Locuințe mai eficiente, dar pe banii cui? Proba socială a tranziției energetice în Spania

Pentru o familie care își calculează atent cheltuielile lunare, vestea că locuința sa ar putea deveni imposibil de vândut sau de închiriat este suficientă pentru a provoca neliniște. Când asemenea afirmații sunt însoțite de termene precise și atribuite Uniunii Europene, ele capătă aparența unei certitudini juridice. Tocmai de aceea, discuția despre eficiența energetică a locuințelor trebuie să înceapă cu o verificare a faptelor.

Directiva europeană privind performanța energetică a clădirilor nu introduce o interdicție generală de vânzare sau închiriere a locuințelor încadrate în clase energetice slabe. Reprezentanța Comisiei Europene în Spania a dezmințit explicit această interpretare, precizând că actul european nu stabilește asemenea restricții și nici obligații individuale de renovare pentru fiecare proprietar. Măsurile concrete pentru sectorul rezidențial trebuie stabilite de statele membre. (Precizările Comisiei Europene)

Confuzia are și o explicație: cerințele privind atingerea clasei E până în 2030 și a clasei D până în 2033 figurau în poziția Parlamentului European din etapa negocierilor din 2023. Ele nu au fost păstrate în această formă în directiva adoptată în 2024. Prezentarea unei propuneri de negociere drept obligație definitivă schimbă fundamental sensul informației. (Istoricul legislativ al Parlamentului European)

Obligația europeană reală privește reducerea consumului mediu de energie primară al întregului fond de clădiri rezidențiale: cu cel puțin 16% până în 2030 și cu cel puțin 20–22% până în 2035, raportat la 2020. Cel puțin 55% din reducere trebuie obținută prin renovarea clădirilor rezidențiale cu cele mai slabe performanțe. Sunt obiective naționale, care nu se traduc automat într-o reducere identică pentru fiecare apartament sau într-o anumită literă obligatorie pentru toate locuințele. (Comisia Europeană — cadrul adoptat)

Această distincție nu diminuează necesitatea renovărilor. Ea permite însă o discuție serioasă despre felul în care trebuie făcute.

În Spania, obligația de a prezenta certificatul energetic la vânzarea sau închirierea unei locuințe, în situațiile prevăzute de lege, este deja reglementată. A avea un certificat care descrie performanța imobilului și a fi obligat să obții o anumită clasă energetică sunt două cerințe juridice diferite. Confundarea lor poate influența decizii patrimoniale importante. (Real Decreto 390/2021, text consolidat)

Dincolo de legislație, argumentele pentru îmbunătățirea locuințelor rămân solide. Izolarea adecvată, ferestrele performante, protecția solară și instalațiile eficiente pot reduce necesarul de energie și pot îmbunătăți confortul interior. Comisia Europeană include aceste intervenții între principalele soluții de renovare energetică. Rezultatele și costurile diferă însă în funcție de clădire și de amploarea lucrărilor. (Comisia Europeană — renovarea energetică)

De aceea, renovarea ar trebui să înceapă cu evaluarea tehnică a imobilului. Nu este responsabil să promiți tuturor proprietarilor aceeași economie de energie sau să recomanzi un echipament fără să cunoști locuința în care va funcționa. O investiție bună trebuie justificată prin nevoile clădirii, costuri și beneficii estimate realist.

Aici apare întrebarea decisivă pentru orice politică publică: cine poate plăti?

Să ne imaginăm un pensionar care deține un apartament, dar trăiește dintr-un venit modest. Sau o familie care achită deja un credit ipotecar și nu dispune de economii pentru lucrări ample. Pentru asemenea gospodării, promisiunea unor facturi mai mici în viitor nu rezolvă problema banilor necesari astăzi.

O subvenție poate fi generoasă pe hârtie și greu de folosit în practică dacă presupune avansarea integrală a cheltuielilor. Un împrumut avantajos rămâne o datorie. Iar o procedură administrativă complicată poate îndepărta exact persoanele cărora sprijinul ar trebui să le fie destinat.

Din această perspectivă, succesul renovării energetice ar trebui măsurat și prin accesibilitatea finanțării: câte familii cu venituri mici pot începe efectiv lucrările, cât durează obținerea ajutorului și cât de ușor se poate înțelege procedura. Numărul programelor anunțate spune prea puțin dacă beneficiarul nu reușește să ajungă la ele.

Și chiriașii trebuie să fie parte a acestei discuții. Renovarea poate îmbunătăți locuința, dar beneficiul social se pierde dacă majorarea chiriei devine imposibil de suportat. Cadrul european prevede orientarea sprijinului către gospodăriile vulnerabile și măsuri de protecție a chiriașilor, inclusiv instrumente precum sprijinul pentru chirie sau limitarea creșterilor acesteia. Eficiența acestor garanții va depinde de aplicarea lor la nivel național. (Comisia Europeană — finanțare și protecție socială)

Pentru românii care trăiesc în Spania, fie că sunt proprietari, chiriași sau se pregătesc să cumpere o locuință, informația corectă are o valoare practică imediată. Un titlu alarmist poate grăbi o vânzare, poate determina acceptarea unor lucrări insuficient explicate sau poate crea temeri fără un temei juridic real.

Responsabilitatea presei este, prin urmare, considerabilă. Orice afirmație despre o viitoare interdicție trebuie să indice norma adoptată, domeniul de aplicare și data relevantă. Formula „așa cere Bruxellesul” nu poate înlocui lectura legii.

La rândul lor, autoritățile trebuie să explice limpede ce urmăresc, ce obligații stabilesc și ce sprijin oferă. Încrederea se construiește prin reguli inteligibile, termene realiste și ajutoare la care oamenii pot avea acces efectiv.

Spania are motive serioase să susțină renovarea energetică. Dar o tranziție reușită trebuie să țină cont și de bugetul celor care locuiesc în clădirile vizate. Valoarea ei se va vedea în case mai confortabile, în cheltuieli sustenabile și în capacitatea familiilor de a rămâne în propriile locuințe.

O politică a locuirii își dovedește succesul atunci când oamenii își permit atât îmbunătățirea casei, cât și viața de după renovare.

Autor: Kasandra Kalmann Năsăudean

Redacția Occidentul Românesc
Publicația românilor din Occident, cu precădere din Peninsula Iberică.
Independentă, demnă și liberă. Cu voce proprie din 2010.