Jocurile Olimpice de la Rio: Gimnasta Cătălina Ponor s-a calificat în finala la bârnă

catalina-ponor-fb

Gimnasta Cătălina Ponor s-a calificat, duminică, în finala la bârnă la Jocurile Olimpice de la Rio, însă a ratat accederea în ultimul act la sol.

Cătălina Ponor a avut un exerciţiu foarte bun la bârnă în calificări şi se află printre marile favorite la cucerirea unei medalii olimpice în finala acestei probe. Gimnasta din România a fost notată cu 14.900, unul dintre cele mai bune punctaje din concurs.

La sol, Cătălina Ponor a prezentat un exerciţiu de siguranţă, primind nota 14.200, care nu i-a permis şansa de a se califica în finala aparatului.

Cătălina Ponor, portdrapelul delegaţiei României la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, a fost medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Londra din urmă cu patru ani, la sol, însă, în Brazilia mai are şanse la cucerirea unei medalii doar la bârnă.

La numai 19 ani, Robert Glinţă a reuşit o calificare de senzaţie în finala olimpică de la 100 m spate.

Înotătorul român a concurat în cea de a doua semifinală, pe care a încheiat-o pe locul 4, cu 53,34 secunde (record naţional). Rezultatul i-a adus o prezenţă între primii opt sportivi la această probă, care are finala programată mâine. La numai 19 ani, Glinţă este cel mai tânăr dintre cei opt finalişti.