Pusa Roth: Fiziologia gustului – Ceaiul

Doamnelor și domnilor, m-am gândit că n-ar fi rău să vorbim și despre ceai, poate cea mai consumată băutură de pe planetă după apă. Se spune, pentru că nu se ştie sigur, că ceaiul a fost descoperit acum 5000 mii de ani în timpul împăratului chinez Shen Nung, iar în Anglia, de pildă, a ajuns abia în secolul al XVII-lea, când marinarii Companiei Indiilor de Est au adus din China pachete cu frunze de ceai pentru rude şi prieteni. Ca să realizaţi cât de mult le-a plăcut ceaiul, pe la 1700 existau în Londra peste 500 de cafenele care vindeau ceai. Statisticile vremii arată că a scăzut astfel consumul de alcool.

Pe la începutul secolului al XIX-lea, Ana, soţia celui de-al şaptelea duce de Bedford, a început tradiţia ceaiului de după-amiază, pentru a suporta mai uşor timpul până la cină. De, foamea dar și plictiseala au fost şi vor rămâne cucoane mari! Cam în aceeaşi perioadă, cel de-al patrulea conte de Sandwich, mare jucător, nu a dorit să se depărteze de masa de joc şi a pus o umplutură între două felii de pâine. Remarcaţi cum se poate scrie istoria, fie ea şi cea gastronomică? Pe la 1904 un comerciant din New York, a trimis, evident din greşeală, mostre de ceai în pliculeţe de mătase, inventându-se astfel ceaiul la pliculeţ. Lămâia adăugată la ceai este un obicei rusesc, adus în Anglia de fiica cea mare a reginei Victoria, care se măritase cu împăratul Prusiei.

Pentru a vă stârni interesul față de această licoare minunată, vă reamintesc, doamnelor şi domnilor, că există un ceai care este privit ca şampania ceaiurilor. El creşte la poalele munţilor Himalaya, la o altitudine de peste două mii de metri. Alegerea vă aparţine.

Cu bine și cu bucurie!

Pușa Roth
http://libersaspun.3netmedia.ro/rezumate/fiziologia-gustului-ceaiul/