„România nu este aşa cum se vede”

Odată plecaţi din România şi stabiliţi în altă ţară, vorbim tot mai des de integrare, de adaptare, de dor de casă… Începem să fim mai critici cu societatea pe care am abandonat-o şi să avem pretenţii din ce în ce mai mari de la cea în care trăim în prezent, fie că ne place ori nu. Suferim sau ne e bine, suntem nostalgici sau nu după viaţa de “dinainte” – sunt sentimente contradictorii care ne încearcă şi ne guvernează existenţa. Fiecare are propriul motiv pentru care decide să ia calea exilului şi să-şi aleagă o nouă patrie. Din plăcere sau nevoie, în căutarea unui trai mai bun, orbiţi de mirajul Occidentului, din spirit de aventură, pentru a ne întregi familia…şi lista poate continua. V-aţi gândit vreodată că, în timp ce noi plecăm din România, alţii vin? Aşa cum noi devenim rezidenţi în alte ţări, tot aşa, străinii devin rezidenţi sau chiar cetăţeni români. Nu contează dacă sunt bogaţi sau săraci, persoane publice sau oameni de rând, şi ei simt ca noi, şi ei sunt oameni, şi pe ei îi macină dorul de ţară…Şi ei depun eforturi pentru a învăţa o nouă limbă, pentru a se integra într-o societate diferită de a lor, şi ei sunt…umani.

Ne-a întărit această convingere cântăreaţa de origine argentiniană, Analia Selis, căsătorită cu violoncelistul român Răzvan Suma, şi în prezent stabilită în România. Analia a debutat pe scena muzicală din ţara noastră la Festivalul internaţional “Cerbul de aur”, ediţia 2004, unde a reprezentat Argentina, reuşind să se clasifice pe locul al treilea. Cu un palmares bogat în domeniu şi numeroase apariţii televizate, Analia Selis şi-a creat un stil propriu, cântând alături de instrumentişti de valoare din Argentina, Cuba, Columbia şi România. “Acum cinci ani, cineva m-a descoperit cântând LatinoAmerica într-un subsol din Bucureşti. Trece timpul şi îmi dau seama că LatinoAmerica este muzica pe care ştiu să o cânt cel mai bine, pe care o simt cel mai mult. Vreau să dăruiesc această muzică tuturor celor care vin cu sufletul deschis să primească ceea ce am de oferit.”, mărturiseşte artista pe site-ul său oficial. Vă invităm să-i ascultaţi muzica şi să fiţi atenţi la versurile cântecului care a consacrat-o în România -“Yo no soy de aquí”.

Ana-Maria Marinescu: Spuneţi-ne, vă rog, care a fost motivul pentru care aţi ales să locuiţi în România şi dacă înainte aţi mai trăit şi în altă ţară în afară de cea natală.

Analia Selis: Am venit în România pentru soţul meu, Răzvan. Ne-am cunoscut în SUA, unde am locuit aproape opt ani.

A.M.M.: Printre cântecele dumneavoastră cele mai cunoscute se numără “Yo no soy de aquí” (“Eu nu sunt de aici”). Vorbiţi-ne puţin despre el! Dacă nu greşesc, versurile vă aparţin, nu-i aşa?

A.S.: Da, eu am compus şi versurile şi muzica. Este un cântec care mă reprezintă foarte mult, l-am scris la câteva luni după ce am venit în România. Aveam sentimentul de apartenenţă la mai multe locuri, sufletul meu umbla pierdut pe undeva…

A.M.M.: Spune cântecul: “…era drumul meu şi eu l-am urmat, am ajuns aici / Ca să fiu fericit(ă)”. Credeţi în destin sau mai degrabă în vorba românului “Ce-şi face omul cu mâna lui…?”

A.S.: Ambele. Cred că fiecare are drumul său predestinat în viaţă. Depinde de noi dacă-l urmăm sau nu. Trebuie să ne ascultăm vocea interioară, să ţinem cont de intuiţia noastră şi să ne umplem viaţa de dragoste, pentru a ajunge acolo unde trebuie să ajungem.

A.M.M.: “Privesc în urmă atunci când nu mă doare”… Ce faceţi atunci când vă este dor de locurile natale, de familie? Aveţi vreo reţetă pentru vindecarea dorului de ţară?

A.S.: Este foarte greu să fii departe. Este o responsabilitate pe care ne-o asumăm zilnic. Mie îmi face foarte bine să plâng, să ascult muzică din ţara mea şi… să plâng. După furtună iese soarele. 🙂

A.M.M.: Continuăm cu acelaşi cântec: “Eu nu sunt de-aici / Şi nici de-acolo”. Nu ştiu dacă aveţi naţionalitate română, având în vedere că sunteţi căsătorită cu un român, dar aş vrea să vă întreb dacă vă simţiţi româncă, dacă gândiţi în limba română. Şi o întrebare mai delicată: ce înseamnă pentru dumneavoastră acasă?

A.S.: (Răspunde în limba română) Acasă este şi în Bucureşti, şi în Tucuman (unde m-am născut), şi la Madrid, unde merg destul de des pentru că am familia acolo. Dacă vorbesc spaniolă, gândesc în spaniolă; dacă vorbesc româneşte, gândesc în româneşte şi, dacă vorbesc engleza, la fel.  Dar mă simt argentiniancă, până acum nu m-am simţit niciodată româncă. Îţi răspund în limba română pentru că, aşa cum nu mă simt româncă, tot aşa respect extrem de mult România.

A.M.M.: Observ că vorbiţi foarte bine limba română. Cât timp v-a luat învăţarea acesteia? Soţul dumneavoastră a avut un rol important în acest proces sau v-aţi descurcat singură?

A.S.: Vorbesc, foarte bine, trei limbi străine: spaniola, româna şi engleza. Este greu să vorbeşti perfect o limbă. Am învăţat româna în SUA, unde am locuit înainte să vin în Bucureşti. Răzvan m-a ajutat, dar nu a jucat rolul de profesor, doar m-a învăţat lucruri mărunte, din viaţa de zi cu zi.

A.M.M.: Aveţi o fetiţă – Noa -, care s-a născut anul acesta. Să vă trăiască! În ce limbă îi vorbiţi şi ce cântece de leagăn îi cântaţi, româneşti sau argentiniene? Ştiu că e prematur, dar v-aţi gândit cum o veţi educa? Presupun că va fi cel puţin bilingvă.

A.S.: Îi vorbesc şi îi cânt în spaniolă. Câteodată îi cânt şi în română şi engleză, dar majoritatea cântecelor sunt în spaniolă. Am câteva cântece de leagăn preferate: “Duerme negrito” (un cântecel argentinian foarte frumos), “Caminito del Indio” şi multe altele. I-am cântat lui Noa aproape tot repertoriul meu, plus improvizaţii zilnice.

A.M.M.: Referitor tot la comunicare şi exprimare, a spune “te iubesc” într-o limbă care nu este a ta, nu pierde din magie? Se spune că anumite lucruri, de exemplu număratul banilor (care nu are nimic de-a face cu iubirea!) trebuie făcute în limba maternă. Ce părere aveţi în acest sens?

A.S.: (Răspunde în limba română) Da, aşa este. Dar “te iubesc” sună foarte frumos atât în română cât şi în engleză.

A.M.M.: De ce vă este cel mai tare dor din Argentina?

A.S.: De bunica şi de prietenii mei.

A.M.M.: Ce v-a atras cel mai mult atenţia când aţi venit prima dată în România?

A.S.: Griul din Bucureşti. Însă acum este muuult mai bine!

A.M.M.: Ce vă place cel mai mult în România? Dar cel mai puţin?

A.S.: Răzvan, Noa şi prietenii mei sunt ceea ce-mi place cel mai mult în România. Ceea ce nu-mi place este că există foarte mulţi oameni frustraţi.

A.M.M.: Descrieţi-i pe români în trei cuvinte!

A.S.: (Răspunde în limba română) Sunt foarte puţine trei cuvinte ca să vă descriu.

A.M.M.: Un sfat pentru românii care au ales, de plăcere sau de nevoie, să plece în Spania.

A.S.: (Răspunde în limba română) Să nu încercaţi să aşteptaţi de la altă ţară (oricare ar fi) acelaşi lucru pe care îl aşteptaţi de la ţara voastră. A trăi în altă ţară este un lucru minunat tocmai pentru că trăieşti lucruri diferite decât cele trăite toată viaţa.

A.M.M.: Şi un sfat pentru spaniolii sau străinii care doresc să viziteze sau să locuiască în România?

A.S.: (Răspunde în limba română) Să nu credeţi că România este aşa cum o vedeţi prin majoritatea oamenilor care se mută în Spania.

Interviul realizat de, Ana-Maria Marinescu