Actul terorist, un act „mediatic prin excelenţă”

1

„Bad news is good news” este, invariabil, butada care, de peste o jumătate de secol, a ajuns să ţină loc de politică editorială, de multe ori, într-o presă tot mai puternic dominată de goana după senzaţional. Ştirile şocante, duritatea, violenţa, spectacularul (fie el legal sau ilegal) au devenit pârghiile ce dictează tiraje, audienţe şi cote de piaţă pentru instituţiile media. În acest context, actul terorist se încadrează fără dificultate: caracteristicile sale fac din el un „act mediatic prin excelenţă”. Pentru că implică vieţi omeneşti, pentru că implică siguranţa civilă, siguranţa naţională, astfel de manifestări se înscriu în sfera responsabilităţii mass-media, care are obligaţia de a informa. Însă relaţia dintre terorism şi mass-media, în contextul evoluţiei ambelor, a devenit oarecum interdependentă, pe principiul interesului reciproc: mediatizarea violenţei face ca protagoniştii actelor teroriste să devină cunoscuţi, chiar imitaţi, în vreme ce urmările actelor săvârşite de ei „hrănesc” audienţa şocată de iraţionalitatea şi cruzimea acestora.

Vorbim despre o relație paradoxală, pentru că propaganda teroristă se bazează pe negarea comunicării, nu pe recunoaşterea acesteia, atrage atenţia lectorul universitar Irena Chiru, autoare a unui curs despre relaţia dintre terorism şi mass-media. Scopul terorismului este să transmită şocul, adică să aibă parte de publicitate, dar evită informaţia şi se teme de ea, deoarece îi poate dăuna scopului final. Interesul mass-media pentru actele teroriste nu se bazează nicidecum pe simpatie faţă de acţiunile de acest tip sau faţă de autorii lor; dimpotrivă, nu de puţine ori jurnalişti, fotografi sau cameramani au fost ucişi sau răniţi în acte teroriste sau de către grupări radicale. Aceste acte însă s-au constituit într-o adevărată „garanţie” că atenţia media va fi captată. Aşadar, susţine Irena Chiru, se poate afirma că terorismul şi mass-media sunt non-disociabile, formând un „cuplu antinomic”, în care terorismul „refuză comunicarea, dar utilizează mass-media ca suport pentru publicitate şi presiune politică”.

Radicalizarea unor grupuri ale societăţii, evoluţia formelor de terorism şi creşterea numărului de atacuri de acest tip în special în spaţiul vestic au făcut ca mulţi autori, inclusiv jurnalişti şi sociologi, să acorde o atenţie sporită relaţiei dintre terorism şi mass-media şi să elaboreze diverse studii şi teorii pe această temă. Brian Jenkins, spre exemplu, afirma că „terorismul este produsul libertăţii, în special al libertăţii presei”: terorismul nu este o invenţie a modernităţii, el a fost practicat de-a lungul secolelor, dar s-a adaptat, permanent, în special mutaţiilor sociale generate de dezvoltarea mijloacelor de comunicare în masă. Şi alţi autori au convenit asupra faptului că motivul principal al escaladării violenţei crude şi şocante de acest fel este de a atrage atenţia mass-media, a publicului şi a factorilor politici. Walter Laqueur afirma, chiar, într-un articol din 1976, că „mass-media sunt cei mai buni prieteni ai teroriştilor, actul terorist în sine nu înseamnă nimic, publicitatea este totul”.

Deși de acord cu existenţa relaţiei dintre mass-media şi terorism, autorul Grant Wardlaw susţine, totuşi, că „nu există o probă clară care să demonstreze că publicitatea (prin media) este responsabilă de creşterea numărului de atacuri teroriste”. Voci de prestigiu ale secolului XX (Umberto Eco, Jean Baudrillard, Marshall McLuhan) au catalogat însă relaţia drept una directă, cauzală; nu de puţine ori şi oficiali guvernamentali au făcut corelaţii între demersul actului terorist şi mass-media. „Doamna de fier” a Marii Britanii, Margaret Thatcher, a fost citată spunând că „democraţiile trebuie să identifice modalităţi prin care să priveze teroriştii de oxigenul publicităţii”. Sociologul francez Michel Wieviorka a contrazis ideea unei relaţii simbiotice între terorism şi mass-media; iar Paul Wilkinison, un alt teoretician al domeniului, a susţinut că toţi teroriştii au utilizat, dintotdeauna, canalele de comunicare: „Dacă nu există scopul de a teroriza populaţia, atunci violenţa nu este de natură teroristă”.

Analiștii ultimelor decenii nu au încetat să se întrebe ce rol joacă, totuşi, mass-media în actul terorist? De partea cui se află? Este doar un instrument de informare sau o rampă folosită cu succes de către terorişti? Cum pot instituţiile statului, cele care luptă împotriva terorismului, să folosească aceleaşi mass-media pentru a combate terorismul, pentru a educa populaţia? O opinie vine din partea autoarei Brigitte Nacos, care scria, într-una din lucrările sale, că aleşii unei societăţi democratice şi libere ar trebui să ofere cât mai multe informaţii populaţiei despre ameninţarea teroristă, având încredere că oamenii vor lua decizia corectă. Iar autorul Miquel Rodrigo a oferit metafora „termometrului”, în această dezbatere: „Asemenea unui termometru, mass-media detectează prezenţa febrei terorismului şi ajută la diagnosticarea bolilor social-politice. În concluzie, prescripţia conform căreia termometrul ar trebui spart ar fi o eroare”.

Presa prezentului se află aproape în permanenţă în faţa unor probleme de natură etică: „stimularea crizelor sociale prin augmentarea efectului simbolic al faptelor prezentate şi fabricarea unor evenimente, prin selecţie preferenţială sau prin decupaj incorect şi deformator” (Miruna Runcan). Există o tendinţă a jurnaliştilor momentului (în special în televiziune, dar mai nou şi în mediul online) de a îngroşa valoarea unor evenimente sau chiar de a răstălmăci lucrurile, transformând uneori şi un fapt banal într-un eveniment cu valoare sistemică. Scriitorul britanic Tony Banks, fost corespondent în Orientul Mijlociu în anii 1980 (care a transmis inclusiv reportaje despre terorism), a dedicat o analiză amplă fenomenului mediatic creat în jurul terorismului – în special în jurul terorismului aviatic. Banks susţine că teroriştii folosesc mass-media ca modalitate de recrutare, iar publicitatea de care se bucură este în sine o formă de răsplată pentru ei; totodată, spune autorul britanic, prezentarea detaliată a actelor de terorism oferă de-a dreptul un model pentru a creşte rata de succes a unor acţiuni similare pe viitor.

Întrebările şi teoriile emise de diverşi autori rămân în continuare actuale, din nefericire: actele teroriste şi-au găsit noi modalităţi de manifestare, după cum au arătat-o evenimente violente de dată recentă (Paris, Bruxelles, Barcelona…). Mass-media nu pot ignora astfel de manifestări, dar scopul relatărilor nu este să provoace şi să întreţină frica. Necesitatea unor reale programe comunicaţionale adresate populaţiei este mai vie decât oricând, de aceea este nevoie de o mult mai strânsă şi directă colaborare între mass-media şi autorităţi; în fond, o populaţie informată şi pregătită poate reprezenta un avantaj hotărâtor.

Autor: Camelia Jula

Bibliografie: Irena Chiru – Terorism şi mass-media (note de curs), Miruna Runcan – A patra putere (legislaţie şi etică pentru jurnalişti)