Dan Caragea: „Limba noastră e-o comoară…”(I)

258

Dan-Caragea

Îmi amintesc cu o duioșie de anii de școală în care ascultam la radio emisiunea lui Al. Graur dedicată greșelilor de limbă. Nu eram singurul ascultător, firește, iar greșelile dezbătute acolo deveniseră, pentru mulți, pretextul unui prestigios joc de societate.

Mai târziu, ca elev de liceu, eram cât se poate de atent când vorbeam sau scriam, pentru că scăpările lingvistice (inevitabile!) erau aspru criticate de profesorimea din acele vremuri. Puteai da un extemporal la istorie, dar, dacă scriai cu greşeli, nota îţi era scăzută indiferent de infailibila ştiinţă care s-ar fi scurs pe hârtie.

Cu anii, am cumpărat toate acele cărţi din care o voce magistrală mă „urechea” pentru ignoranţa mea în materie de limbă maternă. Devenisem un filolog sau, mai degrabă, un logofil, fascinat de cursurile de limbă predate din facultate. Nicio generaţie, până mai deunăzi, nu a pus în chestiune ideea că limba nu ar trebui vorbită şi scrisă de toţi conform normei.

luptând pe aceste meleaguri.

Să o spunem de-a dreptul: limba română este astăzi un bun patrimonial fundamental lăsat însă de izbelişte. Dar de ce ar trebui să ne mai preocupăm şi cu acest lucru? Bănuiesc că tinerimea şcolară, dăscălimea, jurnaliştii şi guvernaţii, deşi ar recunoaşte cu toţii, demagogic, importanţa socială a limbii, nu mai au de mult frisoane când se poticnesc în vorbire sau când scriu ca vai de ei pe toţi „pereţii” lumii. Tinerii se refugiază în ultima vreme în engleză (aproximativă şi ea!) din neputinţă de a controla discursul în limba maternă. Nu este acesta un simptom al fricii de a exista?

Mai mult, o serie de oameni inteligenţi se întreabă şi mă întreabă dacă „pe stradă”, liceenii nu ar trebui să vorbească aşa cum le vine la gură. Din această perspectivă, intervenţiile mele ar avea un caracter elitist, poliţienesc, segregaţionist, lezând drepturi democratice. Iată, de exemplu, opiniile de acum o săptămână ale domnului Mircea Barbu:

„Cred că esența acestei dezbateri se poate rezuma într-o întrebare: e justificat moral să excludem oamenii din dezbaterea publică din lipsa înțelegerii regulilor gramaticale? Cred că nu. Elitismul gramatical nu ajută pe nimeni. Să mă explic:

1) cu cât observ mai mult acest fenomen de a corecta fiecare forum, fiecare postare, fiecare conversație de metrou, cu atât sunt mai deranjat de el la nivel moral. În esența sa, politia gramaticală, nu e altceva decât elitism de modă veche.

2) guvernul sud-african, sub apartheid, nu a avut niciun fel de remușcare în a promova un sistem de educație diferențiat. Mult mai bun pentru albi decât pentru minorități. Educația era segregată prin «Legea Bantu» (1953), lege ce a creat un sistem educațional separat pentru studenții africani, menit să-i pregătească pe aceștia din urmă pentru a deveni clasa muncitoare ‒ un sistem ce a existat până în 1994.

3) în timp ce exemplul sud-african este unul explicit, acesta există în diferite forme, mai mult sau mai puțin vizibile, în fiecare țară. Inclusiv în România există în diferența de educație între mediul urban și cel rural, între români și țigani, între cei de la periferia unui oraș și «copii din centru». Am crescut în acest mediu de segregare «urbană» (Școala nr. 1, mai aproape de centrul orașului, era considerată superioară școlii mele, nr. 4, de la o periferie a orașului, cu prezență minoritară crescută). Ca să nu mai vorbim de excluderea minorității maghiare din dezbaterile publice, bazată pe aceasta formă de critică elitistă.

4) critica gramaticală nu este întrutotul o chestie rea. Ea trebuie folosită în spațiul academic, juridic, în comunicatele oficiale etc., unde folosirea limbii este un imperativ necesar. Însă aceste reguli nu ar trebui să conteze, așa cum sugerează dl. Caragea, «pe stradă», în spațiul public, unde atât de mulți oameni au dreptul, și mai ales nevoia, de a fi ascultați.

5) criticați oamenii pentru inadvertențe între vorbe și fapte, pentru argumente greșite sau generalizări grosolane, dar nu pentru modul cum pronunță numele orașului New York sau numele unui magazin francez. Criticați substanța celor spuse, nu forma în care sunt exprimate. Gramatica a fost mereu fluidă, liberă de funcția sa. A promova această dezbatere despre gramatică nu face altceva decât să excludă oamenii din limba lor și mai ales din societate.”

Mai întâi nu cred că cei ce își doresc să vorbim corect fac parte din vreo elită a României de azi sau ar avea puterea de a segrega pe cineva. Problema este simplă, domnule Barbu. „Cei de pe stradă”, la care făceam referință în articolul anterior, nu erau nici persoane defavorizate social, nici persoane cu instrucție incompletă, nu erau deloc „amărâții societății”. Erau elevi la unul din liceele de prestigiu ale Bucureștiului. Altfel spus, „schimbul de mâine”, tineri ce vor intra în Universiade. Ne este indiferent cum?

La chestiunea acesta voi încerca să răspund pe parcursul mai multor săptămâni. Pentru azi, am ales, pentru reflecție, un răspuns al lui Confucius (550 î.Hr. ‒ 470 î.Hr.). Să îl citim cu pătrundere:

„«Ce-ai face în primul şi în primul rând, dacă ţi s-ar oferi sarcina guvernării?» – a fost întrebat, la un moment dat, Confucius. Răspunsul său a sunat astfel: „Esenţialul este să numeşti corect lucrurile. Dacă denumirile nu sunt corecte, cuvintele nu se mai potrivesc. Dacă cuvintele nu se mai potrivesc, treburile statului merg prost. Dacă treburile statului merg prost, nici riturile şi muzica nu mai pot înflori. Dacă riturile şi muzica nu mai pot înflori, judecăţile şi pedepsele încetează să mai fie drepte. Dacă judecăţile şi pedepsele încetează să mai fie drepte, poporul nu mai ştie cum trebuie să se poarte“. (Andrei Pleșu, Dilema veche, nr. 171, 19 mai 2007)

Dan Caragea – Portugalia