Concurs de poezie și proză scurtă: Poezie – Premiul I – Valeria Moroșan
Foto: Vatra Dornei
Campania „Noi susținem excelența!” – Concurs de poezie și proză scurtă
Premiul I – Poezie
Autor: Valeria Moroșan – Vatra Dornei / Județul Suceava
Codrii depărtării
Mi-e sufletul un lup flămând de tine,
Un lup ce ştie gustul cărnii tale,
Îşi urlă disperarea pe coline,
Ros de urgia foamei ancestrale.
Atunci, demult, tu i-ai pătruns în sânge.
Te caută cu ochii de rubine,
Adulmecă îndurerat şi plânge,
Înconjurat de râpi şi de ruine.
Un corn înalţă, prin cupola nopţii,
Un imn al morţii. Cu instinct de fiară,
Ar vrea să mai înfig-odată colţii
În frageda, plăpânda căprioară,
Fugara umbră a iubirii sale,
Ce se ascunde-n codrii depărtării,
Cu ochii mari, străluminaţi de jale,
Adăpostiţi sub pleoapa înserării.
O taină nepătrunsă înfăşoară,
În văl cernit nedreapta lor poveste.
Înnebunit, cu ochii săi de fiară,
Priveşte spre zăpada de pe creste.
Fantasma lunii i-a pătruns în oase.
Aleargă pe poteca de lumină,
Prin văi prelungi, cu ape-ntunecoase,
Ce setea morţii par că o alină.
Însingurat, în peşteri îngheţate,
Pe cornul lunii cată adăpost
Şi rătăceşte pe cărări uitate,
Zidind din stele ultim avanpost.
În nopţi adânci, prin codrul cel de zadă,
Aleargă trist, împovărat, înfrânt,
Sărută lung o urmă pe zăpadă
Şi se desprinde iarăşi de pământ.
Poetului
Poete, ştiu că ai dreptate!
Pe norul tău, pe care şezi,
Nu-i loc de-atâta simplitate,
Nu-i loc de câmpuri şi de iezi.
Că noru,-naripat balaur,
Topind în calea lui gheţari,
Îl toarce luna-n furci de aur,
În fire de cuvinte mari.
Lumina ta vine din rai,
Dând foc privirilor păgâne,
În nopţi adânci, într-un sarai,
Cu dans molatec de cadâne.
O liră fermecată cântă,
Chiar dacă-i agăţată-n cui,
La geamuri florile cuvântă,
Prin Univers când pleci haihui.
Şi un păianjen, pe-a lui scară
Cu boabe de mărgăritar,
Greu ţese-a versului povară,
În timp ce umbli tu hoinar.
Iar inima-ţi înflăcărată
E-a tuturor şi-a nimănui,
Că dorul de înalt ce-l poartă
Nu poate fi al orişicui.
Eu vin din zările senine,
Cu maci din lan, cusuţi pe ie
Şi bat uşor în geam la tine,
Când sete mi-e de poezie.
Mă-nalţ în cânt peste câmpii,
Cu păsările laolaltă,
Culeg în poală păpădii
Şi nuferii aprind pe baltă.
Îmi zburdă gânduri, herghelii,
Cu frâul lung albit de spume,
Îmi cântă-n suflet ciocârlii
Eliberate din genune.
De vrei să intri-n casa mea,
Cu albatroşii de pe mare,
Am să te-aud, de vei cânta
Decât toţi greierii mai tare.
Pe masă voi avea, când vii,
Ambrozie, şi vin, şi pâine,
Nectar în cupe viorii
Şi-n palme ziua cea de mâine.
Ca să te fac să mai rămâi,
Îţi dau din pumni un cer de ape,
Unde, la ceasul cel dintâi,
Vin căprioare să se-adape.
Ca să te fac să înţelegi,
Un foc aprind, ca prin minune
Şi-adun în jurul lui moşnegi
Albiţi de-atâta-nţelepciune.
Încet, tăciunii fum or scoate,
Eu te-oi vrăji cu un descânt
Ce-l ştiu din grotele săpate
La rădăcină de cuvânt.
Te voi hrăni cu struguri dulci
Din viţa neamului străbună
Şi te-oi trimite să te culci
Pe braţul alb, întins de lună.
De vrei să pleci, în zori de zi,
Spre lumea poeziei tale,
Cu strai curat te-oi primeni,
Ţesut cu grijă din petale
De flori de măr şi de gutui,
Ce ning grădinile în mai;
Nu îţi voi spune să rămâi!
Voi strânge-al viselor alai,
Voi pune-n calea ta livezi
Şi-n suflet roi de flori presate,
Îţi voi şopti din frunze verzi,
Făcând din mână de departe.
Mă voi întoarce-n lumea mea
Cu flori de câmp, nevinovate,
Mă voi hrăni cu praf de stea
Şi voi iubi în simplitate.
Vis de martie
Cu versul unui aşteptat sonet,
Mi se umbrise partea mea de lună
Şi toate stelele-au clipit şiret,
Când mi-a şoptit iubirea „noapte bună”!
Bătrânul prun, cu fiecare ram,
Plecarea ta o plânge cu petale.
Îmi bate-apoi, cu degetul în geam,
Să-mpărtăşim şi cântece, şi jale.
Deschid fereasta şi-l mângâi uşor,
Purtând pe umeri şalul nopţii, moale;
Tresare gândul, când vreun trecător
Păşeşte-ncet, întârziat pe cale.
Adun în pumni o rază şi o stea,
Un picur de lumină argintie
Şi le descânt cu flori de peruzea,
Ca ochii tăi în visu-mi să învie.
Singurătatea slută-mi dă în cărţi,
Punctând cu degetu-i schilod destinul;
Icoane reci privesc din patru părţi.
Refuz să beau înfrângerii veninul!
Adun sub pleoape blânde amintiri,
În aşternut alunec, ca-ntr-o apă,
Privesc prin geam cum stelele subţiri
Din bolta-ntunecată se adapă.
În visul călător din alte zări,
Pe sâni, pe ochi, pe buze-aripi de flutur,
Mi-au înflorit dorite sărutări.
Azi voi călca încet, să nu le scutur…
Valeria Moroșan a fost nominalizată pentru Gala Campanei de Excelență ce se va desfășura în luna noiembrie a acestui an pe Costa Banca / Spania!