Pușa Roth: Duiliu Zamfirescu alias Don Padil

Membru titular al Academiei Române, senator de Putna, ministru de Externe în guvernul condus de generalul Averescu, președinte al Camerei Deputaţilor, Duiliu Zamfirescu (30 octombrie 1838, Dumbrăveni, județul Vrancea – 3 iunie 1922, Agapia, Județul Neamț) este cunoscut de cititorul mileniului trei prin intermediul romanelor sale ,,Viaţa la ţară” şi ,,Tănase Scatiu” (1907). Pentru această ediție a publicației ,,Occidentul românesc” am ales  poezia ,,August” pentru a omagia această ultimă lună a verii, luna lui ,,Gustar”, dar și pentru a reaminti cititorilor o altă latură a creației acestui mare scriitor, așezat cumva în garderoba istoriei de o lume prea grăbită, fascinată de oferta virtuală.

„Pe luciul fără hotare/Al apelor ce-au adormit,/Din fund de haosuri răsare/Melancolia zâmbitoare/A stelelor ce-au răsărit.//Întârziat pe malul mării/Eu în adâncuri rătăcesc/Şi prins de farmecul uitării/Las jos tot lutul pământesc/Şi-n lumea naltului plutesc.//Şi când mă uit în urma mea/La discul rotunjit din tină,/Îl văd schimbat deodată-n stea,/C-o licărire de lumină/ Îndepărtată, rece, lină.//Iar pe luceferii de noapte/Parcă mai lesne-i văd apoi/Că sunt pământuri vechi, răscoapte,/Că-s plânsete acele şoapte/Ce curg din spaţiuri spre noi.//O, lege! cât îmi pari de mare!…/Ce farmec pui în toate cele!…/De te-ai numi, în timp, uitare,/Sau, în distanţă, depărtare,/Tu schimbi pământurile-n stele.//Care-i privirea omenească/Pătrunzătoare de mister,/Ce-ar îndrăzni să bănuiască/Că lumea noastră pământească/Trăieşte însăşi ea în cer?”.

Ca poet, Duiliu Zamfirescu se observă foarte exact, scriindu-i, în 1895, lui Maiorescu: „Eu cred că, în adevăr, la mine este oarecare originalitate, dar nu mă cred în stare de a impune nimic, ba chiar această originalitate mă tem să nu pară căutată, în lipsa adevăratei simțiri poetice”. Acumulând elanuri și forme lirice din Macedonski, Gautier, Carducci, Leopardi, Musset, Hugo, Byron și alții, poezia lui Duiliu Zamfirescu este marcată la început de convenționalisme și exotisme neoromantice, apoi de un neoclasicism cantabil și fastuos, egal împărțit între elegie încărcată, retorism împănat mitic și cu sonorități parnasiene, pentru a-și da apoi o altă măsură de autenticitate a simțirii.

Duiliu Zamfirescu a scris versuri, proză scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuție a sa la literatura română o reprezintă romanele sale din Ciclul Comăneștenilor, o adevărată saga a literaturii rămâne (,,Viața la țară”, ,,Tănase Scatiu”, ,,În război”, ,,Îndreptări” și ,,Anna”). Acestea se constituie în primul ciclu din literatura română, asemănător ciclului Les Rougon-Macquart al lui Emile Zola. Cele cinci volume au fost scrise departe de țară, la Roma, când autorul lucra la legația română din Italia. La acestea se adaugă primul roman epistolar din literatura noastră, ,,Lydda”.

Prin intermediul familiei Comăneșteanu, reprezentantă a vechii boierimi, opusă parveniților de teapa odiosului personaj Tănase Scatiu, romancierul ne oferă imaginea complexă a societății românești de la finele veacului al XIX-lea.  Duiliu Zamfirescu s-a stabilit la București, în vara anului 1882, după o scurtă carieră de magistrat la Hârșova și Târgoviște, în calitate de redactor al ziarului ,,România liberă”  unde semnează cu pseudonimul Don Padil, rubrica „Palabras”. Revista ,,Literatorul” publică piesa ,,O suferință”, iar în anul 1883  îi apare primul volum ,,Fără titlu”, ce cuprinde poeme și nuvele. Se desparte de cercul de la ,,Literatorul” și începe să frecventeze Junimea.

Un an mai târziu, în 1884, are loc prima reprezentație a piesei ,,Prea târziu”, scrisă în colaborare cu Ștefan Vellescu. În luna iunie revista ,,Convorbiri literare” îl publică prima oară cu poezia ,,Iarna”. Apare romanul ,,În fața vieții”, însă reacțiile criticii sunt nefavorabile. Tot acum începe corespondența dintre Duiliu Zamfirescu și Titu Maiorescu care va dura până în 1913. O cronologie a creației va segmenta în trei opera lui Duiliu Zamfirescu. Perioada începuturilor, a cristalizării unui program literar și a manierei epice, de la 1879 la 1895, cuprinzând volumele ,,Fără titlu” (1883), ,,În fața vieții” (1884). ,,Lume nouă și lume veche” (1895), urmată de momentul de tranziție reprezentat de studiul despre Tolstoi, publicat în 1892, în ,,Convorbiri literare”. În această perioadă îi apar nuvelele „Un drum greșit”, ,,Locotenentul Sterie”, ,,Conu Alecu Zăgănescu” și ,,Subprefectul”.

Perioada dintre anii 1895 și 1908, cuprinde volumele ,,Viața la țară” (1898), ,,Novele romane” (1895), ,,Tănase Scatiu” (1907), ,,În război” (1902), ,,Îndreptări” (1908), ,,Imnuri păgâne” (1897) și ,,Poezii nouă” (1899). Perioada finală, de la 1908 încolo,  apar volumele ,,Anna sau Ceea ce nu se poate” (1911), primul roman greu clasabil din literatura română ,,Lydda” și  ,,Furfanto” (Trei novele). Lovinescu publica în ,,Convorbiri literare” întâiul studiu despre prozatorul Duiliu Zamfirescu.  Referindu-se la creația sa, Duiliu Zamfirescu afirma: „am trăit o viață întreagă, cătând să pun de acord clasele sociale ale țării noastre pe latura lor estetică”, dar și că scopul operei sale este de a „căuta tocmai ce oamenii ascund – mobilele sufletești”, indică o polaritate absolut semnificativă pentru conștiința prozei românești. Semnificativă din unghiul istoriei literare, al evoluției mentalității literare, al tehnicii narative, sociologic, psihologic și axiologic deopotrivă. Teatrul lui are o singură mare calitate – replica. Rapidă, nu o dată tulburătoare, determinând situații ce alternează dinamic, chiar excesiv de dinamic, până la spulberarea tensiunii dramatice.

Tănase Scatiu este publicat pentru prima oară sub formă de foileton în perioada noiembrie 1895 – februarie 1896 în revista bucureșteană ,,Convorbiri literare” și în volum în 1907 de către Editura Alcalay din București. Romanul continuă acțiunile principalelor personaje din ,,Viața la țară” (1894-1895), fiind cel de-al doilea volum din ciclul Comăneștenilor ce mai cuprinde, așa cum am mai scris, încă alte trei volume: ,,În război” (publicat în foileton în 1897-1898 și în volum în 1901), ,,Îndreptări” (publicat în foileton în 1901-1902 și în volum în 1908) și ,,Anna” (publicat în foileton în 1906 și 1910 și în volum în 1911). Primele trei romane au fost publicate în anul 1907 în colecția ,,Biblioteca pentru toți” a Editurii Alcalay într-un singur volum intitulat Istoria Comăneștenilor, acesta fiind primul ciclu romanesc din literatura română.

În august 1911, după apariția volumului ,,Anna”, ciclul întreg de cinci romane a fost denumit Romanul Comăneștenilor. ,,Tănase Scatiu” are dimensiuni reduse, fiind un supliment al romanului ,,Viața la țară”, împreună cu care formează o unitate epică. Acțiunea se concentrează în jurul personajului titular, incult, bădăran și violent, ce-i întruchipează pe arendașii îmbogățiți care dobândesc o tot mai mare influență în politica românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea și se strecoară brutal în clasa boierească.  Primele două romane ale Ciclului Comăneștenilor au fost ecranizate în filmul ,,Tănase Scatiu”, regizat de  Dan Pița după un scenariu scris de Mihnea Gheorghiu. Rolul titular a fost interpretat de actorul Victor Rebengiuc. Premiera a avut loc pe 25 octombrie 1976. Romanul a fost dramatizat de Iosif Petran pentru Teatrul Național Radiofonic, un spectacol cu o durată de 95 de minute, în regia artistică a lui Mihai Zirra. Ștefan Mihăilescu – Brăila a jucat rolul titular. Piesa a fost difuzată în premieră în perioada 11–16 iunie 1967.

Autor: Pușa Roth (București – România)
Jurnalist, dramaturg, membru a Uniunii Scriitorilor din România, Senior Editor în cadrul redacției Occidentul Românesc din anul 2012.