De la Cluj la Toulouse: Evoluția remarcabilă a Claudiei Șerban în filosofia germană și fenomenologie

În cadrul campaniei românilor de excelență din afara granițelor – Noi susținem excelența! – lansată de Occidentul Românesc la 15 ianuarie 2015, Claudia Șerban este nominalizată pentru Gala Excelenței Românești, Ediția a-IV-a, 2023-2024.

Claudia Șerban este conferențiar în filosofie la Universitatea Toulouse II-Jean Jaurès (Université Toulouse Jean Jaurès) din Franța, cunoscută ca specialistă în filosofia germană clasică, în special în lucrările lui Immanuel Kant, și în fenomenologie. Cu o carieră solidă în domeniul filosofiei, Claudia a devenit o figură respectată în cercurile academice și de cercetare din Franța, Belgia și Germania. Ea a contribuit la numeroase reviste și publicații de prestigiu, oferind articole și recenzii critice privind filosofia modernă și contemporană.

Datorită expertizei sale în filosofia germană, Claudia Șerban a adus contribuții semnificative la înțelegerea și interpretarea operei lui Kant și a reprezentanților mai importanți ai fenomenologiei germane, Husserl și Heidegger. În cercetările ei actuale, Claudia continuă să exploreze fenomenologia contemporană și încearcă să contribuie la dezvoltarea potențialităților ei. Această ramură a filosofiei se vrea o elucidare a sensului experiențelor fundamentale trăite de fiecare dintre noi și a modului în care subiectivitatea umană interacționează cu lumea înconjurătoare.

Claudia Șerban este recunoscută pentru rigorile academice, precizia gândirii și analiza profundă pe care o aduce în studiul filosofiei. Prin intermediul lucrărilor și a prezenței sale în reviste și conferințe internaționale, Claudia participă activ la dezbaterile filosofice contemporane.

Din ce zonă a României proveniți?

Din Transilvania. M-am născut și am crescut în Cluj-Napoca.

Ce v-a determinat să vă dedicați studiului filosofiei și să alegeți plecarea la Paris pentru a studia la Sorbona?

Am fost dintotdeauna pasionată de lectură, și deci de literatură. Am descoperit filosofia în cadrul studiilor mele literare din liceu, îndrumată de o profesoară extraordinară de română, doamna Monica Onojescu. În clasa a XII-a, încurajată de încrederea pe care mi-au arătat-o profesoara mea de științe umane și profesorul meu de filosofie, doamna Ileana Iepure și domnul Ion Bușe, am hotărât să mă dedic integral studiului acestei discipline: mi-am dat seama, ca să spun așa, că în pasiunea mea de a citi, pasiunea de a reflecta era mai puternică decât pasiunea imaginației. Filosofia e un discurs care rămâne conceptual și deci abstract, care nu recurge decât în mod excepțional la imagini și narațiuni, dar tocmai din acest motiv ea poate elabora reflecții și interogații de o amploare și de o radicalitate fără echivalent. Sub această formă, ea poate fi bineînțeles prezentă și în literatură sau în texte științifice, poate chiar și în conversațiile cotidiene, dar operele filosofice o prezintă în stare pură și concentrată – chiar dacă, bineînțeles, există dintotdeauna mai multe feluri de a face și de a scrie filosofie.

În clasa a XII-a, am obținut un premiu la Olimpiada internațională de filosofie, și plecarea la studii în străinătate a apărut ca o evidență pentru părinții și profesorii mei. Alegerea universității am făcut-o pe criterii culturale și lingvistice. Nu voiam să părăsesc Europa (în timp ce o altă colegă de clasă pregătea un dosar de candidatură și a fost admisă la Harvard), nici să studiez în limba engleză (fiindcă filosofia anglofonă mă atrăgea mai puțin, deși e o limbă pe care am admirat-o mereu pentru calitățile ei literare). În același timp, nu stăpâneam încă limba germană – nu am început să o studiez decât după ce am terminat liceul. Prin urmare, decizia pentru Franța s-a impus destul de repede, iar faptul că în liceul Gheorghe Șincai din Cluj, unde studiam, alți foști elevi plecaseră la studii la Paris în trecut, m-a ajutat să îmi precizez alegerea și să trimit o cerere de admitere prin Ambasada Franței, la universitatea Paris IV (vechea Sorbonă).

Sunteți cadru didactic pasionat, respectat în comunitate pentru munca pe care o desfășurați la catedră de ani de zile. Care este în linii mari parcursul dvs. academic și profesional?

Între 2003 și 2013, am efectuat un parcurs universitar complet la Sorbona, de la primul an de licență la susținerea tezei de doctorat. Am început să predau la Sorbona în timpul doctoratului, beneficiind de finanțarea tezei mele printr-un contract doctoral, care îmi dădea oportunitatea să asigur două sau trei seminarii în fiecare an. Nu am încetat să predau nici când, înainte de ultimul meu an de teză, am obținut o bursă de cercetare acordată de o fundație prestigioasă (Fondation Thiers) ca să îmi pot termina doctoratul în condiții optime. Am beneficiat de această bursă timp de trei ani, până am obținut în 2015, un post de conferențiar la Universitatea din Toulouse.

Angajarea la universitate în Franța se face după o procedură de concurs foarte strict reglementată: în fiecare an, se lansează un apel național la candidaturi pentru toate posturile scoase la concurs, pe o platformă centralizată. Pentru fiecare post, se formează o comisie ai cărei membri sunt exteriori universității respective în proporție de cel puțin 50%. Din păcate, posturile sunt foarte puține (și nu doar în filosofie: penuria de posturi afectează universitatea franceză în ansamblul ei), ceea ce face că fiecare comisie riscă să primească zeci (câteodată chiar mai mult de o sută) de dosare de candidatură pentru un singur post. Într-o primă fază, comisia selecționează candidații pe care îi va chema la interviu (cinci sau șase, cel mai adesea), iar în urma interviurilor (care sunt destul de scurte, în mod curios), ea propune un clasament.

În Franța, nu există decât două tipuri de posturi perene la universitate: conferențiar sau profesor, și fiecare post scos la concurs corespunde unei specialități precise. Specialitatea postului pe care l-am obținut la Toulouse e tocmai „fenomenologie”.

Ce v-a atras inițial către studiul filosofiei germane și fenomenologiei contemporane? Care a fost sursa dvs. de inspirație în aceste domenii?

Înainte să plec la Paris și să ajung pe băncile Sorbonei în toamna lui 2003, am urmat timp de un an, imediat după bacalaureat, cursurile Facultății de Filosofie a Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, orașul meu natal. Interesul meu pentru filosofia germană, și în particular pentru idealismul german, al cărui inițiator este Immanuel Kant, s-a manifestat încă de la primele mele lecturi filosofice: am fost fascinată de radicalitatea interogației sale despre cunoaștere, despre experiență, despre ceea ce suntem și despre lumea în care trăim. Profesorii mei de la universitatea Babeș Bolyai, îndeosebi Virgil Ciomoș și Ion Copoeru m-au ghidat în descoperirea fenomenologiei germane (Edmund Husserl și Martin Heidegger, în primul rând) și franceze (Emmanuel Levinas, Maurice Merleau-Ponty, Michel Henry, Henri Maldiney…). Aceste lecturi au avut o importanță fundamentală în parcursul meu, în timp ce cursurile pe care le-am urmat la Sorbona mi-au asigurat o formare solidă în istoria filosofiei.

Care sunt principalele contribuții ale dvs. în interpretarea și înțelegerea operei lui Kant? Cum ați abordat aceste lucrări și ce noi perspective ați adus în dezbaterea academică?

 Am consacrat gândirii lui Kant memoriul meu de Masterat, în 2008-2009, după ce am obținut concursul de agrégation, care mi-a permis (la puțin timp după intrarea României în Uniunea Europeană) să mă integrez în sistemul de învățământ francez. Pregătind acest concurs, am petrecut un an studiind Critica rațiunii pure (opera fundamentală a lui Kant, fără nicio îndoială), a cărei primă ediție a fost publicată în 1781, și am fost frapată de felul în care viziunea lui despre experiență și cunoaștere, care accentuează sinergia dintre percepție și gândire, îl conduce să pună bazele unei concepții despre ceea ce este posibil, care se distanțează radical de metafizica clasică în cadrul căreia se înscriau încă precursorii săi imediați, Wolff și Leibniz. Am hotărât prin urmare să dedic lucrarea mea de Masterat semnificației inedite a posibilului care se degajează din filosofia critică a lui Kant. E vorba în aparență de una dintre întrebările filosofice cele mai abstracte și mai aride… Dar posibilul e un concept omniprezent în discursul nostru, solicitat în permanență pentru a descrie felul în care ne raportăm la noi înșine, la lume, la ceea ce ni se întâmplă și la viitor. De aceea, semnificația posibilului mi-a apărut ca o problemă filosofică fundamentală, și i-am consacrat de asemenea teza mea de doctorat, pregătită tot la Sorbona și susținută în 2013 sub îndrumarea lui Jean-Luc Marion, membru al Academiei franceze. În gândirea lui Kant, am identificat o manieră novatoare de a înscrie posibilul în experiență, în percepție și în viața morală a subiectului. Mi s-a părut că fenomenologia germană, ai cărei primi reprezentanți eminenți au fost, la începutul secolului XX, Husserl și Heidegger, continuă acest gest și că se poate vorbi prin urmare de o fenomenologie a posibilului. Acesta e de altfel titlul cărții pe care am publicat-o în 2016 la editura Presses universitaires de France, în colecția coordonată de conducătorul meu de doctorat.

Fenomenologia este o ramură importantă a filosofiei contemporane. Care considerați că sunt aspectele-cheie ale fenomenologiei și cum influențează aceasta înțelegerea noastră asupra experienței pe care o facem despre noi înșine și despre lume?

Inaugurată în Germania, în 1900-1901, de Cercetările logice ale lui Edmund Husserl (traduse la editura Humanitas între 2007 și 2013), fenomenologia a avut o receptare rapidă și de mare anvergură, în Germania și în afara ei. Câțiva dintre filosofii francezi cei mai importanți ai secolului XX: Levinas, Sartre, Merleau-Ponty au fost marcați în mod decisiv de întâlnirea cu operele lui Husserl și ale lui Heidegger (dar și ale altor reprezentanți ai fenomenologiei germane, precum Max Scheler sau Eugen Fink), și au contribuit la dezvoltarea durabilă a acestei mișcări filosofice în patria lui Descartes. Un secol mai târziu, fenomenologia are încă o vitalitate extraordinară în Franța, și este deci departe de a se reduce la o pagină de istorie: Jean-Luc Marion, Renaud Barbaras, Natalie Depraz, Claude Romano, Alexander Schnell, Dominique Pradelle se numără astăzi printre continuatorii cei mai recunoscuți și mai influenți ai acestei tradiții.

Domeniile în care metoda și rigoarea fenomenologică și-au dovedit fecunditatea excepțională sunt multiple. Husserl a studiat matematica înainte de a urma cursurile unui profesor de psihologie vienez, Franz Brentano, care l-a convertit definitiv la filosofie. Acest dublu orizont (matematica pe de-o parte, psihologia pe de altă parte) explică într-o oarecare măsură eterogenitatea primelor teme abordate de Husserl: statutul matematic al numerelor, statutul logic al semnificațiilor abstracte și al judecăților, conștiința de sine și conștiința de obiect, conștiința timpului și experiența spațiului… Heidegger, care a fost succesorul lui Husserl la universitatea din Freiburg, începuse studii de teologie și era mai puțin atașat idealului cartezian de „știință riguroasă”: primele lui contribuții la fenomenologie, până la publicarea lucrării Ființă și timp (1927), au constat în tentative de elucidare a sensului și a structurilor existenței concrete, înțeleasă ca existență în lume în cadrul căreia fiecare se decide (sau nu) pentru autenticitate asumându-și propria finitudine.

În ce fel credeți că fenomenologia se remarcă în contextul filosofiei contemporane? Care sunt principalele direcții de cercetare în această disciplină?

Direcțiile urmate de fenomenologie astăzi sunt multiple. În câmpul ei coexistă cercetări care reactivează problematici filosofice clasice (lumea, fenomenalitatea, viața, existența, subiectivitatea, afectivitatea, libertatea, adevărul, absolutul…), dar și demersuri care deschid filosofia spre științele exacte și ale naturii, precum și spre științele socio-umane. Astfel, dialogul fecund cu psihologia, antropologia, sociologia, istoria a favorizat în ultimele decenii dezvoltarea așa numitei fenomenologii critice (în spectrul căreia se distinge, de exemplu, fenomenologia feministă). Trebuie remarcat de asemenea că fenomenologia furnizează o metodă de interogație și elucidare filosofică în multiple domenii ale căror reprezentanți sunt în căutarea unei reflexivități teoretice cu privire la practica lor: muzicieni și alți artiști, arhitecți, educatori, medici, juriști, psihanaliști…

Recursul la metoda fenomenologică are ca obiectiv dezactivarea presupozițiilor și interogarea normelor care ne condiționează tacit experiențele subiective și practicile sociale, culturale, politice. Ea urmărește de asemenea elucidarea sensului a ceea ce trăim sau a ceea ce se întâmplă în jurul nostru, precum și recuzarea unei viziuni a filosofiei ca simplă analiză conceptuală: argumentele fenomenologice vizează concretitudine și intuitivitate, ele nu fac apel numai la logică și la rațiune, ci solicită întreaga noastră capacitate de experiență și de comprehensiune.

Realizările dumneavoastră sugerează că ați adus o perspectivă critică asupra fenomenologiei. Puteți oferi exemple concrete ale acestei abordări critice și cum considerați că aceasta aduce o contribuție semnificativă în domeniu?

Primele mele cercetări în fenomenologie au interogat sensul inaugural al acestei maniere noi de a filosofa, încercând să identifice un gest filosofic fundamental comun celor două stiluri divergente de a prezenta și de a elabora fenomenologia pe care le găsim la Husserl și la Heidegger. Am încercat să arăt că amândoi elaborează o fenomenologie a posibilului – altfel spus, o concepție despre lume și existență pentru care experiența posibilului are o importanță decisivă, și care modifică deci în mod profund felul în care ne percepem și percepem ceea ce ne înconjoară.

Cercetările mele actuale se concentrează în schimb pe un domeniu mai precis: cel pe care Husserl l-a definit în termeni de intersubiectivitate și pe care l-am putea caracteriza, mai simplu, vorbind de relații interpersonale – sociale și infra-sociale. Fenomenologia încearcă să abordeze relațiile și situațiile intersubiective în toată complexitatea lor: în dimensiunea lor încarnată, sensibilă, afectivă, în ireductibilitatea lor la un dialog între conștiințe sau la o coexistență între obiecte. În același timp, intersubiectivitatea e un domeniu de cercetare care reclamă o alianță metodologică cu științele socio-umane, ca cea pe care o evocam mai sus: un model în această privință rămâne Merleau-Ponty, care a condus poate cel mai departe ideea husserliană  a unui „pozitivism” fenomenologic.

Predați la Toulouse din 2015. În ce constă astăzi activitatea dumneavoastră didactică?

Imediat cum am ajuns la Toulouse, mi-au fost încredințate două cursuri de fenomenologie la nivel de Masterat, în acord cu specialitatea mea și cu profilul postului pe care l-am obținut: ele reprezintă partea cea mai importantă a activității mele pedagogice, deși asigur în fiecare an și cursuri la nivel de Licență. Mi s-a propus de asemenea, la scurt timp după angajare, să coordonez unul din Masteratele propuse de departamentul de filosofie la Toulouse, și o parte semnificativă din activitatea mea e legată de această misiune. În acest cadru, dirijarea lucrărilor de cercetare ale studenților e una din sarcinile cele mai plăcute, iar cu câțiva dintre studenții mei am continuat colaborarea la nivel de doctorat. Deși nu sunt încă abilitată să conduc teze de doctorat – în Franța, acest lucru presupune susținerea unei noi teze, numită teză de abilitare –, regulamentul universitar îmi dă dreptul să dirijez teze în cadrul unei cotutele (naționale sau internaționale), deci în colaborare cu un profesor abilitat. Astfel, șase doctoranzi lucrează în ziua de azi în parte sub îndrumarea mea, iar la toamnă voi mai înscrie la universitate încă două teze în această formulă. În fine, în momentul de față, un motiv deosebit de bucurie pentru mine este o nouă colaborare cu universitatea din București, în cadrul unui proiect de cercetare care a obținut anul acesta o finanțare europeană.

Ce sfaturi aveți pentru studenții de filosofie care doresc să exploreze filosofia germană și fenomenologia contemporană? Care ar fi pașii recomandați pentru a dezvolta o înțelegere profundă și o perspectivă critică în aceste domenii?

Le recomand să se lase purtați și ghidați în lecturile lor de interesele filosofice personale, de interogațiile pe care le suscită propriile lor experiențe. Fenomenologia nu poate fi (și nu trebuie) deconectată de ceea ce trăim și de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, chiar dacă forma de discurs filosofic pe care o ia se caracterizează uneori printr-o mare tehnicitate și deci printr-o dificultate conceptuală greu de contestat, care face adesea indispensabil accesul la textele originale. Înțelegerea fenomenologiei ca tradiție și ca mișcare încă actuală, cere de asemenea ca studiul autorilor clasici să fie întotdeauna prelungit și completat prin cunoașterea dezbaterilor contemporane.
Un interviu realizat de: Kasandra Kalmann Năsăudean
Foto: Claudia Șerban (Arhiva personală)

Nota Redacției:

Kasandra Kalmann Năsăudean a fost unul dintre redactorii primului post de radio în limba română, RadioUniplus92-FM (Millennium) din Santa Susana (CA), mulți ani editor la prestigiosul ziar Gândacul de Colorado (Denver) și redactor-șef la Radio Diaspora Online – Chicago, Statele Unite ale Americii. Licențiată în Informatică de gestiune (Felix C-256) și Științele Comunicării (Investigații istorice), Kasandra înființează în anul 2010 ziarul Occidentul Românesc dedicat tuturor românilor din Peninsula Iberică și de pretutindeni, publicație de limbă română, care apare lună de lună, fără întrerupere, în format print și online, de peste 13 ani. A scris pentru numeroase reviste și ziare în limba română din străinătate și din România, iar în Spania a fost redactor-șef la primul ziar în limba română din Peninsula Iberică, Român în Lume, a colaborat cu revista Origini și ziarul Noi în Spania din Madrid.