Viața la țară – „Eram sătulă de oraș, nu neapărat de unul anume, ci de concept”
Camelia Jula e antreprenor în domeniul industriilor creative și proaspăt consilier local în mediul rural. Scrie, salvează pisici, face agricultură de subzistență, croșetează, cântă la chitară cu prietenii pe munte, ascultă nocturne de Chopin și Rapsodia albastră la nesfârșit.
S-a mutat la țară la începutul anului 2012, în nordul județului Hunedoara, într-un sat mic numit Lunca. Nu a cumpărat o locuință, ci s-a mutat în cea a bunicilor, sătulă de ideea de oraș, după traiul în Cluj, Petroșani și București.
Acum are mai mult timp pentru ea, pentru creativitate la firma proprie pe bază de pisici Zbufi & Zburli, dar și pentru a-și pune în practică propunerile în cadrul consiliului local, cum ar fi renovarea școlii, sterilizarea gratuită a animalelor de companie sau coșuri de gunoi pe ulițele satelor.
Cu toate neajunsurile ce pot apărea uneori la țară, spune că nu se mai vede întoarsă în oraș niciodată, iar dacă ar fi să schimbe ceva, poate acela ar fi locul casei, să fie undeva și mai retras.
„Simt pământ, nu beton, când ies din casă, miros iarbă, nu gaze de eșapament, văd pădure, nu blocuri, am animăluțe de curte vesele în jurul meu, am spațiu, am intimitate, am mâncare din grădina proprie. Am libertate. Și sănătate. Și dragoste. Orice altceva se poate croi, se poate adapta, dacă acestea trei există”, spune Camelia Jula.
Zile din viața ta la sat
Nicio zi nu seamănă cu alta… Îngrijirea animalelor gospodăriei este zilnică (avem multe pisici și mai hrănim și căței care nu sunt ai noștri). Iarna, dusul lemnelor în casă și făcutul focului. În rest, fiecare zi aduce alte provocări sau nevoi, iar tabieturi nu prea am (nu beau cafea, nu fumez, nu am fixuri pentru micul-dejun…).
Cum era la oraș
Viața mea a fost mereu împărțită între sat și oraș. La sat am copilărit și mi-am făcut mereu vacanțele. Am fost un copil crescut în două lumi și învățat cu amândouă, cu bunele și mai puțin bunele lor.
Viața la sat însemna muncă în grădină, la câmp, învățarea unor lucruri utile pentru administrarea unei gospodării, conectare cu natura, înțelegerea ei, relaxare, mers la înot și la plajă, la ștrand, în excursii, adunat prunele pentru țuică, scos cartofii, dormit în fân, joacă, făcut plăcinte cu bunica, cioplit în piatră cu bunicul.
Viața la oraș a însemnat școală, studiu, prieteni, colegi, muzică, olimpiade, dragoste, facultate, distracție, cluburi, dans, biblioteci, tehnologie, socializare, loc de muncă, activitate profesională, acumulare de experiență.
Mi-a plăcut tot ce am învățat de la orașele în care am locuit (Petroșani, Cluj-Napoca și București), probabil cel mai mult a contat diversitatea de evenimente, de activități la care puteam participa. La capitolul enervări… aș trece traficul tot mai agresiv și mai aglomerat, poluarea, lipsa sentimentului de intimitate, de „legătură” cu ceva (pământ, pădure). Nu m-am putut niciodată lega de blocuri. Probabil pentru că primele mele amintiri sunt de la țară și implică pământul sub picioarele goale și pădurea în fața ochilor.
Articol integral AICI.