Gabriela Tone şi grupul de copii „Ghiocelul” de la Centrul Hispano-Român din Coslada, ambasadori ai folclorului românesc în Spania

Dacă treci sâmbăta, în timpul prânzului, pe la Centrul Hispano-Român din Coslada, vei auzi voci de copii cântând melodii populare româneşti, care te îmbie la joc. La prima impresie, poate că nu pare nimic neobişnuit, ţinând cont că, în instituţia amintită, o mulţime de copii îşi petrec timpul liber jucându-se sau participând la diverse activităţi. Micuţii despre care vorbim însă nu se joacă, din contră, iau foarte în serios ceea ce fac: repetiţie pentru a deveni mici artişti de folclor românesc. Ei fac parte din grupul de copii „Ghiocelul” al Centrului Hispano-Român, condus de solista de muzică populară Gabriela Tone.

Incredibil, dar adevărat

În vremurile acestea de criză, într-o societate guvernată de truismul time is money, de răutate, invidie şi egoism, mai există totuşi oameni care sfidează majoritatea şi care trăiesc după propriile principii – acele valori umane atât de greu de găsit la semenii noştri din ziua de azi. Gabriela Tone este un astfel de Om, o persoană altruistă, pe care Dumnezeu a înzestrat-o cu harul de a cânta încă de la vârsta de 3 ani. Şi-a urmat visul până la capăt şi, mai mult decât atât, s-a hotărât să împărtăşească talentul său celor mici şi să le insufle dragostea pentru folclorul românesc. Face acest lucru din anul 2009, când a avut loc primul casting de copii pentru înfiinţarea ansamblului pe care în prezent îl conduce. Şi, incredibil, dar adevărat, desfăşoară această activitate pe bază de voluntariat. Sâmbătă de sâmbătă, Gabriela rupe o parte din timpul său pentru a veni la centru şi a face repetiţii cu copiii. Gratis, fără să primească nicio remuneraţie din partea centrului. Singura satisfacţie este aceea de a-şi vedea munca transpusă pe scenă, la diversele spectacole organizate atât la CEPI din Coslada, cât şi în afara acestuia. „Din dragostea de folclor mi-a venit ideea să adun nişte copii şi să continuăm tradiţiile noastre care sunt foarte frumoase”, spune Gabriela. De la o mână de prichindei „adunaţi” la primul casting, grupul are, în prezent, 15 membri, doi băieţei şi treisprezece fetiţe, cu vârste cuprinse între 7 şi 15 ani, toţi de naţionalitate română. „Am zis să facem ceva frumos şi pentru sufletul nostru şi pentru publicul român”, mărturiseşte Grabriela, şi se pare că a reuşit să ajungă nu numai la sufletele românilor, ci şi la ale spaniolilor, având în vedere numărul din ce în ce mai mare al invitaţiilor primite pentru a participa la spectacole organizate de diferite instituţii publice spaniole, asociaţii româneşti, etc. Ultima prestaţie a grupului a fost la Festivalul Intercepis „Sonidos del Mundo”, care a avut loc în luna ianuarie, la Centrul Cultural Nicolás Salmerón din Madrid. A fost singurul grup, din cele douăsprezece ţări participante, care a cântat, restul doar au dansat. Ba chiar au primit şi o diplomă la Festivalul organizat, anul trecut, de către Primăria Coslada, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. Munca de profesor de canto nu e deloc una uşoară, chiar dacă o parte din membrii grupului ascultă muzică populară în casă. Ei se confruntă cu un mare impediment, şi anume limba maternă. „Sunt copii care fac un mare efort pentru a citi şi a învăţa cântecele în limba română”, spune Gabriela. De aceea, primul lucru pe care îl face solista este să le citească versurile, apoi le fredonează melodia, după care cântă împreună. Micuţii sunt inteligenţi şi foarte receptivi, prind repede. Mai nou, „ghioceii” învaţă şi dansuri populare, „Braşoveanca” fiind unul dintre preferatele lor.

Regrete şi speranţe

Centrul Hispano-Român face tot posibilul pentru a sprijini grupul „Ghiocelul”, punându-i la dispoziţie localul, facilitându-i participările la spectacole, promovându-i imaginea şi valorea ori de câte ori are ocazia. Cu o floare însă nu se face primăvara, de aceea Gabriela îşi exprimă regretul pentru faptul că nu a primit niciun sprijin din partea autorităţilor române care „nu şi-au manifestat niciodată interesul faţă de acest grup”. Se ştie că, pentru un spectacol de calitate şi mai ales dacă vorbim de unul de folclor, prezenţa scenică, felul în care apari în faţa publicului au un rol foarte important. O altă problemă cu care se confruntă ansamblul este lipsa costumelor populare. Micuţii artişti nu au costume naţionale, se descurcă cum pot. „Le-am adus şapte ii de acasă; Restul şi-au făcut rost de costume, dar mai sunt şi copii care nu au”, spune Gabriela. Un alt ingredient esenţial în succesul unui spectacol este prestaţia live. Copiii sunt buni în ceea ce fac, au talent şi sunt pregătiţi. Acompaniamentul orchestral dă un plus de autenticitate folclorului românesc. „Cel mai mare of este că nu am o orchestră”, mărturiseşte solista. De aceea, ne-am gândit împreună să folosim acest mijloc pentru a face un apel către acei oameni cu inimă mare, iubitori de frumos şi nu căutători de câştiguri facile şi rapide, dornici să se alăture grupului pentru a-i acompania instrumental atunci când au spectacole. În viitor, Gabriela îşi doreşte ca grupul să fie din ce în ce mai mare, să includă şi adolescenţi, cu condiţia să fie serioşi. „Copiii de acum învaţă cântecele, repetă, vin în mod constant la repetiţie”. O altă dorinţă aprigă, la care subscriu şi eu cu speranţa că aceia care trebuie să ia aminte, vor „auzi”, este o mai mare participare şi implicare a părinţilor copiilor din grup. „Doar două-trei mămici vin la spectacole”, spune Gabriela, cu lacrimi în ochi, încercând să le dea circumstanţe atenuante: „Nu ştiu de ce, sunt la cumpărături, au treabă” sau, în cel mai fericit caz, lucrează, deşi este prea mare coincidenţa ca la fiecare spectacol (de obicei acestea au loc în weekend!) niciunul dintre părinţii copiilor să nu poată fi prezent la serbarea fiului sau fiicei lor.

Un drum în ascensiune

Originară din Alexandria, judeţul Teleorman, Gabriela Tone iubeşte folclorul pe care îl cântă de când se ştie, dragoste ce i-a fost insuflată de bunicul la care a crescut şi care „fredona tot timpul muzică populară”. Prima reprezentaţie a avut-o la grădiniţă, la vârsta de trei ani, când – îşi aminteşte cu umor – a încurcat versurile, cântând, în loc de „doina dulce din caval”, „doina dulce din tavan”, „incident” care a stârnit aplauzele de încurajare ale publicului. Descoperită la liceu, la Balul bobocilor, de un profesor de la Şcoala Populară de Artă din Alexandria, Gabriela Tone a avut şansa să studieze, timp de trei ani, folclorul la această instituţie, după care a avut numeroase participări la festivaluri de gen din toată ţara, unde a obţinut şi numeroase premii. Un moment important în cariera sa muzicală a fost întâlnirea cu regretatul solist Liviu Vasilică ce a culminat cu o colaborare de un an cu ansamblul folcloric „Teleomanul”, condus de acesta. Deşi nu a putut face o profesie din cântat, folclorul rămâne „cea mai mare pasiune a mea”, Gabriela abordând în repertoriul său – „un caiet cu peste 5.000 de cântece. Tot ce mi-a plăcut am scris, am înregistrat” – cântece din toate zonele României. Nu are o melodie preferată, „toate îmi plac, e greu să aleg una”, mărturiseşte.

Jos pălăria!

Puţini sunt românii care, în ritmul frenetic în care trăiesc, departe de casă, printre străini, fugind de sărăcie, griji, nevoi şi o patrie care i-a dezamăgit, în goana lor după un trai mai bun, într-o ţară care nu e a lor, dar de care speră să fie „adoptaţi” cu acte în regulă şi pe care visează că o vor îndrăgi vreodată ca pe o mamă biologică, mai au timp, dar mai ales poftă, să promoveze valorile culturale cu care soarta i-a înzestrat fie că au vrut sau nu pentru că, aşa cum spunea cineva de curând, cu ţara şi părinţii te naşti, nu îi alegi. Cu aceşti oameni ne mândrim şi în faţa lor ne scoatem, cu plecăciune, pălăria.

Ana-Maria Marinescu