Parlamentul României – Senat: Comunicat de presă

48

În perioada 2

7 – 28 martie a.c., președintele Comisiei românilor de pretutindeni, senatorul Viorel Badea, l-a însoțit pe ministrul afacerilor externe, domnul Cristian Diaconescu, în vizita de lucru efectuată în Italia.
Vizita oficială de două zile s-a înscris în cadrul dialogului periodic la nivel înalt cu partea italiană, în contextul unei relaţii bilaterale de Parteneriat Strategic Consolidat. Cu acest prilej, oficialii români au avut întrevederi cu şeful diplomaţiei italiene, Giulio Terzi di Sant’ Agata, cu ministrul pentru afaceri europene, Enzo Moavero Milanesi, cu vice-primarul Romei, Sveva Belviso, precum și cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti. Totodată, au avut loc întrevederi și cu Episcopul ortodox român din Italia, Prea Sfinţia Sa Părintele Siluan, Pr. Isidor Iacovici, reprezentantul comunităţii romano-catolice româneşti, Pr. Ioan Pop, din partea Colegiului Pontifical Român „Pio Romeno” a Bisericii Greco-Catolice, Rev. Dan Iacob, din partea Bisericii Penticostale din România şi Rev. Benone Lupu, din partea Bisericii Adventiste din România.
În cadrul întrevederilor cu autoritățile italiene, a fost salutat stadiul excelent al relaţiilor bilaterale dintre cele două state, decizia de recunoaştere de către statul italian a statutului juridic al Diocezei Ortodoxe Române din Italia, cu sediul la Roma, precum şi ridicarea, de la 1 ianuarie 2012, a restricţiilor de pe piaţa muncii italiene pentru lucrătorii români. Principalele teme de discuţii au vizat situaţia românilor rezidenţi în Italia, precum şi importanţa încurajării dezvoltării unor parteneriate în domeniile economic, social şi cultural între cele două societăţi.
Totodată, în urma discuției cu vice-primarul Romei, partea italiană a fost de acord să inițieze demersurile pentru înființarea unui liceu românesc în Roma, care să poarte numele de „Liceul Mihai Eminescu”.
Pe agenda de discuții a întâlnirii cu reprezentanții comunităţii româneşti s-au aflat subiecte de interes pentru românii rezidenți în Italia, precum buna integrare a românilor în Peninsulă și contribuția semnificativă a acestora la economia italiană, dar şi importanța promovării și menținerii identităţii culturale şi lingvistice româneşti. Oficialii români au reiterat sprijinul statului român pentru comunităţile româneşti din Italia și i-au încurajat pe aceștia să se implice activ în viaţa publică şi politică din statul de rezidență. Cu această ocazie, ministrul afacerilor externe, i-a anunțat pe cei prezenți la întrunire că statul român a încuviințat achiziționarea unui teren în centrul Veronei, loc pe care se va ridica o Biserică Ortodoxă Românească.
Totodată, domnul Cristian Diaconescu le-a expus reprezentanţilor asociaţilor româneşti o nouă iniţiativă a MAE vizând reducerea taxelor consulare, inițiativă expusă spre dezbatere și consultare publică pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.