Dicționarul secolului XXI, neapărat online (7), de Dan Caragea

325

Lăsând de o parte Gramatica limbii române (la care mă voi referi cu altă ocazie), Academia ne pune la dispoziție două dicționare complementare, Dicționarul ortoepic, ortografic și morfologic al limbii române (DOOM) și Dicționarul explicativ al limbii române (DEX), dar care, într-o bună măsură, se suprapun. Îndreptarul ortografic, ortoepic și de punctuație s-a oprit la ediția a V-a, din 1995, dar directoarea Institutului de Lingvistică „Al. Rosetti – Iorgu Iordan” din București, dna Adina Dragomirescu, a declarat recent că și acesta va fi reluat. Despre conviețuirea dintre DOOM și DEX, dar și despre „reluarea” Îndreptarului voi discuta mai pe larg în cele ce urmează.

În 1932, Sextil Pușcariu și Teodor A. Naum au publicat un Îndreptar și vocabular ortografic la editura „Cartea Românească” din București (cu mai multe ediții, ultima, a cincea, în 1946; pe DexOnline este disponibilă ediția a III-a, 1941), în armonie cu orientările Academiei de atunci, lucrare care a instituit la noi modelul îndreptarului, tot așa cum Dicționarul limbii române coordonat de același Sextil Pușcariu (numit convențional DA) a fost model pentru partea care s-a lucrat ulterior, începând cu 1965 (numită convențional DLR).

După război și după schimbarea normei, s-a publicat un nou Îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație, în 1960, inspirat de lucrarea lui Pușcariu și Naum, prin comasarea a trei lucrări cu caracter normativ: Mic dicționar ortografic (1953; disponibil pe DexOnline), Dicționar ortoepic (1956) și Îndreptar de punctuație (1956). Fuziunea a reprezentat un pas înainte, întrucât ortoepia este strâns legată de ortografie (principiul de bază al ortografiei românești fiind cel fonetic), iar punctuația, de sintaxă și de semantică. Cum unele semne ortografice sunt și semne de punctuație, se cerea o singură lucrare normativă. Timp de trei ediții, până în 1983, Îndreptarul și-a urmat drumul său firesc. Începând cu ediția a IV-a, Îndreptarul s-a pus în acord cu DOOM1, apărut în acea perioadă, o decizie de necontestat. După 1995, DOOM-ul a preluat pe deplin puterea în materie de normă, fără însă a putea substitui Îndreptarul în totalitate. În ciuda faptului că regulile de ortografie și ortoepie urmau să se regăsească în ambele publicații (diferă, desigur, complexitatea cu care sunt tratate), cea mai mare pierdere o reprezintă punctuația asupra căreia DOOM-ul nu se poate pronunța și de care astăzi nu se mai ocupă decât Gramatica. În opinia mea, abandonarea Îndreptarului a fost o greșeală, fiind vorba de o lucrare „didactică” compactă, de utilitate imediată, scrisă pentru toți, la un preț accesibil.

Ce ne oferă DOOM-ul? Un studiu privind „Principalele norme ortografice, ortoepice și morfologice ale limbii române”, precum și un dicționar care cuprinde în bună parte macrostructura DEX-ului, la care se adaugă (la fiecare ediție) un număr de cuvinte noi, întrate recent în limbă, dar și o serie apreciabilă de nume proprii, precum și informații morfologice privind flexiunea atunci când apar aspecte problematice. Or, la noi, dificultățile abundă. Iată, de pildă, cuvintele „albină” și „coace”, care sunt tratate astfel:

albi s. f., g.-d. art. albinei; pl. albine

coace (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 2 sg. coci, 3 sg. coace, imperf. 1 coceam, perf. s. 1 sg. copsei, 1 pl. coapserăm, m.m.c.p. 1 pl. copseserăm; conj. prez. 1 sg. să coc, 3 să coa; ger. cocând; part. copt

În cazul substantivului „albină”, DOOM-ul include și forma de genitiv-dativ singular, care combate varianta incorectă, dar răspândită: „albinii”.

Din păcate însă, deciziile luate în 2005 (ediția a II-a) și 2022 (ediția a III-a) au condus la escamotarea normei prin recursul la dublete, dar și la multe concesii făcute uzului colocvial. Dublete accentuale și plurale duble au fost admise fără a se putea înțelege prea bine beneficiile. Pentru public, oscilațiile, acceptarea normei duble sau, dimpotrivă, renunțarea la ea par a sta sub semnul capriciilor autoarelor, fără vreo justificare de frecvență bazată pe un corpus de control (unicul corpus citat în bibliografie, CoRoLa, https://corola.racai.ro/, și care trebuia completat de analiza pe alte corpusuri, nu pare să fi fost luat în seamă la deciderea normei). Pronunții diferite de normă au existat și vor exista cât cerul și pământul (unele sunt atestate în alte epoci sau regiuni, altele inovatoare). Diverse forme de plural vor circula și ele mereu, pentru că limba română nu are regularitatea pe care o întâlnim la celelalte idiomuri romanice. La noi, fiecare a vorbit și a scris dintotdeauna cam cum l-a tăiat capul. Norma, a cărei importanță fundamentală începe să fie înțeleasă din a doua parte a secolului al XIX-lea, aduce ordine și stabilitate limbii. Voi da doar un exemplu. Cu toții știm că pluralul „chibrite” este extrem de răspândit. Cu toate acestea, Academia a recomandat doar forma „chibrituri” și bine a făcut. DOOM-ul din 2005 nu a luat și acest dublet în considerație, deși apare atestat în corpus. Se pare că dubletul a fost semnalat pentru prima dată de Lazăr Șăineanu în Influența orientală asupra limbei și culturei române, vol. II, Vocabularul, București, Editura Librăriei Socec & Comp., p. 109.

DOOM-ul ar trebui să fie potrivnic echivocului: așa se recomandă, așa este corect. Școala, comunicarea socială, editurile, administrația publică ș.a.m.d. nu pot funcționa după cum le vine la socoteală. Cum să apară într-o decizie guvernamentală când tunele, când tuneluri? Ce fel de gestiune documentară, ce fel de indexări bibliografice și arhivistice vom avea?

DOOM-ul este astăzi singura operă de referință în privința normei. Prin urmare, orice altă lucrare academică trebuie să țină seama de recomandările sale. DOOM-ul oferă macrostructura (intrările), informațiile ortoepice, ortografice și morfologice necesare DEX-ului. Din perspectiva noastră, DOOM-ul nu este un dicționar în sensul deplin al termenului („Operă lexicografică cuprinzând cuvintele unei limbi, ale unui dialect, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor etc., organizate într-o anumită ordine (de obicei alfabetică) și explicate în aceeași limbă sau traduse într-o limbă străină.”, DEX), ci un vocabular cu indicații ortoepice, ortografice și de flexiune, un predicționar, dacă doriți.

Astfel, DEX-ul ar trebui să se ocupe îndeobște de metodologia definițiilor, de sensuri și de ordinea acestora. Poate decide asupra includerii exemplelor și citatelor și să ofere informații privind etimologia (asupra acestor chestiuni vom reveni în următorul articol). Conlucrarea dintre cele două lucrări pare, la prima vedere, simplă și logică. Și atunci, de ce am tot vorbit de „gâlceava DEX-ului cu DOOM-ul”?

În primul rând, nu cred că are rost să publicăm și de acum înainte două dicționare, în mod fatal defazate (ultima ediție DOOM este din 2022, în timp ce ultima revizie a DEX-ului datează din 2016!), de vreme de DEX-ul a acceptat să preia formele recomandate de DOOM. Este adevărat că DEX-ul nu prezintă norma dublă la intrare, iar dubletele sunt tratate ca variante. Mai mult, DEX-ul a păstrat variantele și în situațiile în care DOOM-ul a redus dubletul. Soluția DEX este concordantă și preferabilă. Ea pune în evidență fără echivoc forma normată, considerând a doua formă circulantă (în general, nedominantă) o variantă sincronă, prezentă în limba colocvială, acceptată, dar nerecomandată în limba cultivată (standard) unde e ilogic să folosim dublete.

Al doilea motiv este legat de chestiunea normei unice și a restrângerilor. Ori de câte ori se decide norma unică (decizia nu este niciodată transparentă și argumentată pentru public), DOOM-ul escamotează existența variantei. Or, un dicționar ca DEX-ul poate fi și normativ, dar și deschis acceptării variantelor, ceea ce înseamnă că DEX-ul este mai justificat științific în comparație cu DOOM-ul care pare capricios și despotic în deciziile sale. Pentru a fi mai clar, să vedem cum a tratat DOOM-ul, în istoria sa, substantivul „antet”:

antet s. n., pl. antete (DOOM1, 1982)

!antet s. n., pl. anteturi/antete (DOOM2, 2005)

!antet s. n., pl. anteturi (DOOM3, 2022)

Micul dicționar ortografic (1953), DLRLC (1955-1957), DLRM (1958), DER (1958-1966), ÎOOP5 (1995), DEX (1975, 1998), NODEX (2002), MDA2 (2010) dau un singur plural: „anteturi”. În schimb, DOOM1 (1982) propune, în contra normei tradiționale, „antete”. În ediția următoare, DOOM2 (2005) reia și forma consacrată „anteturi”, pe care, de astă dată, o recomandă prima. Și iată că astăzi se decide doar forma „anteturi”, cea recomandată în 1982 dispărând în neant, deși continuă să fie atestată. În cazul acesta nu poate fi vorba de argumente științifice, ci de sarabanda capriciilor. Oare cum a decis DOOM3 această normă?

În limba română, substantivele oxitone de genul neutru, terminate în et, pot face pluralul în două feluri:

  • substantive neutre (pl.:ete):

alfabet, balet, bufet, buget, comitet, cornet („hârtie răsucită în formă de pâlnie”), creuzet, parchet, regret, tapet, verset.

  • substantive neutre (pl.:eturi): acaret, brădet, cornet („loc unde cresc corni”), diabet, făget, firet, nucet, oțet, tabiet, zaiafet.

Observăm că în a doua serie sunt substantive mai vechi sau formate prin derivare (cu sufixul -et) și care indică „pădure de…” (brădet, făget etc.) „Firet” este și el un derivat din „fir”. „Diabet” este însă un termen medical, provine din franceză, dar care ar putea migra în viitor în prima serie. Vom accepta într-o bună zi și „diabete”, așa cum apare pe acest prospect: „Metformin poate fi utilizat în diabete labile ca un supliment la tratamentul cu insulină pentru a evita criza hipoglicemică”, dar și în Dicționarul de neologisme (1986), care dă ambele forme.

Probabil că așa a gândit DOOM-ul când a decis în 2022 norma unică de plural: „anteturi”. Mai mult, la fel face și franțuzismul: „TÊTE-À-TÊTE, tête-à-tête-uri, s. n.” și unde pluralul în ete pare improbabil.

Acum să o luam și invers. Am spus și am scris și „alfabeturi” (CADE, 1926-1931; DN, 1986), „bufeturi” (DN, 1986; DEXI, 2007; MDA2, 2010) etc.

„Cătați chei d-alfabeturi! Croiți-vă-ți descripții!” (Cezar Bolliac, Cugetare)

Alfabeturile erau, în adevăr, multe, cu Crucea-ajută, pentru limba română și cea slavonă, iar pricopseala desăvârșită era în limba elenă […]” (Dimitrie Papazoglu, Istoria fondărei orașului București)

Lăuntrul are să fie împodobit cu stâlpuri poleiți, cu oglinzi mari, cu bufeturi de mahon sculptate, cu mobile de catefe, încât Iașii nu va mai avea nimică de pizmuit luxului cofetăriilor Parisului și a Vienei, orașele ce-i stau zi și noapte în ochi.” (M. Kogălniceanu, Tainele inimii)

„Sufrageria era mare, cu o masă ovală și șase scaune de piele, cu două bufeturi înalte de modă veche pline cu tot felul de vase și pahare.” (Liviu Rebreanu, Amândoi)

„Tișlaifăre apretate sub vaze cu flori, bufeturi încărcate cu bibelouri.” (Gabriela Adameșteanu, Dimineață pierdută)

„Dar plata unui împrumut se poate sminti de vreo întâmplare neprevăzută, căci bugeturile, cât de regulate, tot vor da deficituri; și sminteala ar fi datori a o plăti moldovenii, care nu au avut robi.” (Alecu Russo, Dezrobirea țiganilor)

„Fondurile necesare nu vor fi asigurate de la bugeturi de stat, ci din alte surse, posibil prin asocierea cu un consorțiu bancar sau fonduri de investiții, a precizat [Ludovic] Orban.” (Gândul, 15.02.2012)

Prin urmare, ezităm, oscilăm, iar DOOM-ul nu a făcut decât să deschidă cutia Pandorei. Și, ca să punem capăt delirului, consider justificată preferința pentru „anteturi”. Altfel, nu mai putem vorbi de normă. Iar unde normă nu e, nimic nu e.

Autor: Profesor, Dan Caragea (Lisabona-Portugalia)

Articol publicat în Occidentul Românesc, ediția lunii Iunie 2024.

Nota Redacției:
Dan Caragea este critic, eseist, publicist și traducător. Este lusitanist, specialist în psihologie și lingvistică computațională. Din 2011, colaborator voluntar în cadrul redacției Occidentul Românesc. Dan Caragea a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română (specialitate B: Limba și Literatura Portugheză). Este doctor în Psihologie. În perioada 1978-1990, a fost profesor de limba română și asistent la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (unde a predat limba portugheză), autor de manuale de limbă portugheză, traducător, publicând în reviste culturale din România. Între 1991 și 1993, a fost bursier al Institutul Camões din Lisabona, autor al unui manual de portugheză pentru străini, director al societății Cyberlex, responsabil pentru versiunile portugheză și spaniolă ale programului „Tropes” (analiza semantică a textului). Între 2009 și 2015 lucrează ca expert la UEFISCDI, unde realizează versiunea românească a programului „Tropes” și un software de detectare a similitudinilor (Semplag). Publică „Analiza automată a discursului”, în 2013, la Editura Academiei (coautor Adrian Curaj). În 2017 coordonează la Lisabona un mare album despre relațiile culturale și diplomatice româno-portugheze (la care este și coautor). În anii 2018-2019 este expert la Institutul de Lingvistică „Al. Rosetti – Iorgu Iordan” din București, colaborând la implementarea proiectului „Romtext” în România. Publică și în revista culturală Leviatan.