„Pensula este pur și simplu o prelungire a sufletului”

Interviu cu Cătălina Moldovanu-Giebl (Spania), artist

O discuție cu Cătălina este ca o plimbare pe valurile mării: cu urcări tumultuoase pe culmile artei pe care o transmite cu pasiune prin culoare și coborâri adânci în sufletul din care izbucnesc toate picturile ei minunate. Este un artist complex, care se exprimă și prin muzică și literatură, nu doar prin pictură, care iubește șahul, crede cu tărie în iubire și în salvarea lumii prin iubire și care își trăiește viața din plin, clipă de clipă, fără a uita să îi bucure și pe cei din jurul ei cu tot ceea ce are de oferit. Cătălina Moldovanu-Giebl este nominalizată pentru premiile de excelență acordate în cadrul celei de-a doua ediții a campaniei Occidentul Românesc „Noi susținem excelența!”

Occidentul Românesc: Cum ai ajuns să te stabilești în Spania, care a fost traseul tău înainte de a ajunge aici?

Cătălina Moldovanu-Giebl: Aș putea răspunde scurt: Liceul de matematică-fizică Vasile Alecsandri, Facultatea de Studii Economice, promoția ‘96, studii de design interior la Hamburg Academy, Colegiul de Haute Couture 1993-1994, Goethe Institut 1998-2000, Espanol para extranjeros – Escuela de idioma Puerto de la Cruz 2005… Dar realitatea este mult mai surprinzătoare decât o simplă înșiruire de date cu valoare cel mult pentru un CV. Privind retrospectiv viața mea, totul are sens, logică, răspuns. Decizia de a veni în Tenerife a fost luată într-o dimineață a începutului de an 2005, pe terasa unui luxos hotel din Maspalomas, Gran Canaria, unde eu și soțul meu ne aflam în vacanță – prima după aproape șase ani dedicați în exclusivitate unui mare concern german, unde lucram amândoi (în Frankfurt, apoi în Munchen). Motivul luării acestei decizii este… original, chiar haios, aș spune: a fost răspunsul la întrebarea: „Cati, de ce trebuie să trăim într-o țară unde 80% vremea este friguroasă și 20% catastrofală?” Și cum pentru mine important era – și continuă să fie nu UNDE trăiești, ci cu CINE decizi să îți trăiești viața… a fost simplu, trei luni mai târziu, veneam cu două containere în Tenerife.

Occidentul Românesc: Cum ți-ai descoperit talentul, pasiunea pentru artă, mai exact pentru pictură?

Cătălina Moldovanu-Giebl: La vârsta de 7 ani s-au deschis porțile larg spre lumea fascinantă a frumosului într-una din multiplele forme de manifestare: muzica. Primul meu mentor, învățătorul meu Mihai Hogaș, mi-a pus o vioară în mână și m-a instruit mai mulți ani, deși din clasa a IV-a ne-am mutat la Galați, din dorința mamei mele de a oferi o educație mai bună fiicelor sale (mai cosmopolită, aș spune râzând), iar el făcea un efort să vină din Viile, satul copilăriei mele, la oraș. Apoi, maeștrii nu au întârziat să apară: doamna Benescu, noua mea învățătoare, m-a învățat ca intransigența față de slăbiciunile personale este o formă de autodepășire. Corneliu Stoica, directorul școlii generale 29 și dirigintele clasei noastre, este un alt maestru care mi-a deschis calea spre literatură, încurajând tinerele talente în a-și manifesta creativitatea și impulsionând această formă de exprimare a sufletului prin publicarea unei reviste literare: „Autori copiii”, în umbra cenaclului „Petale de lumină”. Dar… prima mea diplomă a venit la un concurs de desene pe asfalt, în 1978, la vârsta de șapte ani. Apoi s-au adăugat altele, la șah, literatură, limba engleză, creativitate, multe medalii și distincții acordate de sistemul de învățământ pentru funcțiile cu care am fost învestită de-a lungul educației mele instituționale. Mama le-a păstrat pe toate, ca pe un trofeu drag, poate pentru a-mi reaminti în timp, atunci când viața te îngenunchează, că puterea de a continua cu pași fermi este însămânțată adânc înlăuntrul ființei noastre.

Occidentul Românesc: Dacă ai fi rămas în România ai fi făcut tot artă sau altceva?

Cătălina Moldovanu-Giebl: Arta, ca formă de exprimare a sufletului cucerit de frumusețe și de dorința de a fi prezent când se scrie istoria umanității, este transcendentă în timp și spațiu: consider că nu are un spațiu fizic delimitat, nu poate fi coercizată de presiunea nici unui factor exterior, pentru că locul ei este în inima artistului. Și acesta, pentru a nu se axfixia, își va căuta și facilita întotdeauna posibilitatea de a se exprima pentru a scăpa de acest nod ce se pune în gât, când inima este prea plină și vrea să vorbească. Nu cred că aș fi făcut altceva, indiferent în ce colț din lume m-aș fi născut!

Occidentul Românesc: Care au fost cele mai mari provocări la adaptarea la Spania?

Cătălina Moldovanu-Giebl: Viața este o provocare continuă, pentru că este generoasă și înțeleaptă și ne oferă în fiecare zi posibilitatea de a descoperi lucruri noi despre noi înșine, unde trebuie să luăm decizii care vor influența următorii pași, ca pe tabla de șah. Un bun jucător de șah știe că are nevoie de liniște pentru a-și analiza următoarele mișcări înainte de a muta o piesă, fără să depășească termenul de timp impus de joc. Nu  poate influența imprevizibilul, dar poate fi pregătit pentru a-i face față, cultivând zi de zi valorile interioare. Cred că noi, românii, suntem binecuvântați datorită sângelui de dac care curge prin vinele nostre. Lor trebuie să le mulțumim pentru această putere care ne împinge să mergem înainte, indiferent de greutăți. În cazul meu, cum spuneam, schimbarea a venit după trei luni de la luarea deciziei. În aceste trei luni m-am pregătit pentru noua etapă a vieții, începând să studiez, zilnic, ori de câte ori timpul îmi permitea, limba spaniolă – cu ajutorul pachetelor interactive oferite de Langscheid, pe care le recomand. Pentru aprofundarea frumoasei limbi spaniole am făcut un curs intensiv, ulterior, într-o instituție privată de limbi străine pentru străini. Am considerat că acesta era esențialul de care aveam nevoie pentru a face față noii provocări din viața mea – capacitatea de comunicare, fără de care ființa umană se izolează, se închide în cercul vicios al neputinței de a se dărui. 

Occidentul Românesc: Ce îți place cel mai mult la patria ta adoptivă?

Cătălina Moldovanu-Giebl: La întrebarea aceasta îmi vin atât de multe răspunsuri în minte, începând de la bucătăria canariotă (ador gofio!) și gălăgia acestor guachince unde se simte intensitatea cu care își trăiesc viața, ajungând la romantismul cântecelor, la străzile cu miros de secolul trecut din La Laguna și La Orotava… Măreția acestui legendar Drago cu nostalgia Grădinii unde Hesperidele cântau viața veșnică, gigantescul gardian Teide, oceanul, el baraquito, băut în buna companie a prietenilor de drum, viața culturală vie a străzii, respectarea tradițiilor… Inclusiv acest „mañana” convertit  într-un modus vivendi, care inițial este exasperant pentru cel care nu a învățat înca virtutea răbdării, îmi este drag.

Occidentul Românesc: Ce anume îți lipsește din România, de ce ți-e dor?

Cătălina Moldovanu-Giebl: Ceea ce îmi lipsește mie din România port în suflet… Mormântul părinților și al bunicii mele; prietenii, chiar dacă îi văd sau comunicăm cu ajutorul tehnologiei actuale… Uneori îmi lipsește această strângere în brațe unde inimile își povestesc fără cuvinte dorurile și păsurile, speranța într-un viitor la nivelul adevăratei valori a poporului român.

Occidentul Românesc: Ce anume te reprezintă, ce te face să vibrezi pentru a transmite pe pânză, ce te inspiră?

Cătălina Moldovanu-Giebl: Știi, îmi este relativ dificil să vorbesc despre stilul meu, prefer să las pe seama criticilor de artă, deși în realitate nici ei încă nu s-au pus de acord care este acesta, pendulând între un realism magic și surprarealism, dar mă simt fericită să beneficiez de o apreciere unanimă generoasă: trăsături unice, puternice, curajoase. În realitate, eu simt că mor cu fiecare tablou terminat și renasc cu fiecare tablou gol, alb și provocator, care își așteaptă nașterea, sunt într-o continuă mișcare interioară care îmi marchează evoluția în pictură. Îmi doresc și lupt în fiecare zi pentru a menține vie această lumină în suflet, pentru a transmite cât mai exact informațiile pe care le primesc, majoritatea în timpul somnului, notând visele relevante, pe care, ulterior, le transpun prin intermediul culorilor. Alte tablouri se nasc din adâncul inimii mele, inspirată de sentimentele persoanelor cu care intru în contact și care îmi ating sufletul, culorile mele vorbind despre bogăția întâlnită în sufletele lor. Dar și situația politico-economică actuală mă face să îmi afirm poziția, fiind componentă a timpului meu prezent. Este o foame tremurătoare în lume, de hrană biologică, spirituală, cultură… doar că uneori se mănâncă din platouri murdare și se bea din pahare sparte înainte de vreme. Dar lumea începe să se trezească și să își unească vocile, spunând cu glas tare: nu vreau să văd în această farfurie nici ochi (care să mă privească), nici picior (care să mă lovească).

Occidentul Românesc: Să presupunem că ai o baghetă magică și poți schimba trei lucruri la România, peste noapte. Care ar fi aceste lucruri și de ce le-ai schimba?

Cătălina Moldovanu-Giebl: Bagheta mea magică este pensula mea, pe care o folosesc cu optimism și, vreau să cred, responsabilitate, pentru o unică dorință, de ani de zile: deșteptarea conștiinței individuale și, ca urmare a unui butterfly effect, a celei colective. Odată ce va fi activat acest creier al inimii, nu doar draga mea România, ci toate țările cu care ne împărțim contemporaneitatea vor beneficia de un viitor liber de egoism. Unde nu există egoism, nu există diviziune între corp, suflet și spirit, între frați, între sate, orașe, țări, rase, specii… Doar trăind conștienți că suntem aici pentru a învăța să iubim, fără a conta unde exercităm această unică experiență numită viață, doar așa putem lăsa unica moștenire care nu putrezește în materie: dragostea noastră.

Occidentul Românesc: Sunt, în România, tineri care aspiră la o carieră artistică în acest domeniu (pictură): ce le-ai transmite acestor tineri artiști în devenire?

Cătălina Moldovanu-Giebl: „O găină face același ou oriunde se va afla în lume; dacă face un ou de aur în țara sa, îl va face indiferent unde se va afla”. O citez pe bunica mea, care mi-a dăruit această prețioasă nestemată de înțelepciune. Le spun să nu uite faptul că important nu este mesagerul, ci mesajul în sine… Să nu uite faptul că fiecare generație a dăruit voci cu identitate proprie, care au fascinat lumea prin păstrarea acestei autenticități și măreției creatorului. Să fie fericiți și neatinși de decadența morală a secolului pe care îl împart, să își trăiască fiecare creație ca întâlnire sacră cu ceea ce ei înșiși sunt. Pensula este pur și simplu o prelungire a sufletului și nu o lingură sau o medalie de pus pe frunte.

Occidentul Românesc: În afară de pictură, ce altceva îți mai ocupă timpul – ce îți place să faci?

Cătălina Moldovanu-Giebl: Nu are ziua ore suficiente pentru a mă putea dedica în voie tuturor lucrurilor care îmi plac! De la muzică, ce mă însoțește când pictez, compunând pentru sufletul meu cântece la chitară când sunt veselă, sau la pian, atunci când îmi este dor de oameni buni, la  literatură (citesc mult și nu pierd ocazia să îmi îmbrățișez prietenii spanioli care își publică trăirile în cărți, eu însămi fiind ocupată cu corectura manuscrisului „Totem si Tabu” care sper să vadă lumina tiparului la începutul anului 2019. Studiez ebraica biblică la distanță, dar și rusa/chineza autodidact. Ador șahul și de-abia aștept să fie timpul puțin mai generos cu mine pentru a reîncepe turneele de golf. Joc tenis, în vacanțe fac scufundări, călătorii lungi, prefer țări exotice… Dar cea mai plăcută activitate exersată zilnic pentru care sacrific cu drag micile plăceri personale este aceea de a fi mamă, iubită, prietenă, om.

A consemnat: Camelia Jula

Fotografii: arhiva personală Cătălina Moldovanu-Giebl