Spaniolii vor să lucreze la cules de citrice

149

Anii în care firmele din sectorul citricelor umblau disperaţi să-şi găsească angajaţi sezonieri au trecut în istorie. Cu trei săptămâni înainte de începerea sezonului de cules la portocale, ce există din belşug acum sunt muncitorii. Firmele şi cooperativele din Castellon aproape şi-au completat echipele pentru cules, iar firmele de plasare a forţei de muncă temporare (ETT) primesc zilnic munţi de solicitări de muncă la câmp. Şi asta deşi salariile nu mai sunt cele care erau odată. Scena se repetă, practic, în toate companiile de citrice şi robinetul cererilor de muncă curge în continuare. „De când am deschis, de la 1 septembrie, primim sute de CV-uri. Doar dimineaţa primim, în medie, câte 60 de solicitări de muncă, iar asta ţinând cont că sezonul începe abia în octombrie”, au explicat surse dintr-o ETT din Betxi. Şi în alte localităţi din provincia Castellon, în Nules, Vall d’Uixo, Burriana sau Vinaros, situaţia este identică. „Avem străini, care muncesc de ani de zile la noi, ca sezonieri, cu contracte fixe discontinue, dar acum avalanşa de solicitări este din partea sătenilor spanioli care au rămas în şomaj şi multora li se termină indemnizaţiile. În general, vor să lucreze la cules, dar se interesează şi de posturile din depozite, ca sortatori”, susţin producătorii agricoli din Vinaros. Şi situaţia nu este chiar nouă. „În ultimii doi ani, situaţia este exagerată. Pentru fiecare ofertă de muncă pe care o primim, ne sosesc zeci de solicitări în săptămânile care urmează. Logic, nu va exista de lucru pentru toţi”, susţin angajaţii unei agenţii de plasare a forţei de muncă din Castellon de la Plana. Dacă până acum câţiva ani grosul culegătorilor de portocale era format din străini (în general români şi magrebieni), acum profilul s-a schimbat. „Majoritatea sunt de naţionalitate spaniolă şi nu foarte tineri cei care vor să muncească la câmp. Mulţi sunt trecuţi de 45 de ani şi aproape toţi au muncit iniţial în construcţii sau industria ceramică”, explică altă ETT, din Villarreal. În fiecare an, sectorul citricelor din provincia Castellon numără 25.000 de angajaţi. Din aceştia, 15.000 sunt culegători de portocale. Contractul colectiv pe ramură prevede un salariu de 58 de euro la zi, dar sindicatele şi organizaţiile agrare acuză că nu întotdeauna este respectat acest contract. Pentru a verifica asta, este suficient să-i întrebi pe muncitori. „Salariile sunt tot mai mici. Am colegi care nu câştigă nici 25 de euro pe zi”, susţine unul din sezonieri. Sursa: El Periodico Mediterraneo.