Între Șofronea și Sydney – Explorând operele literare ale scriitoarei Smarandei Kafka

Smaranda Ghișa-Kafka este scriitoare născută la Șofronea, o comună aproape de Arad, România. După absolvirea Liceului Ghiba Birta din Arad, Smaranda a urmat cursurile Facultății de limbi romanice, secția Franceză la Universitatea din București. A continuat studiile postuniversitare în România, Franța și Australia, la Grenoble Universitatea Stendhal și New England University, Armidale.

În timp ce se afla în România, Smaranda a avut diverse roluri în domeniul educației, inclusiv ca profesoară de franceză, director de liceu și inspector școlar. În 1992, s-a mutat cu familia în Australia unde s-a stabilit mai întâi în Blue Mountains și apoi în Sydney.

Smaranda a început să scrie încă de la o vârstă fragedă și a publicat în presa locală, precum și în publicații internaționale. Povestirile sale au fost citite și apreciate în multe țări din lume, apărând în diverse antologii și reviste, inclusiv în Antologia Româno-Australiană de proză și poezie din Sydney, Revista culturală australiană ZineWest, Revista Internațională Destine Literare, Revista Lumina Lină din New York și Revista Gutenberg din Arad.

Din 2018, Smaranda s-a orientat către proza lungă, publicând primul său roman intitulat ABC-ul unei vieți. Acest roman cuprinde două volume și 900 de pagini și este dedicat părinților și bunicilor autoarei. Cartea a fost lansată în decembrie 2021 la NSW National Library din Sydney și a fost publicată de Editura Coresi din București. ABC-ul unei vieți explorează copilăria și adolescența unui suflet de artist și influențele care l-au modelat în primii ani de viață.

A doua carte a Smarandei intitulată Alb și negru, la voia destinului, este, de asemenea, publicată la Editura Coresi. Aceasta constă într-un set de șase povestiri, totalizând peste 200 de pagini. Povestirile abordează teme variate, inclusiv frumusețea diferitelor regiuni din România, viața emigranților, confruntarea cu cancerul și experiențe în Oceania, în Fiji. Fiecare povestire este unică în tematică și stil, oferind cititorilor o varietate captivantă de experiențe și emoții.

Operele Smarandei Ghișa-Kafka par a fi o reflectare a bogatei sale experiențe de viață și a conexiunii puternice cu cultura românească, dar și a explorării altor medii și realități, subliniind versatilitatea și diversitatea talentului său literar. Recent, această talentată autoare a lansat cartea Bumerangul la Sydney, Australia, unde a captivat publicul nu doar prin povestea sa intrigantă, ci și prin explorarea profundă a limbajului, dialectului și limbii literare.

Smaranda Kafka a transformat lansarea cărții într-un eveniment memorabil, unde autoarea discută despre Bumerangul și despre cum această carte redefinește lumea românească, reflectând propria ei experiență și cunoaștere profundă a acestei lumi.

Este important să subliniem faptul că Smaranda Kafka a fost recunoscută pentru excelența sa în literatura românească din Occident. A fost onorată cu Trofeul Excelenței Românești pentru întreaga sa activitate literară și pentru reprezentarea excelenței în literatura românească în cadrul unui eveniment privat desfășurat la Madrid în toamna anului 2022, prin publicația Occidentul Românesc.

De asemenea, Smaranda Kafka face parte, alături de alte patru personalități române, din juriul concursului Noi susținem excelența!, ediția a IV-a, 2023-2024, care a cunoscut trei ediții până în prezent, în cadrul campaniei excelenței românești din afara granițelor lansată de Occidentul Românesc la 15 ianuarie 2015.

Ce v-a inspirat să scrieți fascinantul univers creat în Bumerangul și care este mesajul central al cărții?

Pentru o primă întrebare este ca o tăietură exactă făcută de un chirurg priceput. Ca să pot răspunde cinstit la ea, am stat puțin pe gânduri. De ce am scris Bumerangul? Este o carte complet diferită de toate celelalte publicate până acum. Cred că pentru a ajunge să scriu acest roman a fost necesar să trec prin multe faze de dezvoltare personală, pe coordonate spirituale, energetice și de evoluție socială. Conceperea unei asemenea intrigi complexe cum are acest roman, a presupus maturizarea felului meu de a scrie. Căci, dacă în proza scurtă din cărțile Alb și Negru, la voia destinului și Layers upon layers (Straturi peste straturi), povestirile au un singur personaj central în jurul căruia se desfășoară întreaga acțiune, un personaj pe care am încercat să-l prezint atât în manifestarea sa fizică cât și psihică încercând să îi descopăr secretele, subtil ascunse, în proza lungă lucrurile stau altfel. În romane sunt o mulțime de personaje iar viețile lor se desfășoară fie în paralel, fie că se intersectează sau se întâlnesc numai în momentele cruciale, accelerând astfel deznodământul situației în care se află.

De exemplu, în romanul ABC-ul unei vieți (vol. I: Copilăria; vol. II:  Adolescența), personajele sunt diverse și destinele lor, și cu toate că nu se suprapun, se influențează unele pe altele, ca în final, în oricare direcție ar fi evoluat ele să revină întotdeauna la punctul de plecare, acel al familiei și al influențelor ei asupra vieții lor. La acel roman, cititorii pot afla de la prima pagină că este cu puternice tente personale, că a fost  scris în memoria părinților și bunicilor mei și că are ca dominată narativă memoriile, lirismul și empatia.

Contrar romanului ABC-ului unei vieți, unde scriitorul se identifică în mare parte cu eroul principal, care, precum firul Ariadnei se simte prezent în toate capitolele și nu-l lasă să se rătăcească, în romanul Bumerangul scriitorul se vrea absent. Din actor devine spectator. Un spectator care urmărește jocul personajelor de aproape, intrând în intimitatea lor, dar în același timp dorește să rămână obiectiv detașat de ceea ce se întâmplă în viața lor. Nu veți mai regăsi tonul dominat de lirism și empatie ca trăire esențială. Cel folosit aici se pliază situațiilor și astfel permite cititorului, ca pornind de la un anumit tip de individ să își formeze o vedere de ansamblu a societății în care acesta trăiește.

Bumerangul se vrea a fi o frescă vie a vieții contemporane unde personajele, deși trăiesc în lumi sau clase sociale diferite, în esență sunt tot oameni care își caută sufletul pereche, care trăiesc ca noi toți, iubesc, suferă și se luptă pentru a-și atinge scopul lor ideal. Subliniez însă, încă o dată, faptul că aici personajul principal nu mai sunt eu. De fapt, nu mă regăsesc în niciunul dintre personaje. În acest roman rămân un simplu un observator al realității personajelor pe care am încercat să le înțeleg punându-mă în pielea lor. Deci revenind la întrebarea dumneavoastră, ce m-a inspirat să scriu Bumerangul, aș răspunde: viața însăși. A mea. A celor din jur. A celor auzite. A celor trăite de alții. Observațiile personale făcute de-a lungul anilor în diferite situații. Fluiditatea și permanenta schimbare a vieții oamenilor. Restul, sunt povești ce se vor auzite.

Cum a evoluat ideea pentru această carte și de ce ați ales acest titlu?

Ideea a apărut în România, a germinat o vreme și a prins contur, mult mai târziu, în Australia.

În ce fel Bumerangul explorează limbajul, dialectul și limbajul literar într-un mod inovator?

În afară de stilul direct ca a lui Ion Creangă abordat de mine în conversații, de lirismul sadovenian regăsit în descrierile pe care le-am dorit a fi pline de viață, de culoare și de sunete, ceea ce cred că mă caracterizează este înțelegerea omului de lângă mine și capacitatea de a mă transpune în felul fiecăruia de a fi, de a vorbi și a se comporta. Astfel, atunci când plec la drum alături de un personaj în anumite zone, tind să vorbesc precum localnicii, iar când devin școlită și sofisticată de viață, schimb limbajul regional cu limba literară care rămâne scheletul adevăratei limbi române istorice și fără de care neamul nostru nu ar putea exista.

La lansarea de carte din 7 noiembrie 2023, care s-a desfășurat în cadrul State Library, Sydney, mărturisesc că am fost șocată de ceea ce mediatorul evenimentului, doamna Liz de Koster, actor și profesor de limbă engleză, a afirmat. A precizat ceva la care nici eu nu mă gândisem până atunci. M-a impresionat profund. Domnia sa analiza una dintre povestirile din cartea scrisă de mine în limba engleză, Layers upon Layers, și ajungând la drama alienării pe care o trăiesc emigranții, a subliniat faptul că abia citindu-mă pe mine și-a dat seama în ce constă esența acestei drame. „Că dorul pe care-l resimt puternic oamenii ca DOR după țara pe care au lăsat-o în urmă, nu este dorul de mâncarea pe care o aveau acolo, nici de amicii lăsați în urmă, sau după lifestyle-ul avut”. Aici domnia sa s-a oprit. Apoi a continuat: „Familia mea a venit cu vaporul în Australia cu 70 de ani în urmă. Eu mi-am trăit aproape toată viața aici, și nu mi-am înțeles părinții. Abia acum, când am citit proza Smarandei am avut un moment de Evrica. Am înțeles că drama trăită de ai mei, drama emigranților în general, este pierderea limbii. Nu pierderea mâncării, obiceiurilor, căci lucruri bune se găsesc și într-o țară și în alta, ci pierderea limbii. Asta este. Căci limba este ceea ce ne definește. Ea este purtătoare de istorie, filozofie și neam. Asta e.” Și a continuat că a înțeles că este important să-ți duci cu tine, limba în care te-ai născut, oriunde ai emigra în această lume.

Limba, pierderea limbii, asta îl macină pe cel dezrădăcinat. Și cât adevăr avea domnia sa. În toate scrierile mele am folosit limbajul vorbit acasă, așa cum este el grăit în fiecare zonă, loc sau situație, limbajul cel adecvat, limba cea dreaptă. O folosisem însă, instinctiv. Pentru că așa simțeam că este drept. Și același lucru l-am repetat și în Bumerangul. Și în acest roman, cititorul este invitat să-și plimbe degetele pe claviatura limbii române, în speranța că melodia le va aduce în față românul, așa cum este el, oriunde s-ar afla în lume.

Cum ați abordat procesul de explorare a limbajului pentru a transmite profunzimea și autenticitatea lumii românești în carte?

Vorbeam cu mine însămi. Încercam să-mi aduc la suprafață amintirile sufletului. De multe ori, mă trezeam în fața tastaturii computerului frecându-mi degetele, așa cum faci uneori când încerci să modelezi boțul de lut ca să realizezi o ulcică, iar gândurile îmi zburau în căutare, în eter. Și când creierul nu mă ajuta, îmi întrebam inima, și acolo îmi găseam întotdeauna răspunsurile. Iar când aveam îndoieli asupra autenticității unor cuvinte românești, discutam cu cei apropiați confruntându-ne amintirile ori apelam la dicționarul de sinonime pe DEX online. Și așa făceam, mai ales când într-o frază nu voiam să repet același cuvânt de mai multe ori. Porneam în căutarea sinonimelor perfecte, care să se plieze corect pe ideea pe care voiam să o transmit, și apoi, dedublându-mă de realitatea care mă înconjura, scriam.  

Cum a fost experiența de lansare a cărții la Sidney și cum ați resimțit reacția publicului?

Dubla lansare de carte a romanului Bumerangul și a cărții de povestiri Layers upon Layers (Straturi peste straturi) de la Sydney, a fost o surpriză foarte plăcută. Spun surpriză, pentru că din cauza perioadei în care a fost programată, când majoritatea australienilor fie că erau plecați în vacanța școlară cu copiii, fie că profitaseră de sfârșitul de săptămână și evadaseră din Sydney, mulți nu au reușit să participe la lansarea de carte. Sala Macquarie de la State Library a fost plină cu iubitori de carte, atât români cât și australieni, așa că până la urmă am fost nevoiți să aducem scaune și din alte săli. Cei care au organizat evenimentul cultural româno-australian au fost la înălțime. Cei care ne-au transmis video-uri și corespondență de peste hotare și cei care au luat cuvântul, expunându-și punctele de vedere într-un fel interesant și captivant, au fost minunați. Discuțiile care au urmat au fost pline de vervă, și în final, evenimentul s-a dovedit a fi un succes perfect. Am fost pe deplin fericită și profit de această ocazie să le mulțumesc din inimă, încă o dată, celor care m-au susținut și au fost alături de mine.

Ce momente speciale sau amintiri păstrați de la acest eveniment?

Ce momente speciale păstrez în suflet de la acest eveniment? Categoric, reacția publicului. Ochii atenți, ațintiți pe vorbitori. Reacția spontană avută la citirea unor paragrafe din cărți, care arătau nu numai că m-au înțeles dar și că trăiesc cele auzite. Da, asta e. Emoția publicului. Asta m-a impresionat. Căci, care poate fi calea cea mai scurtă între scriitor și cititor? Emoția. I-am simțit aproape de mine. Și mi-am zis în acel moment: a fost bine. Asta este calea…

Cum simțiți că această recunoaștere, prin Trofeul Excelenței Românești, influențează pe viitor modul în care veți aborda scrisul și literatura?

În primul rând, faptul că am fost premiată cu Trofeul Excelenței Românești a fost un moment deosebit de important în viața mea. Mulțumesc celor care mi-au apreciat scriiturile. La ceremonia acordării premiilor dedicate oamenilor de valoare din afara granițelor țării, am avut ocazia să cunosc români deosebiți veniți la Madrid de pe trei continente, cu mulți dintre aceștia rămânând în continuare în legătură. Am fost foarte plăcut impresionată de felul cum a fost gândită această Gală și felicit organizatorii acestui eveniment pentru dedicația, profesionalismul și efortul personal făcut pentru materializarea acestui proiect de mare valoare și importanță pentru românii din Occident. Personal, Trofeul primit este nu numai o onoare pentru mine, ci el implică și multă responsabilitate din partea mea, aceea de a scrie mai mult și mai bine.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră reprezentarea excelenței în literatura românească din Occident?

Mult. Foarte mult. Noi, scriitorii, scriem. Nu avem timp să facem marketing. Să ne facem cunoscuți. Ne mai întâlnim pe Zoom Video Communications, dar și acolo suntem tot noi, de noi. O carte, pentru a avea succes, trebuie nu numai să fie scrisă de un scriitor talentat și apreciat de confrați, ci să fie adusă în fața publicului. Trebuie să se facă cunoscută. Și nu numai în România, dar și în afara granițelor ei. Ori, recunoașterea cărții românești în Occident este deficitară. Editurile românești de carte promovează cărțile în măsura capacității lor financiare, prin târguri de carte, prin câteva librării în orașele mari din țară, sau dacă ele sunt scrise în engleză, mai apar și pe Amazon. Cărțile scrise în limba română, poate sunt, dar eu nu am văzut să fie multe în afara granițelor României, decât dacă scriitorul trăiește în acea țară și și-a format o rețea personală de relații.

Cum ați folosit propriile experiențe și cunoștințe personale pentru a da viață și autenticitate lumii românești din Bumerangul?

Această ultimă carte este deosebită de tot ce am scris până acum. În primul rând, nu este o frescă vie a vieții românilor în România anilor 1950-1970, cu toate caracteristicile societății și amprentele istoriei puternic lăsate peste tot, cum apare în paginile romanului ABC-ul unei vieți, ci este despre viața pe care o trăim acum. Astăzi. Este viața omului nou. Modern. Om crescut în „matrixul” vieții contemporane. Personajul principal al romanului Bumerangul este o femeie puternică care pornește din România, unde trăise o viață conturată de tiparul unei societăți greoaie în schimbări și pe care destinul o catapultează într-o altă țară, departe de casă, într-o societate complet diferită de cea românească.

Cu toate acestea, asemenea Vitoriei Lipan, nici românca noastră nu se lasă înfrântă de provocările prin care trece. Ea continuă să lupte și până la urmă răzbește, în pofida numeroaselor încercări tumultoase pe care viața i le așterne în cale. Victoria este tipul femeii puternice, dârze, deștepte și perseverente, care întrunește în ființa sa toate calitățile românului, care prin muncă, corectitudine și dedicație reușește în viață oriunde este purtat de soartă. Și da, am cunoscut asemenea oameni. Am văzut situații asemănătoare cu cele prin care trec personajele cărții. Și amintirile, experiențele, unele chiar trăite, sau fețe, unele  cunoscute, care apar în paginile romanului, s-au regăsit în linia narativă dominantă a Bumerangului.

Ce aspecte ale culturii românești doriți să evidențiați și să împărtășiți cu cititorii prin această carte?

Bumerangul își începe călătoria în România, printre români, familiarizându-ne la început cu obiceiurile, problemele autohtonilor și arătându-ne felul lor de a reacționa în situații diferite de cele pe care le cunoșteau de secole, după care își continuă periplul, urmărind îndeaproape personajul principal în călătoria lui într-o lume nouă, într-o țară cu o civilizație complet opusă celei cunoscute până atunci, unde regulile jocului sunt dure, unde „homo homini lupus” domină, unde va întâlni tot felul de oameni: și buni și răi ca oriunde altundeva în lume, într-o viață nouă cu care trebuie să se obișnuiască, să înțeleagă cum funcționează acea societate și unde, în final, caracterul i se va contura puternic în impactul cu situațiile în care este aruncat.

Cartea scoate în evidență trăsăturile morale ale Vitoriei, o româncă deșteaptă, plină de ambiție, perseverență și voință, căci aceste trăsături vor fi acelea care îi vor determina traseul în viață și îi vor proiecta viitorul. Unde va fi acela? Unde se va duce bumerangul? În România?  În Australia? Acest aspect îl veți decide dumneavoastră, căci sfârșitul este un  open-end unde sunteți invitați cu toții, dragii mei cititori, să vă implicați în soarta Vitoriei și să scrieți ultimele rânduri.

Ceea ce vreau să mai spun este că, foarte curând, la numai două săptămâni după apariția romanului Bumerangul am început să primesc diverse mesaje pe Facebook de la cititori. Mărturisesc că am fost intrigată de faptul că acest roman a fost citit atât de repede și că opiniile cititorilor în legătură cu sfârșitul romanului diferă atât de mult. Românii care trăiesc în România preferau un anumit sfârșit, iar cei care trăiesc în străinătate, se pare că alegeau un altul, nemaivorbind de cititorii de limbă română care nu voiau să se implice direct și mă întrebau pe când continuarea romanului. Exact cum s-a întâmplat și la București anul trecut, când Editura de Carte Coresi a organizat lansarea de carte a romanului ABC-ul unei vieții, și unde, am fost întrebată de cei din public, când apare continuarea. Pe când al treilea volum? Ceea ce mi se pare a fi de bun augur pentru noi, cei care scriem și pentru iubitorii de carte românească. Sunt curioasă să aflu ce părere aveți și dumneavoastră, dragi cititori ai publicației Occidentul Românesc? Rog să îmi scrieți. Mulțumesc mult.

Interviu, marca Occidentul Românesc, publicat în ediția lunară tipărită nr. 152, Anul XIII, pentru decembrie 2023.
Fotografii: Smaranda Kafka (arhiva personală)