „Epitaf”, poezia Cătălinei Sandu își găsește noi cititori și noi spații de dialog, confirmând rolul literaturii ca instrument de apropiere între culturi și comunități.

Lansarea de la Lisabona reprezintă încă un exemplu al modului în care diplomația culturală și inițiativele instituțiilor românești din străinătate contribuie la promovarea valorilor culturale românești și la consolidarea imaginii României în spațiul european.
Redacția Occidentul Românesc
Publicația românilor din Occident, cu prioritate în Peninsula Iberică
Independentă, demnă, neînregimentată
Din 2010, cu voce proprie și răspundere editorială.
