Agregarea datelor distribuite direct sau indirect pe rețelele de socializare (Facebook, Twitter, Instagram, etc), căutările efectuate pe motoarele de căutare clasice (Google, Yahoo, Bing) sau informațiile telemetrice de tip (check-in) validate cu ajutorul sistemelor de localizare ale telefonului mobil, laptop-ului sau tabletei, pot contura un portret-robot, extrem de fidel, al oricărui consumator de aplicații online.
În interacțiunea lor cu utilizatorii, marea majoritate a site-urilor web sau a aplicațiilor virtuale colectează informații private, cu scopul de a oferi conținut media personalizat fiecărui utilizator în parte. Cu toate că în cele mai multe din cazuri aceste informații nu conțin elemente de identificare personală, există și companii care colectează date cu scopul de a cartografia eul virtual al celor care aleg să folosească serviciile și/sau produsele lor.
Cele mai întâlnite astfel de aplicații iau forma unor chestionare aparent inofensive, în genul “Cine ai fost într-o viață anterioară?”, “Care este meseria care ți s-ar fi potrivit cel mai bine”, “Cu ce vedetă ești compatibil/ă?”, care împânzesc rețelele de socializare și care – de cele mai multe ori – sunt instrumente prin care se colectează diferite date psihometrice ale celor care aleg să le folosească. Așa se face că la finalul a cinci întrebări simple, progrămelul decretează că într-o viață anterioară ai fost Cleopatra și, la schimb, primește autorizația de a descărca informații despre preferințele tale politice, muzicale, cinematografice, literare, etc, tipul reacțiilor tale în fața unor anumiți stimului informaționali, grupa de vârstă în care te incadrezi, stilul tău de viață și/sau nutriție, numărul și identitatea prietenilor tăi virtuali.
Pentru a înțelege importanța acestor aspecte trebuie să ne în toarcem în anul 2012 când psihologul polonez Michal Kosinski a publicat un studiu în care prezenta un mecanism de analiză psihometrică a utilizatorilor de Facebook, în baza activității lor pe rețeaua de socializare. Potrivit acestui studiu, Kosinski a demonstrat că în baza a 68 de “like-uri“, este posibilă identificarea culorii pielii unui utilizator (cu o acuratețe de 95%), orientarea sa sexuală (cu o acuratețe de 88%) sau afilierea politică (cu o acuratețe de 85%). În proporții similare, puteau fi estimate, nivelul de inteligență, afilierea religioasă, consumul de alcool, de droguri sau țigări și chiar și faptul dacă părinții unei persoane erau divorțați sau formau încă un cuplu. Ulterior, Kosinski a adaptat și mai mult modelul său, făcându-l și mai fiabil. Astfel, în baza a 70 de “like-uri“, orice persoană care are acces la mecanismul de agregare, poate avea în fața ochilor un profil al unui utilizator similar celui pe care-l are un prieten apropiat al acestuia, 150 de “like-uri“ sunt suficiente pentru a ști la fel de multe lucruri ca și părinții utilizatorului, în timp ce 300 de like-uri oferă un profil extrem de apropiat cu cel cunoscut de partenerul de viață al subiectului.
Grație puterii de predictibilitate pe care o au aceste mecanisme, piața seturilor de date de identitate și profile psihometrice a devenit un veritabil El Dorado al erei informaționale, și pentru companiile și persoanele care ajung să le controleze, un instrument cu o putere inimaginabilă. Iar anul 2016 a transformat ceea ce până atunci era doar un scenariu academic într-o realitate efectivă.
Astfel, într-un articol apărut pe portalul Vice la finalul lunii ianuarie sub semnătura lui Hannes Grassenger și Michael Krogerus, cu titlul “Datele care au întors lumea cu susul în jos”, autorii arată cum, o mică companie britanică, Cambridge Analytica – responsabilă de coordonarea campaniei virtuale a lui Donald Trump la alegerile din SUA, dar și de implementarea unei strategii online pentru campania pro-Brexit Leave.EU susținută de Nigel Farage, a reușit să translateze colecțiile de date, modelele comportamentale și anunțurile personalizate în rezultate politice reale.
Astfel, articolul arată cum amprentele digitale ale utilizatorilor din SUA sau din Regatul Unit au devenit elemente primordiale ale campaniilor de marketing politic, conduse din umbră de diferite grupuri de interese particulare. Colectarea de date psihometrice a atins o astfel de anvergură încât, în interviul acordat Grassenger și Krogerus, Alexander James Ashburner Nix, președintele director general al Cambridge Analytica a afirmat nici mai mult, nici mai puțin că, în timpul campaniei electorale prezidențiale americane, compania britanică a ajuns să dețină date psihometrice pentru fiecare din cele 220 de milioane de adulți din SUA. Grație acestor date, fiecare subiect a fost abordat sau bombardat cu materiale audio, video, text, etc personalizate care să-i “atingă” convingerile, temerile, ideile, perspectivele, nevrozele sau dorințele și să-l determine să meargă sau nu la urne și să voteze, sau nu, cu un anumit candidat. Tehnic vorbind, Cambridge Analytica a divizat populația SUA în 32 de tipologii psihometrice, iar candidatul Trump și retorica sa au devenit doar instrumentele prin care s-a implementat un model “big data”.
Viitorul este, în viziunea mea, unul extrem de previzibil. Companiile vor începe o luptă acerbă pentru colectarea de date psihometrice, mecanismele de predicție vor deveni din în ce în ce mai fiabile, iar noi din ce în ce mai bine cartografiați și etichetați. Senzorii de mișcare de pe omniprezentul telefon mobil vor aduce informații suplimentare în cadrul profilelor noastre virtuale. Informația pe care o vom accesa (mai bine spus, care ne va fi livrată) va fi din ce în ce mai personalizată, iar reclamele din ce în ce mai persuasive, pentru că vor reflecta cele mai intime dorințe, temeri, perspective și idei pe care le avem. Oferta va deveni atât de compatibilă cu dorințele și viziunile noastre, încât va fi aproape irezistibilă. Pe scurt, libertatea noastră de a alege, va fi mult restrânsă și, în mare măsură, standardizată.
Autor: Eduard Rudolf Roth / Redactor-șef adjunct OR