Dansul care construiește poduri nevăzute

Sute de iubitori ai dansului, precum și privitori de la distanță sau din apropiere, au trăit o veritabilă atmosferă de festival la Cluj-Napoca, pe 25 septembrie, la evenimentul Dance Romania, Cluj Edition 2021.

Lansat cu un proiect pilot în 2020, evenimentul a fost organizat de către Center for Peace and Violence Prevention (CPVP), o organizație umanitară internațională dedicată culturii păcii și respectului pentru demnitatea umană, în zone de conflict și post-conflict. Principalele sale programe derulate includ: Protecție și Asistență, Educație pentru Pace, Arte și Pace, Diversitate și Incluziune. Evenimentul Dance Romania a fost realizat în cadrul acestui din urmă program al organizației, scopul său fiind de a promova diversitatea și acceptarea.

Iarba încă verde din Parcul Iulius din Cluj-Napoca a fost scena perfectă pentru sesiunile de dans propuse de către organizatori și susținute voluntar de diverși instructori, specializați în stiluri diferite. Astfel, după un moment spectaculos de acrobații, oferit în deschidere de juniorii și tinerii echipei Knights of Transylvania Cheerleaders, publicul a primit cu brațele deschise invitația la zumba lansată de patru instructoare din Cluj – Ramona, Lia, Mădălina și Andra. Îmbrăcate fiecare cu câte o ie, ele au arătat că pașii de zumba se potrivesc de minune și pe melodii românești.

Daria a menținut apoi energia cu ritmul antrenant de kuduro (stil de dans african), alături de colega sa Mona, iar dansatorii și dansatoarele din spatele lor au arătat nu doar interes pentru acest stil, ci și pricepere. Toate vârstele au fost reprezentante în cadrul evenimentului, de la copii de câțiva anișori, atent supravegheați de părinți, până la doamne de vârsta a treia, cu părul alb, dar spiritul mereu tânăr. Soarele generos de septembrie a salutat și el sesiunea de Mexe Brazil adusă de Oliver, un brazilian stabilit în Cluj, care a ridicat tonusul publicului la maxim.

Sosit tocmai din București pentru eveniment, Giri, indian stabilit în România, a arătat cât de frumoși și ușor de făcut sunt pașii dansului indian – celebrul Bollywood. Imediat după el, Tudor și Karina au dus publicul în ritmul senzual de salsa, iar după ei DJ-ul evenimentului, M.I.G din Nigeria, a creat atmosfera perfectă pentru o sesiune free style, încheiată cu celebra melodie Jerusalema. Maria a electrizat apoi publicul cu pași de hip-hop, integrând elemente simple pe melodii cunoscute, spre deliciul tuturor.

Seara s-a încheiat cu trei sesiuni de dans ce au ținut lumea în ring până când întunericul s-a lăsat peste parc: dancehall cu Renata (nume de scenă Gipsy), o tânără instructoare care a reamintit publicului de bucuria pașilor în picioarele goale pe iarbă; afro grooves cu Tina (pe numele său întreg Cristina) – o sesiune care a subliniat comunicarea prin dans și, la final, bachata cu Victor și Adriana, doi instructori care au reușit să încheie evenimentul într-o notă atât de tonică și magică, încât nimeni nu ar fi vrut să plece acasă.

Pe tot parcursul evenimentului, mai mulți maeștri de ceremonii au întreținut atmosfera și au invitat la dans și pe cei care alegeau să stea pe margine. Cei mai timizi au preferat să privească. Dar unele doamne și domnișoare au dat jos tocurile și au acceptat invitația. Peluza din parc s-a transformat rapid în casa primitoare a unui veritabil festival al dansului, diversității și bucuriei. Au fost, astfel, împreună, oameni de diverse naționalități, etnii, vârste, genuri și religii. Africani, indieni, români, brazilieni, maghiari, romi și mulți alții – cu toții uniți de energia și frumusețea dansului.

„Dansul este una dintre componentele cheie pentru o coexistență pașnică a variatelor comunități. Este crucial, pentru că ne ajută să construim poduri nevăzute care, altfel, ar fi dificil de ridicat într-o atmosferă tot mai tensionată, în care ne e tot mai greu să ne ascultăm unii pe alții și să ne respectăm opiniile. Dar, când dansăm, facem un pas în necunoscut și ne prezentăm celorlalți într-o deplină libertate, care are menirea de a ne ajuta să ne acceptăm unii pe alții fără prejudecăți”, spune Charles Wratto, președintele și fondatorul CPVP și, totodată, cel care a avut ideea organizării acestui eveniment.

În spatele reușitei manifestării stă o echipă mică de voluntari, o echipă inimoasă de instructori de dans, care s-au alăturat cauzei și au susținut pro-bono sesiunile de dans din cadrul programului, iar anul acesta s-au alăturat și câțiva parteneri care au venit, fiecare, cu un sprijin esențial. Astfel, evenimentul a fost susținut de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și de către Iulius Mall, iar parteneri au fost: Cluj24, Daisler Print House, EBS Radio, Occidentul Românesc, Perimetru Studio și TVR Cluj.

Succesul de care s-a bucurat acest eveniment la Cluj demonstrează, încă o dată, interculturalitatea și multiculturalitatea ce ne caracterizează tot mai mult societatea contemporană și faptul că prin cultură și astfel de evenimente sociale, cu caracter umanitar, barierele dintre oameni dispar. Rămân doar comunicarea, colaborarea, bucuria, cunoașterea și iubirea aproapelui, așa cum a fost menită să fie înțeleasă.

Un material semnat de Camelia Jula, în exclusivitate pentru Occidentul Românesc

Foto: Dance Romania by CPVP