Prin Canare, pe urmele lui don Alejandro

138

Mulţi români de seamă au trăit şi creat în afara graniţelor României, făcând cinste poporului nostru. Păcat că atunci când ne întreabă cineva la cine ne gândim concret, ne vin în minte doar personalităţile celebre precum Brâncuşi, Eliade, Ionescu, Cioran. Românii de vază sunt mult mai mulţi, dar, modeşti, nu se înghesuie la rampă. Un savant cu adevărat prestigios, de la naşterea căruia s-au împlinit recent o sută de ani, a trăit, ca şi noi, în Spania şi n-a fost cu nimic mai prejos decât intelectualii de marcă pomeniţi anterior. Profesorul Alexandru Ciorănescu, vestitul savant taciturn din Insulele Canare, a trăit o viaţă care ar putea face subiectul unui roman interesant.
Am pornit la drum pe urmele reputatului profesor pe insula Tenerife. Mă contaria lipsa aproape completă de informaţii privind viaţa sa privată. Îmi doream să aflu mai multe despre omul din spatele catedrei, despre felul în care l-au cunoscut locuitorii Insulelor Canare, cetăţenii ţării sale de adopţie. Şi îmi mai doream să văd cu proprii mei ochi locurile prin care a trecut, străzile oraşului în care a trăit, natura şi oamenii cu care s-a înconjurat.
Despre Tenerife, supranumită şi „Insula Primăverii Veşnice”, se perpetuează legende potrivit cărora ar fi întruchiparea a ceea ce a mai rămas din dispăruta Atlantidă. Soarta a vrut ca, în anul 1948, în şirul naufragiaţilor istoriei care au poposit pe aceste meleaguri să se înscrie şi românul Alexandru Ciorănescu, împreună cu soţia sa, Lydia. Venise acceptând un post de lector de limba franceză, oferit de Universitatea La Laguna, una dintre cele mai vechi universităţi spaniole. Guvernul comunist din România îl destituise din funcţia de consilier cultural pe lângă Ambasada Română de la Paris, interzicând ieşirea din ţară a celor doi fii ai lor, minori. Nu ştiau pe atunci că aveau să treacă peste douăzeci de ani până la eliberarea copiilor din captivitatea abuzivă.
Născut în România în anul 1911, licenţiatul în literatură română şi franceză avea să devină un respectat filolog şi profesor, unul dintre pionierii literaturii comparate din Spania. Refugiat pe coasta Tenerifei, fugind de teribila ameninţare a dictaturilor europene interbelice şi de urmările celui De-al Doilea Război Mondial, a ales ca strategie de supravieţuire studiul unui domeniu teoretic intangibil, o disciplină intelectuală pură. I s-a dedicat cu atâta ardoare încât s-a convertit într-o figură-cheie salvatoare a patrimoniului istoric şi literar al Arhipelagului Canarelor.


Imensele sale cunoştinţe şi capacitatea sa de sinteză, îmbinate cu modestia şi simplitatea exemplară, l-au ridicat la rangul de reprezentant al plenitudinii ştiinţei în sens rensacentist. În zilele noastre, termenul la modă care l-ar fi descris cel mai bine ar fi probabil neologismul allrounder. Alejandro, aşa l-au rebotezat spaniolii, a fost un umanist, probabil unul dintre ultimii reprezentanţi ai speciei pe cale de dispariţie a omului de ştiinţă complet, cu cunoştinţe vaste, care depăşesc cu mult limitele înguste ale unei singure discipline.
Revin însă la plimbarea prin locurile în care a trăit. Am fost surprinsă să constat că locuitorii Tenerifei nu înregistrează nici cel mai mic discomfort acustic atunci când se confruntă cu numele atât de „exotic” de Ciorănescu. Un şofer de taxi din capitala Santa Cruz mi-a silabisit zâmbind: Si-oranescu. Mi-am manifestat recunoştinţa după modelul spaniol de a „da mulţumire” – dar las gracias (aşa cum noi dăm bineţele). Şoferul mi-a răspuns vesel, printr-o expresie în coadă de peşte, de mai mare dragul: la gracia la tiene Usted en la cara („graţia vă stă înscrisă pe faţă”). Încep să înţeleg mirajul exercitat de amestecul fermecător de limbi şi dialecte asupra cercetătorului-literat, care a ales să trăiască aici, înconjurat de astfel de oameni!
Pe aici, „Alejandro Ciorănescu” se recită fluid, fără efort, cu „si” la început şi fără tremă pe „ă”. Librarul, m-a privit cu un zâmbet dezarmat: Sioranescu? S-a scuzat că nu avea momentan nimic în sortiment, dar m-a trimis două străzi mai departe, la doi paşi, unde activează Biblioteca Insulară. Şi ţin-te frate, prestigioasa instituţie poartă numele de nici mai mult nici mai puţin Alejandro Ciorănescu! Biblioteca ocupă 4000 de metri pătraţi, rămânând deschisă publicului 24 de ore din 24! Fără îndoială că primii care profită de această adevărată mană cerească sunt studenţii Universităţii La Laguna, cea la care a activat Ciorănescu însuşi.
La Laguna, municipiul situat la nord-est a rămas incontestabil capitala de suflet a întregii regiuni. Fondat încă din secolul al XV-lea, a fost capitala insulei Tenerife şi a întregului Arhipelag al Canarelor până în secolul al XIX-lea. Recunoaşterea sa internaţională a culminat cu înscrierea în anul 1999 în Patrimoniul Cultural al Umanităţii de sub egida UNESCO. Cu toate acestea, plimbarea pe străzile sale fermecătoare are darul de a deconecta de lumea exterioară. Turiştii dornici de soare şi mare par a nu fi descoperit încă farmecul discret al oraşului universitar, care trezeşte nostalgii din secolul trecut.
Inevitabil, gândul zboară la silueta misterioasă a profesorului taciturn, pe care l-au purtat paşii pe aici. Alexandru Ciorănescu a fost docent al acestei Universităţi timp de treizeci de ani, predând nu doar Filologie Romanică, ci şi Franceză, Română, Italiană. Portugheză şi Literatură Comparată. Era unul dintre acei profesori la care se recurgea atunci când alţii nu făceau faţă. Se spune că instituţia academică nu l-ar fi recunoscut îndeajuns pentru efortul său generos, dar catedra pe care nu a condus-o niciodată l-a recompensat prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa în anul 1990. Multiplele sale publicaţii în şase limbi îl califică drept umanist şi enciclopedist incontestabil.
„Îl vedeam venind târziu, mereu punctual, înalt şi mândru, îndreptându-se spre secretariat, de unde îşi prelua corespondenţa şi pleca la cursuri; apoi ieşea, la fel de drept şi de distant, saluta, asta da, întotdeauna corect, cobora pe scările de marmură cenuşie ale vechii Universităţi şi se întorcea la Santa Cruz. Mereu aşa, niciodată nu l-am văzut oprit pe coridoare, discutând cu un student sau cu alt profesor, niciodată nu a participat la întâlniri, reuniuni, comisii sau ocazii mondene. Cei care îl aveau la clasă spuneau că era bun, ştia multe; noi, cei care îl vedeam doar trecând pe culoare, gândeam că aşa trebuie să fie: un om care ştia multe.” Sunt cuvintele cu care îl caracterizează pe Alejandro Ciorănescu profesorul Maximiano Trapero, şeful Catedrei de Filologie Spaniolă de la Universitatea din Las Palmas de Gran Canaria, într-un articol publicat în cotidianul La Provincia pe 27 noiembrie 1999, la două zile după moartea marelui filolog.
Se consideră norocos pentru că a avut şansa să-i devină mai apropiat. Tot el spune: „cunoscând cu adevărat dimensiunea intelectuală a lui Alejandro Ciorănescu şi importanţa operei sale, am început să-l admir. Am înţeles atunci că abţinerea sa de la participarea la viaţa universitară din La Laguna – mă refer la catedre, alegeri, secretariate, decanate etc. – avea o justificare în opera sa de investigaţie, cea căreia i s-a dedicat cu trup şi suflet, mai presus decât titlurilor şi onorurilor, chiar cu preţul renunţării la o remuneraţie mai demnă şi mai generoasă.” Sunt puţini aceia care l-au cunoscut mai îndeaproape, descoperind surprinşi un intelectual afabil, cu o conversaţie strălucită, cu un fin simţ al umorului, vesel şi galant.


Meritul său major faţă de Spania este acela de a fi primul care a tradus din franceză documentele istorice care stau la baza constuirii entităţii cunoscute astăzi unanim drept Insulelele Canare. Reconstituind migălos însemnările de la faţa locului ale cavalerului francez Bethencourt, în timpul conquistei, cronica Le Canarien, a intrat în istorie drept opera cea mai cunoscută a istoricului Alejandro Ciorănescu. Scrierile sale au pecetea universalităţii, sunt martorele unei curiozităţi fără margini, dublate de cunoştinţe acumulate din atât de multe domenii, încât numai o minte enciclopedică, de erudit desăvârşit, putea să le cuprindă. Un fenomen unic în epoca noastră, când pericolul super-specializării pe domenii din ce în ce mai restrânse constituie o ameninţare pentru substanţa culturii în accepţiune tradiţională.
Naţiunea care l-a adoptat pe Ciorănescu este conştientă de valoarea lui. Se consideră că pasiunea cu care s-a dedicat chestiunilor specifice Insulelor Canare este benefică tuturor locuitorilor, pentru că i-a ajutat să vadă acum lucrurile cu mai multă claritate. Alejandro Ciorănescu a ştiut să mulţumească Insulei Tenerifa pentru ospitalitatea cu care l-a primit, oferindu-i roadele cercetărilor sale pe teme specifice care o individualizează, conturându-i portretul în întreaga lume.
Parcă anume ieşită în cale pentru a mă atenţiona încă odată asupra caracterului cu adevărat enciclopedic al cercetătorului tinerfeño de origine română, Grădina Botanică din oraşul Puerto de la Cruz mă surprinde plăcut: opera cu caracter de cronică, dedicată originii şi bogăţiei acestui centru este semnată de acelaşi Alexandru Ciorănescu. Grădina botanică din Puerto de la Cruz este reponsabilă pentru prezenţa multor plante pe care le considerăm de pe acum de la sine înţelese în Europa. Spre exemplu, pe insula Tenerife cresc peste 30 de soiuri de cartofi, unele dintre ele provenind din specii deja dispărute pe continentul sud-american.
Sunt multe instituţii, lucrări şi manifestări dedicate lui Alejandro Ciorănescu pe Insulele Canare. Există chiar şi o trupă de teatru alejandro ciorănescu. De bună seamă că nu am descoperit tot ce s-ar fi putut găsi pe parcursul unei singure săptămâni de sejur, legat de personalitatea atât de prolifică a valorosului om de cultură.
A primit onoruri şi distincţii atât de multe, încât simpla lor enumerare ar ocupa un spaţiu considerabil. A fost un om fundamental, în sensul etimologic al termenului, un adevărat clasic al secolului XX. A scris nu numai despre Insule, ci a elaborat şi studii critice despre opera autorilor relevanţi autohtoni, cum ar fi Antonio de Viana, Elías Serra Rafols şi Leopoldo de la Rosa. Opera în patru volume, Istoria oraşului Santa Cruz de Tenerife în anii 1494-1977, îmbină rigoarea ştiinţifică şi stilul fluent, creând o bază de date inestimabilă, imposibil de egalat, chiar şi la treizeci de ani de la apariţie. Nimeni altcineva n-a reuşit să studieze atât de metodic toate arhivele canariene, provinciale, locale, civile, religioase şi familiale.
Cariera sa literară este fără egal. Însăşi începuturile ei au pus bazele viitoare: pe vremea bacalaureatului colabora deja cu revista colegiului pe care îl frecventa la Bucureşti, unde conta pe sprijinul lui Emil Cioran în persoană. Pasiunea, entuziasmul, sacrificiul l-au însoţit şi pe Alexandru Ciorănescu pe tot parcursul vieţii sale. Finalizarea studiilor la Sorbona a condus la perfecţionarea sa teoretică şi la punerea în practică a metodei sale comparative. Se spune că Ciorănescu ar fi făcut pentru literatură ceea ce Ibáñez a făcut pentru sociologie.
Înainte de a face calea întoarsă pe bătrânul continent, am mai coborât odată panta lină a străzii Alejandro Ciorănescu din Santa Cruz. La baza ei, ochi în ochi cu Oceanul Atlantic am realizat că mă aflam pe un areal cu valoare istorică: era locul în care Amiralul Nelson şi-a pierdut un braţ. Zadarnic încercase britanicul să pună stăpânire cu forţa pe insulă. Iată că, tăcut şi retras, demn şi modest, românul Ciorănescu a reuşit în mod paşnic şi prin daruri benefice să dobândească ceea ce lui nu i-a da… mâna: inimile conaţionalilor din patria sa adoptivă!

Gabriela Căluţiu Sonnenberg – Benissa