SUA: Cristian David în vizită de lucru în New York, Washington DC şi Chicago

199

2 (2)

Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, s-a întâlnit cu reprezentanţi ai comunităţii românilor din New York şi împrejurimi, în zilele de 8-9 iunie 2013, în cadrul vizitei de lucru pe care o efectuează în Statele Unite ale Americii. Demnitarul român a discutat cu lideri ai mediului asociativ românesc, reprezentanţi ai presei de limbă română şi oameni de afaceri români. Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni a prezentat obiectivele prioritare ale Guvernului României în relaţia cu comunităţile româneşti din afara graniţelor şi a subliniat că acestea pot fi realizate numai într-un parteneriat al Guvernului cu reprezentanţii comunităţilor româneşti de peste hotare, prin dialog şi cooperare cu un mediu asociativ şi reprezentativ. În continuarea vizitei, ministrul delegat Cristian David a fost primit, luni 10 iunie 2013, la sediul Organizației Națiunilor Unite, de Înaltul Reprezentant ONU pentru Alianţa Civilizaţiilor, E.S. Nassir Abdulaziz Al-Nasser. Cei doi oficiali au discutat despre eforturile comune pentru eliminarea discriminării, promovarea drepturilor minorităţilor şi stabilirea unui climat de toleranţă, dialog inter-cultural şi inter-confesional. Totodată, oficialul român a participat la lucrările Consiliului Transatlantic pentru Migraţie, organizat de Institutul pentru Politici de Migraţie. Ministrul delegat Cristian David a arătat că priorităţile viitoarelor documente internaţionale privind migraţia trebuie să se axeze pe trei linii şi anume: apărarea drepturilor comunităţilor de imigranţi, folosirea resurselor diasporei pentru dezvoltare şi coordonarea ajutoarelor pentru dezvoltare. Discuţiile din cadrul Consiliului Transatlantic pentru Migraţie au urmărit să contribuie la armonizarea poziţiilor naţionale în pregătirea reuniunii ministeriale ONU. Dialogul la nivel înalt privind migraţia şi dezvoltarea, care se va desfăşura la New York, în prima săptămână din octombrie a acestui an. În marja reuniunii, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a avut o întâlnire cu Anne Richard, Assistant Secretary, Biroul pentru Refugiaţi şi Migraţie, din cadrul Departamentului de Stat American. Cei doi demnitari au discutat despre consolidarea relaţiilor bilaterale şi despre evoluţia procesului de liberalizare a regimului de vize pentru cetăţenii români care călătoresc în SUA.

2 (1)