Splendoarea și mizeria lexicografiei românești de azi (V), de Dan Caragea

Last updated sept. 18, 2023

Splendoarea și mizeria lexicografiei românești de azi (V), de Dan Caragea

Tot despre dorința de restrângere este vorba și în cazul pe care îl vom prezenta astăzi. Ne referim la substantive, îndeobște concrete și reprezentative, de la care putem forma diminutive și/sau augmentative. În abordarea de până acum, DEX-ul trata în articole separate aceste derivate, ca intrări în dicționar, precizând nivelul de folosire și etimologia (modul de derivare). Exemplul pe care îl dă dl Moroianu este articol „mamă” și articolele referitoare la diminutivele acestui cuvânt:

MÁMĂ, mame, s. f. 1. Femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa; maică, muică, mamaie, mamacă, neneacă. ◊ Loc. adj. De mamă = (despre relații de rudenie) care se află în linie maternă. ◊ Expr. Vai de mama mea (sau ta, lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). (De) mama focului = grozav, strașnic, extraordinar. La mama dracului = foarte departe. De când mama m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut = de când sunt (sau ești, este etc.) pe lume; de totdeauna. De (sau pe) când era mama fată (mare) = de foarte multă vreme. (Pop.) A cere cât pe mă-sa = a pretinde un preț exagerat. O mamă de bătaie = o bătaie strașnică. ♦ Femela unui animal în raport cu puii ei. 2. (La voc.) Termen (afectuos) cu care o femeie se adresează copiilor ei sau, p. ext., unei persoane mai tinere. 3. Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (în vârstă). 4. Compuse: Mamă-mare (sau, pop., bătrână, bună) = bunică. Mamă-soacră = soacră. Mama (sau muma)-pădurii (sau –pădurilor) = a) personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o bătrână urâtă și rea, care umblă prin păduri ademenind copii, ucigând oameni etc.; b) plantă erbacee, parazită, cu tulpina fără frunze, acoperită cu solzi și cu flori purpurii (Latharea squamaria). 5. Fig. Izvor, cauză. [Var.: (reg.) múmă s. f.] – Lat. mamma.

MĂMÍCĂ, mămici, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui mamă; mămiță, mămițică, mămucă, mămulică, mămuliță, mămușoară, mămuță. – Mamă + suf. –ică.

MĂMÍȚĂ, mămițe, s. f. (Fam.) Mămică. [Var.: mamíță s. f.] – Mamă + suf. –iță.

MĂMIȚÍCĂ s. f. (Fam.) Diminutiv al lui mămiță. [Var.: mamițícă s. f.] – Mămiță + suf. -ică.

MĂMÚCĂ, mămuci, s. f. (Reg.) Mămică. – Mamă + suf. -ucă.

MĂMULÍCĂ, mămulici, s. f. (Reg.) Mămică. – Mamă + suf. -ulică.

MĂMULÍȚĂ, mămulițe, s. f. (Pop.) Mămică. – Mamă + suf. -uliță.

MĂMUȘOÁRĂ, mămușoare, s. f. (Pop.) Mămică. – Mamă + suf. -ușoară.

MĂMÚȚĂ, mămuțe, s. f. (Rar) Mămică. – Mamă + suf. -uță.

Se observă că substantivul „mamă” a generat opt diminutive. Și DOOM³ tratează diminutivele separat, unele punând chiar probleme de flexiune:

!mămică (fam.) s. f., g.-d. art. mămicii; pl. mămici

față de versiunea anterioară:

mămică (fam.) s. f., g.-d. art. mămicăi/mămicii/mămichii; pl. mămici

Se mai poate observa că unele derivate nu provin din „mamă”, ci dintr-un alt derivat, cum este „mămițică”, din „mamiță”.

Definițiile sunt concepute fie cu formula consacrată „diminutiv al lui…”, fie prin sinonim. S-ar impune, desigur, o uniformizare. Mai bine s-ar spune: „mod afectuos de a numi sau de a se referi la mamă”, pentru a se evita termenii științifici (lingvistici) în definiții.

Dl Moroianu propune, așadar, o restrângere. În locul acestor intrări va apărea o secțiune nouă dedicată derivatelor (diminutive sau augmentative). „Această propunere, preluată mai ales din lexicografia italiană, ar da posibilitatea evitării unor articole redundante și ar favoriza, ca atare, introducerea unor cuvinte și sensuri noi în cuprinsul unui unic volum tipărit.” Iată și cum ar arăta noul articol:

MÁMĂ, mame, s. f. 1. Femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa; maică, muică. ◊ Loc. adj. De mamă = (despre relații de rudenie) care se află în linie maternă. ◊ Expr. Vai de mama mea (sau ta, lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). (De) mama focului = grozav, strașnic, extraordinar. La mama dracului = foarte departe. De când mama m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut = de când sunt (sau ești, este etc.) pe lume; de totdeauna. De (sau pe) când era mama fată (mare) = de foarte multă vreme. (Pop.) A cere cât pe mă-sa = a pretinde un preț exagerat. O mamă de bătaie = o bătaie strașnică. ♦ Femela unui animal în raport cu puii ei. 2. (La voc.) Termen (afectuos) cu care o femeie se adresează copiilor ei sau, p. ext., unei persoane mai tinere. 3. Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (în vârstă). 4. Compuse: Mamă-mare (sau, pop., bătrână, bună) = bunică. Mamă-soacră = soacră. Mama (sau muma)-pădurii (sau -pădurilor) = a) personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o bătrână urâtă şi rea, care umblă prin păduri ademenind copii, ucigând oameni etc.; b) plantă erbacee, parazită, cu tulpina fără frunze, acoperită cu solzi și cu flori purpurii (Latharea squamaria). 5. Fig. Izvor, cauză. Diminutive (la 1, 2): mămícă [mămicúță], mămíță [mămițícă], (reg.) mămúcă, mămulícă, (pop.) mămulíță, (reg.) mămulúcă, mămuleánă, mămulúță, mămuşoáră, (rar) mămúță. [Var.: (reg.) múmă s. f.] – Lat. mamma.

S-au adăugat următoarele diminutive din DLR, cu o indicație de folosire pentru toate, și care nu figurau în DEX:

MĂMULÚCĂ s. f. (Prin Maram.) Mămică. Hoi, tu, mămuluca mea, De ț-o fo’ drag a trăi, La urît nu mă sîli. T. PAPAHAGI, M. 28, cf. 66. ‒ Mamă + suf. -ulucă.

MĂMULEÁNĂ s. f. (Regional) Mămică. Hei, tu, mămuleana mea, Deschide, mamă, poarta. T. PAPAHAGI, M. 122. ◊ (În formule exclamative de mirare, de compătimire etc.) Cît era de sărac, de vai de mămuleana lui, tot parcă nu-i venea a pleca de lîngă copiii lui. I. CR. IV, 197. ‒ Pl.: mămulene. – Mamă + suf. -uleană.

MĂMULÚȚĂ s. f. (Regional) Mămică. Cf. PASCU, S. 159. ‒ Mamă + suf. -uluță.

Desigur, dl Moroianu nu a avut însă timpul și apetența de a înnoi articolul măcar sub aspect grafic. Se are exclusiv în vedere ediția tipărită, deși vremea monovolumului a cam apus pe toate meridianele. Textul ne apare astfel ca un bloc, fără să i se vizualizeze structura, pentru a facilita căutările. Pe de altă parte, este greu de acceptat vechea opțiune că tratarea compuselor (4) ar putea fi considerată la același nivel cu sensurile (1, 2, 3). Nici folosirea pronumelui „dânsa” în definiție („când vorbesc despre dânsa”) nu mai este actuală, fiind, de fapt, o preluare din DLRLC (1955-1957). Pe de altă parte, nu ar trebui să lipsească sintagme frecvente: mamă adoptivă, mamă vitregă, mamă surogat, mamă singură etc. Altminteri, unele expresii mai trebuie verificate sub aspectul difuziunii. „A cere cât pe mă-sa” nu ni se pare uzuală și nu am reperat-o în corpusurile cercetate.

Este bine să ne inspirăm din dicționarele străine. Am zice că astăzi, cum nu mai trăim dincoace de cortina de fier, este de datoria noastră să studiem cât mai multe dicționare similare pentru a aduce un spirit înnoitor în lexicografia noastră. Până a ajunge însă acolo, chestiune pe care o vom dezbate într-un text viitor, iată trei observații de principiu:

Autor: Dan Caragea (Lisabona-Portugalia)
1. 1. Nu credem că DEX-ul trebuie să fie sub aspectul variantelor, derivatelor etc. un DLR compactat, adică să le conțină pe toate, mai puțin citatele ilustrative. Avem deja Micul dicționar academic, care nici el nu este o izbândă, ci mai degrabă un eșec lexicografic. Așadar, noul DEX ar trebui să fie înainte de toate un dicționar al limbii române contemporane. Pentru arhaisme, regionalisme și cuvinte populare rare sau de uz accidental avem, slavă Domnului, DexOnline care ne permite căutări într-o bibliotecă de dicționare aliniate și, mai recent, parțial, și în DLR (1913-2010). Lista de diminutive propuse pentru DEX de dl Moroianu este pur și simplu o adunătură de bizarerii, fără orizont în timp și spațiu. Așadar, umflăm listele de variante sau de diminutive, dar pierdem din vedere sintagmele și expresiile curente. La fel, nu găsim soluții de navigare, cum ar fi trimiterea necesară la „maică”, care, deși cu etimologie diferită, contribuie la înțelegerea globală a conceptului. (A se vedea cum tratează italienii „madre” și „mamma”, de pildă.)
  2. A doua observație ține de prezența diminutivelor obișnuite care nu figurează în De la ciorbă, ciorbică, ciorbiță; de la supă, supică, supiță, de exemplu. Vor fi ele introduse sau nu în noua ediție?
  3. A treia observație ține de un principiu lexicografic actual care, contrar restrângerii (o listă simplificată), ne cere să tratăm cu aceleași criterii fiecare unitate lexicală. Or, opțiunea propusă duce la ignorarea unor dificultăți de flexiune și a modului de derivare, altfel spus privăm școlarii de o bună înțelegere a formării cuvintelor. Pentru ei, sufixele diminutivale sau augmentative încetează să mai existe, căci, în astfel de situații, nici DOOM-ul nu ajută. Poate Domnul Dumnezeu!
Materialul a fost publicat în ediția lunară tipărită Occidentul Românesc pentru septembrie 2023.

Nota Redacției:

Dan Caragea este critic, eseist, publicist și traducător. Este lusitanist, specialist în psihologie și lingvistică computațională. Din 2011, colaborator voluntar în cadrul redacției Occidentul Românesc. Dan Caragea a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română (specialitate B: Limba și Literatura Portugheză). Este doctor în Psihologie. În perioada 1978-1990, a fost profesor de limba română și asistent la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (unde a predat limba portugheză), autor de manuale de limbă portugheză, traducător, publicând în reviste culturale din România. Între 1991 și 1993, a fost bursier al Institutul Camões din Lisabona, autor al unui manual de portugheză pentru străini, director al societății Cyberlex, responsabil pentru versiunile portugheză și spaniolă ale programului „Tropes” (analiza semantică a textului). Între 2009 și 2015 lucrează ca expert la UEFISCDI, unde realizează versiunea românească a programului „Tropes” și un software de detectare a similitudinilor (Semplag). Publică „Analiza automată a discursului”, în 2013, la Editura Academiei (coautor Adrian Curaj). În 2017 coordonează la Lisabona un mare album despre relațiile culturale și diplomatice româno-portugheze (la care este și coautor). În anii 2018-2019 este expert la Institutul de Lingvistică „Al. Rosetti – Iorgu Iordan” din București, colaborând la implementarea proiectului „Romtext” în România. Publică și în revista culturală Leviatan.